Primii pasi pe pamant japonez (day 1)

Posted by

 Prima senzatie a fost unica, atunci cand mi-am dat seama ca efectiv o furnica a ajuns tocmai in partea cealalta a globului, pentru ca daca ne uitam pe o o harta, oricat de mare ar fi ea, la distanta parcursa, nu ramane decat sa ma compar cu o furnica.

Mi-am adus aminte de vorbele lui Vlad Stan si de exemplul lui cu Odesa si mi-am dat seama ca visul meu de a ajunge in Japonia se implinise, mi-am adus aminte si de intrebarea lui pe care o tot repeta cu insistenta: „Ai ajuns acolo? Ce faci mai departe?”.

Pai mai departe, urma sa trecem de punctul de control, sa schimbam Exchange Order-ele in JR Pass-uri si sa luam trenul spre Kyoto, lucruri care pareau simple pe hartie si foarte complicate in realitate. De fapt, au fost extraordinar de simple si in realitate. Imediat ce am identificat locul de unde trebuia sa luam JR Pass-urile, lucrurile au mers ca pe roate. O tanara domnisoara care verifica datele noastre cu o repeziciune de robot, ne-a dat imediat toate documentele necesare, i-am explicat ca trebuie sa ajungem in Kyoto, dar nu am mai apucat sa intrebam si in ce statie din Tokyo trebuie sa schimbam trenul, pentru ca deja venise cu 2 seturi de bilete la noi: In 15 minute aveti tren pana la Sinagawa (Tokyo) si de acolo aveti trenul Hikari513 care va duce la Kyoto. Ne-a explicat unde pe bilet scrie numarul vagonului si locul, si am plecat la drum.

In Sinagawa, am avut primul contact cu aerul de afara (pana atunci am tot stat in interiorul cladirilor, inclusiv trenul Narita Express pe care l-am luat din aeroport a venit intr-o statie de metrou). Stiam ca e cald afara, afisase si in tren ca sunt 35 de grade, dar aproape ca am intrat in soc termic cand am coborat din tren. Oricum, nu era timp de stat ca in 15-20 de minute aveam urmatorul tren si inca nu stiam cat de mare e statia sau cat e de complicat sa nimerim la liniile de mare viteza pe care merge Shinkansen-urile.

In realitate a fost din nou foarte simplu, am intrebat un angajat al garii care ne-a indicat exact linia la care trebuia sa mergem (23) si ne-a mai explicat inca o data unde pe bilet sunt tiparite numarul vagonului si al locului din vagon.

Trenurile

Stiu ca toti sunteti curiosi despre trenurile din Japonia, despre care ati auzit ca au o intarziere cumulata de cateva minute pe an. Bineinteles ca au venit la mare fix, au plecat la mare fix, au stat indeajuns in statie cat sa se urce toata lumea. Dar nu despre asta vreau sa discut aici.

In primul rand, la un moment dat NEX-ul s-a oprit pe linie, cu putin timp inainte sa se opreasca, am fost anuntati ca trenul se opreste pentru cateva minute, pentru ca urmeaza sa treaca alt tren sau ceva de genul. Deci orice oprire chiar si neprevazuta este anuntata. De asemenea, in tren atat controlorul, cat si vanzatoarea de sucuri se apleaca si saluta pe toata lumea din vagon atunci cand intra si cand ies.

Legat de Shinkansen care era destul de diferit de NEX in interior. Am crezut ca m-am urcat din nou in avion. Putea sa intarzie si o ora trenul si nu m-as fi suparat. Spatiul din vagon… imens… 3 locuri pe stanga si 2 locuri pe dreapta, un culoar intre ele, pe langa care puteau trece relaxat 2 oameni bine facuti fara sa se inghesuie. Distanta pana la scaunul din fata… atat de mare, incat cred ca ar mai fi incaput un scaun acolo. Scaunul se lasa pe spate intr-un unghi de aproape se facea pat (exagerez putin, dar puteai dormi confortabil in el fara probleme). Daca ar fi sa stau 20 de ore intr-un asemenea tren, in locul a 10 ore in avion, as alege cu siguranta trenul. De curatenie nu mai vorbesc.

