Odata cu cresterea blogului apar tot felul de situatii amuzante

Posted by

trafic_blog Odata cu cresterea numarului de cititori care acceseaza zilnic blogul (aproape 1000), apar tot felul de situatii care mi se par ciudate, dar si amuzante in acelasi timp. Nu stiu ce va mai urma, dar din cate am vazut, nu sunt singurul care se confrunta cu astfel de situatii.

Dar sa incepem cu inceputul povestii…

In urma cu cateva saptamani, suna telefonul. Cineva dorea sa achizitioneze o oferta de internet. Spunea ca are numarul meu de telefon de pe internet. M-am gandit ca o fi ratacit pe vreun forum de pe vremea cand aveam retea de cartier si i-am spus ca nu mai este valabil si ca eu am avut de la RDS internet atunci si nu de la Romtelecom. (Nici prin cap nu mi-a dat de ce zicea de Romtelecom.)

Saptamana trecuta suna din nou telefonul. Alt cititor de data asta si mai pornit pe oferta de internet, si nu doar ca vroia internet de la mine, dar vroia sa-i dau si laptop si telefonie. M-am gandit ca cineva face o farsa si cine stie pe ce site de anunturi sau pe unde a ajuns numarul meu de telefon. Asa ca am cerut neaparat detalii, unde a vazut numarul meu de telefon, ce anume cuprinde anuntul pe care l-a vazut el si asa mai departe.

Mi-a spus ca a citit pe haotik.ro anuntul, ceea ce a facut sa ma intreb si mai tare cu ce anume am gresit si cand, iar cand mi-a spus ca este vorba de Oferte de iarna cu Romtelecom, mi-am dat seama imediat ca este vorba de articolul meu scris in urma cu doi ani, in care va vorbeam despre aceasta oferta de internet.

Este destul de interesant faptul ca, desi ei nu stiu ce e ala un blog sau nu inteleg ce fac eu aici pe „siteul” asta, ii duce totusi mintea sa dea click pe contact si sa ma sune.

Ieri m-a sunat un alt cititor, a vazut articolul meu cu lampioanele din Ploiesti si m-a sunat sa ma intrebe daca stiu de unde poate procura si el unele mai de calitate. Mi-a placut cand mi-a spus ca si-a permis sa ma deranjeze pentru ca a vazut ca am scris pe blog ca daca au nevoie de ajutorul meu pot sa ma sune, drept urmare m-a sunat. Stia ce citise si avea nevoie de o indrumare. Din pacate, i-am spus ca se vindeau de catre o doamna la evenimentul respectiv si ca nu am idee de unde le cumparase. Stia de asemenea ca sunt oferte destule pe internet, dar nu stii ce cumperi. Nu mi-am permis sa-l intreb de ce vrea sa fie de calitate, de vreme ce oricum le dai foc si zboara. 

Povesteam colegilor de birou despre intamplarile de mai sus si cum lumea ma crede Romtelecom, cand unul din colegi mi-a spus ca si „VisUrat” se plangea de curand de aceeasi chestie, asa ca am cautat la Sebi pe blog si am gasit articolul acesta. Merita sa-l cititi, pentru ca sigur o sa va distrati.

Pana acum ma mai pomeneam pe e-mail sau in comentarii cu amenintari de judecata pentru diverse chestii pe care le-am pus pe blog. Le-am zis de teapa cu Transilvania Vision si dupa ce ca si-au luat teapa, tot pe mine vroiau sa ma dea in judecata. Le-am dat tutoriale cum sa isi stearga conturile facute pe mai multe site-uri de socializare, gen Badoo, Twoo sau Zoosk si tot pe mine vroiau sa ma bata ca nu le sterg contul.

Oare ce urmeaza?

UPDATE: Urmeaza o poveste trista la care chiar nu am stiut cum sa reactionez. M-a sunat o doamna din Hunedoara, care am inteles ca avea doi copii bolnavi si care ar fi fost multumita daca ar fi primit chiar si niste mancare. Nu am stiut cum sa reactionez la asa ceva, pentru ca nu mai era nimic de ras. Am inteles ca are o vecina cu internet care i-a dat numarul, pentru ca vazuse articolul meu din 2011 cu “De craciun sa fim mai buni“. Daca exista un ONG care crede ca poate da o mana de ajutor, sa ma contacteze sa-i dau numarul de telefon al doamnei. Poate cei de la Fundatia Carrefour.

8 comments

  1. Nope din cei 1000 de vizitatori 999 sunt inteligenti, frumosi, optimisti, pe scurt niste persoane super, asa ca nu e o problema.

  2. La cat mai multe vizite in continuare, asta e trebuie sa faci fata la fel si fel de persoane unele mai ciudate ca altele :))

  3. Nu au nici o sansa cu mine, Tudor. Donatile mele merg doar pe recomandari ale unor oameni de incredere cum a fost cazul cu Manuel si Manafu sau merg catre zone care nu au treaba cu anunturile umanitare.

Comments are closed.