Cuvant de incheiere

Posted by

Ultimul meu articol a cam lasat cititorii in ceata si simt eu ca poate mai era loc de ceva explicatii. Presupun ca o sa ma lungesc destul de tare cu explicatiile, pentru cine are rabdare sa le citeasca, dar pentru cine nu are rabdare, am doar 3 vorbe de spus: Haotik a „murit”. Punct. Si nimic nu-l poate reinvia. Nici macar cei 350-400 de unici care intra zilnic pe aici, de cand nu mai scriu.

Probabil cea mai cea intrebare este „De ce faci asta?„, pentru ca am primit-o des in ultima vreme. Motivele pot fi multe, unele adunate in timp, altele adunate in decembrie. Unele pot fi pur si simplu frustrari de-ale mele, altele motive bine intemeiate. Am sa incerc sa punctez cateva din ele spre finalul articolului.

Dupa cum unii stiti foarte bine, in urma cu 2 ani am facut o greseala, da, cea cu Samsung. Zoso spunea atunci ca ar fi bine sa ma ascund sub o piatra si sa nu mai ies niciodata de acolo. Tot el spunea ca am pierdut totul si ca nu va exista nicio cale sa repar ceea ce am stricat atunci. Eu de felul meu sunt incapatanat, asa ca am mers mai departe.

Atunci pot spune ca Haotik si-a pierdut un picior. Dar am vazut eu pe Discovery oameni care au urcat Everestul dupa ce-si pierdusera ambele picioare. Deci dupa cazatura puternica de atunci, am continuat sa urc munti, unul dupa unul, mereu mai sus si in directia buna.

La finalul lunii septembrie, povesteam frumos despre urcatul muntilor intr-o Scrisoare deschisa catre Cabral, ca reactie a cuvintelor lui adresate la Webstock. Spuneam acolo ca voi avea o noua provocare si voi avea un munte greu de urcat. A urmat campania „Allow your biggest fan to be your brand abassador”. Campanie care s-a terminat cu un raspuns din partea firmei de PR a Samsung. Raspuns in care am cenzurat cateva cuvinte la finalul scrisorii. Am sa va dau aici cele cateva cuvinte lipsa, scrise cu bold, ca sa intelegeti cam care a fost reactia lor: „Îți apreciem inițiativa și punctul de vedere și îți mulțumim încă o dată pentru susținere. În calitatea ta de blogger, te vom  ține la curent cu toate știrile noastre, direct prin intermediul biroului nostru de presă.„. Am zambit si am zis „Multumesc”, desi fusesem umilit inca o data. Eram in tren cand am primit mailul. Cand am ajuns in gara unde ma astepta Dana, eram atat de suparat incat m-a intrebat daca am plans. Nu plansesem, am incercat sa zambesc si am intrebat-o daca m-a vazut ea pe mine plangand vreodata, incercand apoi sa schimb discutia spre lucruri mai vesele.

A fost cred ca unul din cele mai grele momente din viata blogului. Ma gandeam daca mai are rost sa scriu sau sa inchid blogul. Urmatoarele zile au aparut articole care deja erau scrise si programate. Un weekend naspa pentru mine, iar duminica seara m-am apucat de scris, in mare sila, stiind ca daca nu voi incepe sa scriu atunci, nu voi mai incepe niciodata.

Haotik cazuse din nou de pe o stanca si isi mai rupsese cateva oase. A fost cred ca si momentul zero al deciziei mele de a nu mai scrie pe blog. Pentru ca dupa aceea, de-a lungul celor 3 luni (octombrie, noiembrie, decembrie), m-am tot gandit daca pot lua pe cineva care sa scrie in locul meu, daca pot exista solutii. Blogul crestea, asta si datorita campaniei de adwords, iar planurile pe 2014 erau marete. Si cu toate acestea, ceva ma rodea in suflet.

Am inceput sa urc de nebun munte dupa munte, sa creasca traficul, vizibilitatea, sa dau mail la agentii si companii cu infografice, sa duc blogul la un nou nivel.

