Drumul catre Zagreb si Camp Zagreb, un camping de 4 stele (Ziua 3)

Posted by

Drumul a fost monoton si obositor, desi doar 4 ore de mers pe autostrada, dar parca a parut mai lung decat drumul din Ploiesti pana la Budapesta. Am poposit intr-un camping mic, cu multe stele (patru) si care ne-a placut foarte mult. Din cele trei campinguri pe care le gasisem pe net, doua se aflau chiar pe centura orasului Zagreb, iar acesta din urma (pe care l-am ales) era undeva la marginea unui lac si promitea destul de multe atractii.

In realitate, Camp Zagreb este un camping micut, foarte fain amenajat si in care ne-ar fi placut sa stam mai mult daca vremea nu ne-ar fi jucat feste. Imediat ce am apucat sa punem cortul, s-au aratat deja primii nori, iar pe seara a plouat din nou. Asta nu ne-a impiedicat sa luam o masa gustoasa la restaurantul-pizzerie al campingului si sa fac glume legat de cort si de faptul ca nu stiu daca rezista la apa. Bineinteles ca acestea (corturile) sunt facute sa reziste, dar cand sunt pus pe glume, profit de orice ocazie pentru a creste ingrijorarea celor din jurul meu.

Daca ajungeti vreodata prin Zagreb cu cortul sau cu rulota, atunci cu siguranta asta este un camping pe care vi-l recomand. Singura problema pe care o intrevad la el ar putea fi dimensiunile reduse, ceea ce scade sansele de a gasi un loc liber, desi nu parea prea aglomerat, dar cu timpul banuiesc ca o sa devina din ce in ce mai cautat daca isi pastreaza standardele de calitate. Aveti acces la internet, masina de spalat si de uscat rufele si niste dusuri enervante, care in mod cert scad procentul de apa folosita atunci cand te speli. Am mai vazut astfel de dusuri pe plaje, dar nu m-am gandit pana acum ca sunt atat de utile. Practic, apesi pe un buton si ai un timp de maximum un minut pana se opreste apa. E enervant sa tot apesi pe el, pe de o parte, pe de alta parte sunt sigur ca aduce o economie considerabila la apa consumata. Asta daca nu va rezemati ca mine cu spatele pe buton si faceti dus cu apa din belsug.

Foto Camp Zagreb

Comments are closed.