Kyoto

Am decis ca hotelul nu are cum sa fie chiar asa de departe de gara si ca putem sa o luam pe jos, in ciuda caldurii de afara. Era o statie de metrou, dar vroiam sa vedem orasul. Sa vedem cum arata semafoarele, masinile, oamenii, totul.

Pe drum am fost lovit din nou de imaginea a doua furnici care carau un troler dupa ei. Stateam si ma gandeam si parca nu-mi venea sa cred ca eu car un troler dupa mine tocmai in partea cealalta a globului. Eram obositi amandoi, dar faptul ca traim un vis, ne facea sa ne simtim bine. Nici caldura de afara, nici faptul ca nu stiam exact unde e hotelul sau daca ne vom descurca nu pareau sa ne mai afecteze. Mergeam incet, atenti la toate lucrurile noi din jurul nostru.

Semafoare imense, sa le vada tot chiorul, treceri de pietoni pe diagonala intersectiei, taxiuri de dimensiuni si forme ciudate, masini mari ca cele americane pareau vechi si semanau cu dricuri, mai ales daca erau negre. Stradute inguste, cu un trotuar indicat doar de o dunga alba care sa faca separatia de sosea. Case de forme si coloraturi diverse.

Am trecut pe langa zidurile inalte ale unui templu. Langa ziduri, un mic laculet care inconjura tot templul, cum aveam sa ne dam seama mai tarziu. In el pesti, frumos colorati si imensi, unul dintre ei care inota foarte aproape de suprafata era cam cat lungimea bratului meu de la cot in jos.

Am ajuns la hotel, bineinteles ca nu a mers cardul (acelasi card care ne crease probleme si cu rezervarea din Tokyo) dar eram pregatiti. Camera mare (o sa vedeti si in poze), de fapt la ei este considerata un apartament. Ne-am facut un dus rece, ne-am odihnit putin si eram decisi cu ultimele puteri sa plecam pe afara, sa exploram teritoriul, sa luam ceva de mancare si sa ne plimbam.

Asta era cam pe la 18:00 seara, dar pana ne-am imbracat si pregatit a trecut de 18:30. Timp in care afara s-a facut complet noapte. Ni s-a parut noua ca se intuneca, dar nu ne gandeam ca asa brusc si asa devreme. Oricum, faptul ca s-a intunecat nu a schimbat cu nimic temperatura de afara, era la fel de cald si de umed ca si mai devreme.

Am dat o fuga pana la gara, am gasit un bancomat care ne-a acceptat cardul, am luat ceva de mancare de la unul din supermarketurile din gara si am revenit la hotel. Am mancat si dupa aceea… „s-a stins lumina”.

6 comments

  1. În ultimele trei zile am intrat pe blog-ul tău mai bine de 20 ori să văd dacă ai postat vreun articol despre frumoasa călătorie. :)) Şi uite că te-ai ţinut de promisiune.

    Oricum, când ai timp sa postezi şi nişte galerii foto/ video că suntem curioşi maxim!

    În următoarele zile/ săptămâni/ luni am ce citi pe blog-ul tău şi pe al Ioanei Budeanu… şi, cine ştie, poate voi avea călători şi eu ca o „furnică” departe de casă.

    Distracţie plăcută!

  2. Aştept cu nerabdare mai multe poze! E musai să surprinzi civilizaţia de acolo şi s-o expui pe blog. Mai învăţăm şi noi ceva!

  3. Foarte interesant, așteptăm mai multe povestiri, chiar m-ai făcut foarte curioasă. Eu și așa vreau să vizitez Coreea de Sud 😀

  4. Sunt atat de curioasa cum veti percepe voi, romani, o lume total diferita de a noastra… As vrea sa am si eu ocazia intr-o zi sa vad o tara asiatica.

Comments are closed.