Cu toate ca Haotik era bolnav si inca isi lingea ranile, trageam tot mai tare de el, sa urce noi si noi munti. L-am fortat prea mult, fara sa imi dau seama ca, desi cifrele din analytics si alti indicatori cresteau, lucrurile se duceau in jos, ca era pe moarte.

A venit perioada in care am inceput sa ma gandesc daca il pot transforma intr-un blog de nisa, un blog despre antreprenoriat si tehnologie, un blog pe care sa scrie si altii si efortul meu sa scada considerabil. Ma gandeam ca articolele de tehnologie pot fi scrise si de altcineva, in timp ce eu as fi avut macar cateva zile pe saptamana in care nu mi-as fi batut capul cu continutul blogului.

La capitolul frustrari, cred ca au contribuit si doua campanii de 350 de euro bucata, unde au intrat bloggeri cu 100-200 de unici pe zi si eu nu am fost din nou in target. Ca, sa fiu eu al naibii, nu stiu cum se face, dar in target sunt mereu bloggerii aia care impart acelasi pat cu piaristele care fac campaniile respective (le zice Zoso prin articolele lui mai bine decat mine la capitolul asta). Deci, cum spuneam, frustrari de-ale mele, desi 700 de euro ar fi schimbat poate mult soarta blogului si sperantele pe 2014. Eu nu am luat 500 de euro din campanii in 2013, iar banii au venit din alte surse, bannere, afiliere, un contract pe termen lung cu evoMAG si altul cu Quickmobile. De la agentii am avut maxim 5 campanii de 100 de euro fiecare.

In contextul discutiilor cu tampenia pe care au facut-o cei de la F64 (campania cu Mos Craciun) am publicat un articol. Un articol care a suparat pe cineva pe care nu as fi vrut sa-l supar vreodata. Am primit un mail in care eram rugat sa ma gandesc daca las sau nu publicat articolul in cauza.

Daca l-as fi lasat, ar fi fost o greseala la fel de mare ca cea cu Samsung (desi de data asta nu am injurat pe nimeni si era destul de bine argumentat articolul). Daca l-as fi lasat, blogul era oarecum condamnat la moarte. Daca l-as fi sters, care mai era rostul blogului, daca nu pot sa spun pe el ceea ce gandesc? Si nu era vorba de frustrari sau chestii personale.

Am decis in cateva momente sa sterg articolul respectiv, stiam ca Haotik a murit indiferent de decizia pe care o luam, asa ca ce rost avea sa supar pe cineva drag mie, daca oricum mortul era deja in cosciug? Era ultima cazatura de pe o stanca nu prea inalta, dar care a fost fatala.

Ce urmeaza?

Nu stiu. Am sperat ca il va cumpara cineva, dar la scurt timp am constientizat ca nu va da nimeni pe blog (si continutul lui) 1000 de euro, suma minima pe care as fi acceptat-o. Am discutat cu cateva persoane despre varianta in care ar fi platite cu o suma frumusica si ar continua sa posteze zilnic pe blog. Am renuntat repede si la aceasta varianta.

M-am gandit si la varianta in care sa-mi deschid blog despre antreprenoriat pe dragosschiopu.ro, dar momentan nu vad niciun avantaj real la asa ceva, deci pica si varianta aceasta. Ar fi un blog fara advertoriale si doar cu sfaturi in directia asta.

Ma gandesc sa ma apuc serios de scris pe Legendary Traveler, am idei, am materiale, dar imi lipseste total motivatia. Visul meu ramane valabil, acela de a pleca intr-o calatorie de 10 ani, dar nu stiu daca face parte din visul meu si dorinta de a imparti cu altii prin text, poze si video experientele mele. Daca Bogdan ar veni cu o propunere financiara interesanta, poate acest proiect ar lua o directie interesanta. Totodata este si solutia de back-up pentru Calatorul legendar in Social Media. Am fost ales in campania Heineken drept calatorul legendar, ar fi cam ciudat ca eu, ca si castigator, sa nu mai am blog. Deci exista si ca varianta de back-up in care sa va pot povesti despre experienta mea in cadrul antrenamentului spatial.

