Dupa 8 luni de antreprenoriat

Astazi s-au facut 8 luni de cand mi-am dat demisia si mi-am dedicat tot timpul pasiunii mele pentru antreprenoriat. Este, de asemenea, ziua in care obisnuiesc sa privesc putin in urma, sa vad care este directia in care merg, sa ma uit la lucrurile pe care le-am invatat si sa fac un mic bilant personal legat de dezvoltarea mea personala si de eventualele cresteri inregistrate atat la nivel personal, cat si in companie. In special, ma uit la cele de la nivel personal, ca am observat ca daca mie imi e bine, restul aproape ca nu conteaza.

Va spuneam in urma cu doar cateva luni ca il caut pe Haotik sau, mai bine zis, acea energie si stralucire de care dadeam dovada in trecut si care ma faceau sa pot muta muntii din loc, mi-am dat seama la un punct ca nimic nu va aduce inapoi acel lucru care, la un moment dat, in sufletul meu s-a stins. Si totusi, din ramasitele acelea s-a nascut ceva nou, astfel daca ar fi sa marchez un punct foarte important pe harta dezvoltarii personale, atunci cu siguranta as alege data de 8 februarie, atunci cand va scriam ca m-am trezit si am inceput sa merg. E momentul in care in mine a rasarit ceva nou, ceva ce creste frumos si care nu cred ca poate fi oprit, o transformare interioara despre care e greu sa va vorbesc in cuvinte.

Despre asta am de gand sa va vorbesc azi, despre mine si despre energiile din interiorul meu (nu despre cifre, bani incasati si alte lucruri de genul acesta), pentru ca aceste energii imi dau putere sa merg mai departe, sa evoluez si sa trec peste obstacole peste care altadata cu greu as fi trecut. Nu intamplator am pus poza aceea la articol si am scris mare pe ea ca m-am trezit si am inceput sa merg, este un mers hotarat, apasat, al unui om care stie foarte bine atat directia in care vrea sa mearga, cat si ce are de facut.

Daca in trecut nebunia si curajul erau elementele principale care ma faceau sa ma arunc cu corabia vietii in mijlocul unei furtuni, de data aceasta cred ca elementul esential este hotararea. Asemeni unui vechi lup de mare, stiu cat de periculoasa poate fi o furtuna pentru corabia mea, dar stiu la fel de bine ca toate furtunile sunt trecatoare si ca experienta vechilor furtuni ma va ajuta sa trec cu bine peste orice val, oricat de mare si de periculos ar fi pentru mica mea corabie.

Indiferent daca sunt vremuri tulburi sau ape linistite, corabia mea merge inainte, iar eu stau la carma ei, stiind clar atat directia in care vreau sa merg, cat si motivele deciziilor mele. Nu ma mai sperie nimic, sunt sigur pe mine si, asemenea unui batran lup de mare, privesc detasat in departare, stiind ca in orice moment se poate zari un petic de pamant, la fel cum se poate ivi o furtuna.

Deocamdata am inceput sa merg si stiu ca asta e un lucru foarte bun, dar totodata stiu si ca va veni momentul cand imi vor creste aripi si atunci voi incepe sa zbor. Nu am de unde sa stiu cand se va intampla acest lucru, dar cu siguranta ca-l voi impartasi cu voi pe blog.