Consignatia 70 80: Jocul Turism

Asa cum spuneam in urma cu 2 zile, un alt prieten bun cu care am petrecut o parte din viata este Andrei. Din pacate nu stiu de cativa ani nimic despre el, dar nu stiu daca e vina mea sau a lui, sau a amandurora (ce cuvant complicat).

Ei bine despre aventurile petrecute in adolescenta impreuna cu el ar fi de povestit intr-o carte, dar ma voi rezuma astazi doar la povestea cu jocul turism, dar inainte de a incepe povestirea propriuzisa voi adauga cateva cuvinte pentru a intelege exact contextul. Andrei era veciunul meu, dar nu locuia la bloc, ci la casele de langa blocul meu, nu mai stiu cand si cum l-am cunoscut, era crescut de bunici si destul de rasfatat, cand a devenit mai marisor pe motiv ca sa nu mai deranjeze bunici i-a pus pe acestia sa ii faca o usa separata la camera sa, astfel incat sa nu mai sara geamul cand pleaca noaptea de acasa si sa aiba propria usa in fata camerei lui. Asa ca de obicei ne strangeam mai multi prieteni la el ca sa pierdem vremea cu diverse.

Intr-o zi cand tare ne mai plictiseam, desi eram maricei, cred ca eram proaspat intrat la liceu, nu stiam noi ce sa mai facem si cu ce sa ne mai umplem timpul si ne spune ca are el un joc mai vech si ca ne-am putea juca. Si astfel ne-am pomenit ca vine cu o cutie miraculoasa prin care ne plimbam cu masinutele, cumparam hoteluri si concuram. Si ne-a placut mult jocul. Atat de mult mi-a placut ca dupa cateva saptamani dupa cine mai stie ce schimburi miraculoase jocul a ajuns la mine. Ne-am mai jucat o vreme cu el apoi ne-am plictisit si de el.

Cert este ca eu am aflat mult mai tarziu de Monopolis, si desi nu am jucat niciodata monopolis pentru mine mereu Monopolis a fost un joc asemanator cu Turism, niciodata invers. Si sincer as fi curios cat de vechi e jocul de Monopolis si daca nu totusi Turism a fost inaintea lui si nu doar o copie a jocului de monopolis. Si daca ar fi asa, in sufletul meu nu a existat si nu o sa existe niciodata monopolis.

Si pentru ca as vrea sa ii dau si un sfarsit povestii mele cu Andrei, acum vreo 10 ani cand mi-am luat primul job in Ploiesti si nu aveam unde sa stau m-a gazduit la el timp demai bine de jumatate de an. Si am doua amintiri legate de periaoda aceea pe care nu le voi uita niciodata.

Prima e fericita: In fiecare dimineata inainte sa plec la servici, imi puneam o cana mare de cola (soyry pepsi) ieseam pe balcon si o savuram timp de 10 minute in liniste. Apoi ziua mea era cu totul alta. Ca sa intelegeti si mai bine contextul, apartamentul se afla la etajul 7 intr-un bloc de la marginea orasului si de acolo se vedea campul si chiar daca mai era un alt bloc cu 10 etaje in fata, era indejauns de departe cat sa nu acopere prea mult dintr-un peisaj linistit si frumos plin de mult verde.

A doua amintire este legata de momentul nasteri copilasului meu drag Nanotel. Pentru ca in 2002 era complicat sa faci o firma, am angajat un jurist. Mi s-a spus o suma, dupa care a mai trebuit 30 de lei pentru stampila, 20 de lei pentru nu stiu ce notariat, si tot asa, de ajunsesem de nu mai aveam un leu. Cu gandurile ca toata lumea imi cere bani si eu nu mai am am reusit sa nu observ 3 semafoare si am trecut de 3 ori pe culoarea rosie in seara aia, la al treilea a aparut si politia cu girofarurile, din vorba in vorba vazand cat sunt de amarat (le propusesem ca in loc de 3 luni suspendat carnetul sa il suspende 6 luni dar fara amenda, mi-au zis ca nu se poate, i-am zis ca sa-l tina la el acasa ca nu e problema) m-au lasat in pace. Am scapat si de asta si am ajuns acasa. Andrei era disparut de 3 zile, ca avea o situatie financiara buna si tare tanar si nelinsit mai era. Si trebuia sa mananc. De obicei din cauza ca nu ii lipseau banii nu era o problema ca mancam din mancare lui. Dar el era plecat de 3 zile, si frigiderul era gol. Singura mancare erau 2 felii de paine ramase cu o zi inainte, si o sticla de kecup uitata cine stie de candin frigider. Da in seara aia am mancat kecup pe paine, si nu o sa uit niciodata ziua aia. In comparatie cu ziua aia impozitul forfetar sau problemele din ziua din azi sunt doar niste glume bune, si pe care oricum le voi rezolva in curand ca prea le-am amanat.

Dupa aceasta perioada, urma sa ma casatoresc, mi-a luat tata apartament cu banii munciti cu greu pe un santier din Israel, defapt mama ca tata era inca in santier la 50 de grade celsius. M-am mutat in casa noua, ne-am mai vizitat o perioada, apoi ne sunam de ziua noastra sa ne zicem la multi ani. Vreo doi ani nu mi-a raspuns la telefon apoi al treilea an nici macar nu am mai incercat sa dau de el.

Acum vreo 4 ani, veneam de la Bucuresti de la munca, ma lasa un prieten in parte de sud a orasului si de acolo o luam cu rolele pana acasa. Era in centru, tot cu taxiul, m-a dus pana acasa si am mai stat de vorba, zicea ca se muta in spania cu prietena lui, si de atunci nici eu, nici Dana, nici un alt prieten comun nu l-a mai zarit prin oras cu taxiul.

Poate nu ar fi rau totusi sa dau o fuga la vechiul apartament sa vad daca mai traieste. Daca are restante la intretinere inseamna ca inca locuieste acolo.