Imediat dupa decizia de a inchide haotik.ro am inceput sa fac tot felul de calcule pentru ca banii produsi de acest blog sustineau o groaza de alte proiecte, cum ar fi plata colaboratorilor de la DigiPedia.ro. Din fericire, cel putin din calcule, a reiesit ca blogul respectiv poate sustine singur plata colaboratorilor, desi se afla pe o linie destul de subtire. S-ar putea sa am ceva planuri cu el in 2014 si stiu ca il pot duce la peste 1000 de unici pe zi in cateva luni de zile. De asemenea, nu stiu ce voi face in privinta lui.

Ce va pot spune clar e ca voi continua sa fac bani din online cu anumite proiecte (dupa cum vedeti, nu stiu nici eu prea bine acum cu care din ele) si voi continua sa calatoresc si mai mult in 2014. Am de gand sa bifez cel putin 10-15 tari anul care vine. Sunt antreprenor de 11 ani, fie ca unora le convine sau nu asta. Momentan nu am timp sa fac blogging, desi imi place sa scriu.

Cateva precizari:

Inca mai citesc bloguri si comentez pe ele. Cand am ceva de spus, scriu mesajul, iar de cele mai multe ori, pentru ca am mai comentat inainte, campurile cu Nume, e-mail, url sunt deja completate. De aceea veti vedea in continuare aparand comentarii cu Haotik, pentru ca daca le schimb, nu se vor mai completa singure si trebuie sa aleg eu. Cu prima ocazie cand o sa dau clear cache, aceste lucruri se vor schimba.

Desi inca nu-s hotarat 100%, multe din articolele si sfaturile scrise de mine ajuta in continuare oamenii care le citesc. Deci cel putin pentru o vreme, 6-8 luni blogul va continua sa existe. Ar putea sa existe si ca o simpla amintire a unor vremuri frumoase pentru mine.

Nu ma apuc de scris pe DigiPedia.ro (desi pot exista exceptii, gen 2-3 articole pe luna, dar nu in fiecare luna).

Contul de twitter @Haotik l-am transformat in @SchiopuDragos (DragosSchiopu era luat). Oricum nu va asteptati sa ma vedeti prea des pe twitter sau s-ar putea sa ma vedeti mai des pe @LegendaryTravel (nu incapea Traveler), daca ma decid sa ma implic in acel proiect.

Pagina de facebook Haotik.ro ramane si ea momentan. Au existat discutii sa o donez cuiva, sau sa o sterg, sau … inca ma gandesc ce pot face cu ea si la ce ar fi utila.

Nu lasati comentarii aiurea la articole, primesc mail si le marchez ca spam direct de acolo, mai ales daca va cheama „anunturi/inchirieri/etc.”.

Si cea mai importanta precizare: Nu ma cheama Zoso, cum am spus si in primele randuri Haotik a murit. Nu mai exista nicio cale sa reinvie. Acesta este ultimul articol publicat pe blog. Daca credeti ca mai sunt necesare si alte explicatii, intrebati in comentarii si va raspund cu placere.

52 comments

  1. Imi pare rau ca ai luat aceasta decizie dar tu sti cel mai bine ce e mai bine pentru tine, asa ca nu o sa ma apuc sa-ti spun sa nu-l ingropi pe Haotik.

    Drum bun, indiferent de directia pe care o apuci.

    La Multi Ani !

  2. Nu te citesc des, nu toate articolele tale sunt interesante pentru mine, dar unele chiar au fost reușite și bune. Dacă ești slab, renunță. Habar n-am despre povestea ta cu Samsung.. sau despre F64, dar dacă și aceste companii au provocat presiune asupra deciziei tale de a renunța la ceva ce ai clădit câțiva ani, atunci mă faci să râd. NU doar samsung și f64 există pe aici. Nu doar agențiile care lucrează cu există. În locul tău, le arătam un deget. Trăiești cumva din mila lor? N-ai alți bani?

