Lacurile Plitvice (Ziua 6)

Posted by

Dupa o noapte lunga, in care niste francezi beti ne-au cantat practic la usa cortului la 2 noaptea, altii (sau aceiasi) s-au certat pe la 3 noaptea (vezi articolul precedent) si apoi a urmat si o ploaie torentiala, parca aveam nevoie de o minune ca sa ne readuca buna dispozitie in suflet.

Iar Lacurile Plitvice au fost acel loc care sa ne incarce din nou cu energie si sa ne faca sa trecem peste micile impedimente de peste noapte. Cum spunea si Dana pe facebook, „oare o bucata din rai arata precum acest loc?”. Orice s-ar vedea in poze poate oferi doar o idee despre frumusetea acestor locuri, pentru ca in realitate e de 100 de ori mai fain decat orice poza v-as putea arata eu.

Pentru ca aveam toata ziua la dispozite, am ales traseul C, mai mult pentru a merge si cu barca pe lac, iar la intoarcere am folosit trenuletul, care arata destul a „autobuz” cu doua remorci. Adica trenuletele noastre de pe litoral sunt de 100 de ori mai cool.

Pozele o sa le puteti vedea mai jos, am facut sute de poze, dar am selectat doar cateva pentru voi. Daca aveti timp, va recomand sa va luati bilet pentru 2 zile de stat in Parcul National Lacurile Plitvice, pentru ca merita, iar traseul nu e nici obositor si nici nu va dati seama ca avansati usor, usor catre lacurile de sus, captati de peisajele din jur si de cascade de toate formele si marimile.

Comments are closed.