Aventura pe cod rosu de ninsoare

Saptamana trecuta, asa cum anuntasem, am plecat la schi in Austria. Prietenii stiu cat sunt de pasionat de snowboard si cum abia asteptam sa ma dau cat mai serios pe anul acesta. Daca se poate numi serios 6 zile pe partie de dimineata si pana seara.

Nu am povestit  inca nimic pe blog despre asta din cauza unui experiment, dar cum experimentul s-a incheiat zilele trecute, cred ca pot sa va povestesc prin ce nebunii am trecut si cum am ajuns sa merg si cu un SantaFe si cu masina pe platforma.

Normal, trebuia sa plecam sambata dimineata, dar anunturile meteo total nefavorabile plecarii au facut sa schimbam planurile si sa plecam cat mai urgent posibil. Dar cum eu tineam mortis sa particip si la petrecerea organizata de ZiuaZ, a ramas ca plecam la miezul noptii, imediat ce ma intorc cu trenul din Bucuresti. Din pacate, eram prea terminat si am dormit vreo 2 ore, astfel ca abia la 7 dimineata reuseam sa ne punem cu totii in miscare din Campina.

Pana la Brasov vremea se arata proasta, dar drumul era practicabil. Dupa Brasov insa, minune, asfaltul uscat, vremea rece, iar drumul aproape pustiu au facut sa mergem linistiti inainte si sa parcurgem tara in doar 7 ore (desi noi luasem cam 10 ore in calcul).

La vreo 70 de km de Arad, dintr-o data, vremea s-a inrautatit brusc. Atat de brusc ca am lasat-o usor la 30-40 de km la ora. Pentru ca deja conduceam de 7 ore si ma cam durea spatele, am decis la 50 de km de Arad sa ne oprim intr-o parcare, sa mancam ceva si deja in 2 ore maxim ne vedeam pe autostrada in Ungaria. Ca nu stiu de ce, dar in tara se intampla toate nenorocirile, pe afara rar mi-a fost dat sa vad accidente sau drumuri inchise.

Si tocmai ce ne schimbasem noi in parcare, eu trecusem in spate si cumnatul la volan, se trezeste un jeep sa derapeze (sau naiba stie ce s-a intamplat) si intra in noi si face buburuza varza. Atat de varza incat numai pe o platforma se mai putea deplasa. De fapt se deplasa si pe rotile ei, dar si rotile de la caruta sunt mai centrate decat ce aveam noi.

Cand ai oameni puternici alaturi de tine, nimic nu te poate opri sa „cuceresti” Austria, asa ca dupa ce am rezolvat cu politia, cu salvarea (cumnatica avea o taietura destul de urata deasupra buzei) ne gandim ca trebuie sa mergem mai departe.

Sunam la 2-3 firme de inchirieri masini si ni se spune ca nu inchiriaza masina pentru iesit in afara Romaniei, dupa care, in sfarsit mai mult pe pile si recomandari decat pe sunat la firme de pe net, gasim pe cineva dispus sa ne dea o masina. Si ne da un ditamai Hyundai Santa Fe pe mana. Lasam la el in parcul auto masina lovita si plecam mai departe.

La granita intrebam daca e ok sau nu sa plecam pe cod rosu, iar ungurul ne spune calm: „usor, usor, pe autostrada… mergeti linistiti… drum bun”. Si plecam.

Nu am vazut niciun accident pe drum, drumurile aratau rau, dar parca mai curatate decat in Romania. Dupa Budapesta, drumul era curat, curat si am putut sa ne vedem linistiti de drum cu 80-120 km/h.

La intoarcere am prins iar vreme frumoasa si am putut veni in liniste si siguranta. Am ajuns la parc, a venit si platforma si am plecat cu ea. Nu stiu cat de legal era sa stam sus in masina de pe platforma, dar soferul nu a zis nimic la ideea noastra. Va spun ca in prima ora m-am …. pe mine de frica. Ma gandeam la fiecare curba ca o sa zbor de acolo cu tot cu masina. Ma gandeam ca alea 4 chingi pe care le legase cate una de fiecare roata nu sunt indeajuns, pentru ca rotile erau cele mai afectate parti ale masinii si nu se stie cat de bine mai erau prinse la locul lor. Cand la prima stationare am vazut ca avea de fapt doar 2 chingi pe o parte si doua abia acum le monta am zis ca mi se face rau. Cumnatul s-a speriat de vreo doua ori ca suntem prea aproape de masina din fata, pentru ca dupa o vreme te obisnuiai si nu-ti mai dadeai seama ca masina e pe o platforma si nu merge singura. Adormise si cand s-a trezit, a tresarit: „Bah, esti prea aproape de masina din fata…” de dapt era normal sa fiu aproape de cabina, eram pe o platforma.

Dupa ce ne-am obisnuit, a fost chiar fun sa calatoresti la inaltime, asa cam la nivelul tirurilor de pe drum. Dupa inca 8 ore de mers am ajuns la masinuta mea, inca o ora si eram acasa. Cam asta e pe scurt povestea nebuniilor de pe drum, atat la ducere cat si la intoarcere.