    Nu-mi vine să cred că ai băgat bani așa aiurea în toate campaniile tale..

    350-400 unici la vechimea asta? eu îl închideam după 2 ani. Eu scriu despre altceva și am mult mai mulți, și nici n-am 2 ani. N-am băgat bani decât în temă, domeniu și găzduire.

    Când văd panaramele astea de campanii de pe net, îmi vine să râd. În locul tău, aș fi scris măcar un articol la o săptămână în care să râd de toți. Să îți iei adio de la campanii, dar să vezi trafic.

    Ești antreprenor? Un antreprenor bun cade de 10 ori și câștigă a 11-a oară.

    Succes.. dacă vrei să mă înjuri sau să mă apostrofezi în scris, nu-o face public. Ai mailul meu în comentariu 🙂

    PS: ce s-or amuza ăștia care te-au făcut să renunți că și-au îndeplinit scopul :))

  3. La multi ani, Dragos, sanatate, fericire si … inca ceva. Astept blogul personal (cel fara advertoriale)

  4. Mult succes in ceea ce ti-ai propus Dragos!

    Nu incercati sa-i schimbati ideea, cel mai puternic virus nu are consecinte biologice, cel mai puternic virus este chiar o idee. O idee bine inchegata este imposibil de schimbat.

    Sunt sigur ca spiritul de antreprenor de va ajuta sa reconstruiesti un proiect de succes!

  5. Nu vreau sa-ti spun decat ca… Orice sut in fund, un pas inainte!
    Dupa ce ai muncit atat pentru ca „Haotik” sa fie un brand, zau daca nu-i aiurea sa-l distrugi dupa o lovitura… Ridica-te si „lupta” in continuare!

  6. Irina: pot construii si alte branduri, pot face si alte lucruri, deci nu e o problema prea mare pentru mine asta. Eu sunt ok cu decizia luata. Nu sunt suparat, pot doar sa zic ca imi lipseste putin si ma plictisesc al naibii de tare in ultima vreme seara. Dar sunt ok in principiu si nu-mi pare rau de decizia luata.

    Si nu am de ce sa mai lupt in directia asta. Pentru mine a fost oricum o batalie castigata. Doar ca am ales sa-mi port luptele pe un alt teren. Acum 2 ani le ziceam bloggerilor din Prahova ca sunt la alt nivel si le-am demonstrat asta. Acum e timpul sa merg din nou la alt nivel si bloggingul nu e calea de a ajunge acolo.

    Asa cum spuneam si in articol, daca gasesc un sens in a avea un blog personal o sa imi fac unul. Ceva cu 1 articol pe saptamana si care sa ma ajute sa-mi prezint proiectele sau munca. Dar cred ca proiectele pot „vorbi” si singure pentru mine si nu e nevoie de un articol pentru asa ceva.

  7. Rivi: daca nu l-am citit atunci cand l-am semnat, crezi ca stau acum sa-l caut ca sa iti raspund tie? 🙂

  8. Dragos, ca sa nu te plictisesti prea tare, te astept cu un guest post la mine pe blog.

    Toate cele bune in noul an!

  9. Horia: sunt vreo 2 doritori dar ma gandesc ca cel mai bine sa o sterg. Nu stiu inca la ce ar putea folosi.

  10. oricare va fi drumul pe care il vei urma..va fi ok, cat timp pui pasiune!
    ps: vezi haotik.ro 😀

  11. mai, tata, tot te aud cu antreprenoratul asta. Pai daca esti antreprenor stai in 700 de euro de la doua campanii cu juriu si la care se inscriu zeci sau sute de concurenti? O scrie unul care a castigat ceva mii de euro din scris si concursuri, e drept ca doar in premii in electronice si care nu e nici antreprenor.

