Dark Matter (2015)

Posted by

Imi era dor de un film SF, asa ca in ultima perioada am urmarit primul sezon al unei noi productii SciFi Channel (SyFy), Dark Matter. Un film bun, pe care il recomand, dar care nu egaleaza totusi nici pe departe Battlestar Galactica, Stargate Universe sau Stargate Continuum. Din pacate, cei de la SciFi Channel nu mai produc SF-uri ca pe vremuri, asa ca nu prea ai de unde alege.

Nu am inteles care este legatura dintre titlu si actiunea propriu-zisa a filmului, dar cumva, inca de la prezentare, m-a dus cu gandul la Firefly. Actiunea filmului este destul de statica, ma asteptam ca lucrurile sa fie mai tensionate, membrii echipajului, 6 la numar, se trezesc din capsula de staza fara sa isi mai aduca aminte de trecut.

Desi personajele descopera pe parcurs si numele lor reale, isi pastreaza drept nume un numar, in ordinea in care s-au trezit din staza. Asta m-a pus mereu in dificultate, ca nu am reusit sa retin exact nici acum care e Doi si care e Cinci, sau, ma rog, nu le stiam pana spre episoadele finale. Daca va vine in cap, cand auziti de numere, de Number Six, stati calmi ca nu veti regasi nimic de genul acesta in acest serial. De fapt, cred ca pentru fanii Battlestar Galactica, Number Six e inegalabila.

Stiti ca obisnuiesc sa dau note filmelor pe care le vad si, cum sunt destul de pretentios cand vine vorba de filmele SF, o sa ii dau nota 7, cu indulgenta. Decorurile navei imi plac, dar de cate ori au coborat pe cate o planeta sau statie orbitara, decorurile aratau ca la mall sau parca filmate in vreun depozit. Sa speram ca pentru sezonul doi vor avea ceva buget mai mare pentru a veni cu ceva imbunatatiri si in aceasta directie.

Desi fiecare episod aproape are obiceiul sa va lase cu ochii in soare, ei bine, la finalul sezonului, incheie oarecum lucrurile, ceea ce nu face decat sa ma bucure.

darkmatter-h

Profit de ocazie sa va anunt ca urmeaza sa inceapa pe SciFi Channel din luna decembrie Childhood’s End, un film pe care abia il astept, desi sunt totusi tentat sa cred ca voi fi dezamagit, dupa ce am citit deja cartea, dar nu se stie niciodata.

4 comments

  1. Am reusit sa vad si eu Dark Matter in urma cu vreo 2 luni. Mi s-a parut destul de bun, insa nu se compara in nici un caz cu Battlestar Galactica sau universul SG. Totusi mi-a adus aminte de Firefly si de Killjoys. Cel din urma e aparut in acelasi timp cu Dark Matter. Ti-l recomand.

  2. Destul de bun. Am vazut episoadele in urma cu ceva vreme. SGU mi s-a parut o pierdere de timp si buget in comparatie cu SG1 si Stargate Atlantis.

    1. Comparativ cu ce se face azi in materie de sf, ma refer la seriale, toate SG-urile au fost super.

Comments are closed.