  12. Ionut nu mai particip la campanii concursuri de vreun an sau doi. Deci nu prea inteleg despre ce vorbesti acolo. E clar ca nu ai inteles nimic.

  13. Nasol daca Samsung ti-a pus capac. Probabil ai realizat ca te-ai milogit/injosit prea mult cu campania pe Google si acum renunti de rusine. Si pun pariu ca multi se bucura ca traficul tau se va imparti. Si mai pun pariu ca pe Samsung ii doare in dos.
    E alegerea ta sa fi fanul oricarui brand fie el Samsung, fie el Acer si altele. Ai clacat candva, ai fost penalizat.
    Ai mentionat destul de multe ori de faza cu Samsung ca sa te mai cred (cel putin eu) ca de fapt altul ar fi motivul.

  14. Mike: rezolv si problema asta in curand 🙂
    Daniela: Chestia cu Samsung nu are legatura decat la nivel de suparari sau stres personal. Mai mult chiar in decembrie pentru prima oara mi-au raspuns la niste mailuri ceea ce a insemnat mult pentru mine, chiar foarte mult. Deci lucrurile se inbunatateau in directia asta, sau asa tind eu sa cred.

    Cum spuneam: „Motivele pot fi multe, unele adunate in timp, altele adunate in decembrie. Unele pot fi pur si simplu frustrari de-ale mele, altele motive bine intemeiate.”

  15. @haotik, nu mai participi la concursuri, bancuri. Poate posteaza altul in locul tau:)

  16. Chiar imi pare rau, haotik.ro a fost, este si va fi cel mai bun blog pentru mine. Aici am invatat ceea ce inseamna un blog, ceea ce inseamna o comunitate si ceea ce inseamna cu adevarat dedicare pentru un lucru. Nici n-am cuvinte, parca nu mai esti tu. Ce pot sa iti mai spun, iti doresc tot succesul cu proiectele actuale dar si viitoare. Sper sa nu faci si tu o gluma proasta, cum au facut si cei de la f64. Multa sanatate!

  17. cel mai bine recunoaste ca ti-ai gasit si tu un loc de munca.
    e grea munca la cora?

  18. Ionel bine ai venit pe planeta Pamant. Sper sa iti placa blogul si sa gasesti informatii utile pe el. In test toate cele bune. La revedere.

  19. Imi este imposibil sa nu mai comentez, dar in fiecare zi trec pe aici si deja parca ai luat ceva din mine. Nu mai gasesc material si am inceput sa citesc si sa citesc acelasi articol de multe ori. Sti vorba aia, orice te doboara, te si ridica. Sper sa te gandesti bine, ai lucrat mult, ai pierdut mult timp si acum? Nu lasa orice lucru sa te doboare, degeaba haotik.ro e mort, daca spiritul lui e inca in viata. Numai bine!

  20. Alin: Eu nu am esuat. Dar doar timpul poate sa demonstreze asta, asa ca momentan nu am de zis nici despre asta. Tot printre articolele din draft care nu erau terminate si s-au sters era si unul despre esec in antreprenoriat. Iau eu stiu bine ca in decizia mea nu a fost vorba de un esec iar parerea altora e ultima mea problema pe pamant.

  21. Chiar si acest priveghi este un articol bun (altfel nu l-as fi citit pana la capat, si asta pentru ca este sincer). Tu hotarasti ce si cat mai ai de zis. Au fost si altii inaintea ta care au spus lucruri pe care nu le-ar mai spune inca o data, dar au mers inainte. Sunt curios ce drum iti vei alege.
    (Maybe we have hurt someone just in vain/ Calendar will turn over that page.)

  22. Este alegerea ta ce faci, este munca si timpul tau. Cum crezi tu ca este mai bine. Am vazut ca deja ti-ai schimbat modul de a comenta pe bloguri, numele tau adevarat si adresa site-ului. Mult succes, treaba sa-ti mearga struna cu proiectele pe care le ai. PS: felicitari pentru digipedia.

  23. Coane. imi pare rau ca lasi blogul mort.
    Iti spun ceva dur si sper sa ma intelegi, fara sa te superi.
    Faci o idiotenie fara margini daca il inchizi de la rahatul cu Samsung. Mai da-i in rahat. Pe mine personal, de la faza aia (basca ce-am patit si eu cu ei) m-au pierdut de client. nu ca le-as fi cumparat eu produsele lunar…
    ÂInsa nu lasa gurile rele sa iti zica aia cu pierdutul unui picior hai las-o dracu. Asa mi-au zis si mie cand am scris articolul cu homosexualitatea. a, mi-au intors spatele vreo 3 si gata.
    insa faza aia cu samsungul. da-i ma dracu. iti faci tu zile negre pentrrtu asta? haotik te reperezinta. e brandul tau. daca lumea te cunoaste de haotik, pai de haotik sa te stie. nu de dragos schiopu. cine e dragos schiopu?
    da-le peste bot. nu-s de acord sa-l inchizi. insa e al tau si poti face ce vrei tu. as putea sa-ti mai dau niste sfaturi in privinta lui. daca vrei, imi poti lasa un mail. ai adresa mea aici in comentariu. e de bine, vei vedea.
    succes!

  24. Spanac bine spus, sper sa citeasca mesajul tau si sa se gandeasca bine ce face.

  25. Citesc mesajele voastre. Dupa ce am anuntat ca se inchide vin 2-3 indivizi zilnic si comenteaza cu nume de cuvinte cheie pe la diverse articole si ii marchez ca spam.

  26. In timpul in care intri pe blog si verifici comentarii, nu mai bine compui un articol, asa cate putin in fiecare zi. Azi cateva randuri, maine alte randuri, asa nu moare Haotik, nu? Apropo, am vazut ca camionul de la TNT isi face prezenta deja pe slotcars.ro, pregatesti ceva?

  27. Tin minte ca acum ceva vreme ziceai ca vrei sa faci din Haotik un brand puternic, inca ai timp!

  28. Ti-am descoperit blogul din video-ul acela cu controlorul din RARB. Pareai o persoana interesanta, de aceea am vrut sa iti citesc niste articole. Pacat ca nu vor aparea altele noi 🙂

  29. nu stiu daca o sa aprobi comentariul meu, nici macar nu as vrea sa faci asta.. important e ca il citesti tu.
    ai gresit … te’ai ridicat, mergi mai departe ..
    succes cu blogul acela de calatorie.. era frumos daca aveai si varianta in romana ..
    … apropo exista viata dupa samsung 🙂 ..

  30. Relu: nu vad nici un motiv sa nu-l aprob. De obicei nu moderez comentariile asa ca apar oricum. Nici de sters nu sterg daca nu-s prea deplasate. Ramane de vazut ce o sa iasa cu blogul acela de calatorie, nu e gandit deloc ca un business si deficientele mele de engleza, sau mai bine zis increderea mea la capitolul asta e foarte scazuta.

    Aia cu Samsung era o chestie personala, nu avea nici macar treaba cu blogul. Am eu in cap ideea ca orice greseala se poate indrepta, si tare mi-ar fi placut sa indrept greseala respectiva. Era o chestie de onoare pentru mine, nicidecum legata de bani. Cred ca am mai discutat asta de atatea ori.

  31. Pai cred ca eram suparat cand mi-am inchis blogul. Cred ca am stat vreo 2 saptamani si dupa aceea suparat. 🙂 Si acum imi lipseste pe de o parte aceasta activitate zilnica. Dar gasesc bloguri „interesante” unde pot sa comentez.

  32. Daca te-ai lasat nu cred ca ii duci lipsa, dar ma gandesc, ai REVENIT? Stiu ca mai ai proiecte, dar nu-l lasa pe Haotik singur, dupa atata munca…

Comments are closed.