Posted by Aproape zilnic, dimineata, ma duc la bazin. Ma duc sa inot, sa-mi asez gandurile si sa ma incarc cu energie, sau uneori ma duc pentru ca pur si simplu mi-a recomandat doctorul, pentru recuperarea genunchiului.
In antreprenoriat, lucrurile nu sunt intotdeauna usoare, uneori e greu si, desi e frumos, uneori trebuie sa fii capabil sa treci peste niste limite proprii pentru a putea evolua.
Si chiar daca lucrurile nu stau deloc rau in exterior, pot spune ca trec printr-o perioada in care in interior se poarta un razboi aprig intre ceea ce sunt si ceea ce vreau sa devin. Uneori nu e usor sa schimbi lucruri la tine, alteori nu vrei sa te uiti pur si simplu in oglinda pentru a le putea vedea, sau te incapatanezi sa le lasi asa cum sunt. Atunci cand la mijloc sunt propriile valori morale, lucrurile devin si mai complicate si ajungi in punctul in care simti ca te ineci, sau cum imi spunea cineva drag mie, te zbati ca pestele pe uscat.
Si cea mai mare problema intervine atunci cand tu insuti nu mai esti in stare sa iti clarifici ce e bine si ce e rau, ajungi sa te intrebi daca incapatanarea ta e cea care te tine pe loc, daca tu gresesti si ceilalti au dreptate si in final totul se aglomereaza in mii de ganduri care iti trec in mare viteza prin fata ochilor, cautand o solutie.
M-am bagat in bazin si, cautand sa ma relaxez, am simtit ca ma scufund mai tare. La inceput mi se parea amuzant acest gand, sa simti ca te ineci in timp ce inoti intr-un bazin de 1.60 m adancime.
Si primele 60 de ture nu au fost grele, s-au desfasurat in ritmul obisnuit, 20, pauza, inca 20 si tot asa. Gandurile deveneau insa tot mai apasatoare si, oricat incercam sa ies la suprafata, nu reuseam. Ma intrebam la fiecare tura care sunt cu adevarat limitele mele, despre ce inseamna sa te duci la limita si care sunt limitele peste care poti sau vrei sa treci.
60 – pauza, una scurta, cam asta e portia pe ziua de azi, desi poate merge si un 70 sau 80, hai sa mai dau cateva ture.
62 – Mi-am adus aminte de emisiunea de aseara, Supravietuitorul, ma gandeam indelung la ce spunea o concurenta „Am uitat sa fim oameni” (da, o fi ea pitipoanca, dar avea mare dreptate), mi-am amintit astfel cum cineva, acum multi ani, ma punea sa fac credit la banca pentru a investi intr-un MLM, stiti voi povestea aia cu: daca nu investesti, nu castigi. Si in ziua de astazi, cand il vad pe respectivul, mi-e scarba de el, pentru ca ii spuneam ca nu am de unde sa fac rost de bani si spunea ca trebuie sa gasesti o solutie, sa te descurci cumva, faci credit la banca si investesti, ca merita. Ma gandeam la cati oameni sunt dispusi sa faca astfel de lucruri, pentru ca nu iti vor binele, ci pentru ca pur si simplu au uitat sa mai fie oameni. Ma gandeam ca, dincolo de aparente, lumea afacerilor e plina de astfel de oameni. Ma gandeam ce as face eu daca ajung la un moment dat sa fiu nevoit sa calc peste cadavre. Probabil ca nu, dar oricum nu despre asta era problema mea.
80 – Am ajuns la cea de a 80-a tura, gandurile mele s-au dus deja in alta directie, am inceput sa-mi construiesc casa in mod virtual, imi imaginez cum arata, unde ar trebui sa pun balconul, ce ar trebui sa fac in zona din fata ei si cum as putea face un colt de paradis din cei 1000 mp din fata casei.
94 – Ma intreb cat o fi ceasul, presupun ca dupa numarul de bazine, dar si dupa oamenii din jurul meu, care au tot plecat, a trecut mai mult de o ora, dar nu am rabdare sa ma uit la ceasul aflat chiar in capatul culoarului.
100 – Deja nu ma mai uit la ceas, ce conteaza sunt turele care se aduna una cate una, la intoarcere, cand inot usor pe spate ma gandesc ca ar fi bine sa respir mai usor, imi trece un alt gand „ca poate ar fi bine sa merg la „cursuri” de Yoga, era o tipa in Ploiesti care facea asa ceva, o stie John, o sa-l sun cand ies din bazin si o sa intreb de ea”.
110 – Ma gandesc din nou la „Supravietuitorul”, oare care este limita mea, oare cand as spune ca nu mai pot, oare pot sa fac 1000 de ture, ce anume ma va face sa ma opresc si cand. Ma intreb ce as fi facut eu, fiind acolo pe o insula, in mijlocul Pacificului, unde puterea, inteligenta si inteligenta emotionala sunt puse la grea incercare.
116 – Nu ma mai intreb daca as fi supravietuit sau cat, ma intreb ce anume as fi descoperit eu despre mine, despre ce as vedea intors acasa, la televizor. Ma intreb daca as fi tradat o alianta, sau daca as fi facut macar parte dintr-una. Sau daca as fi mers atat de departe cum merg unii concurenti.
123 – As putea sa fac o pauza, pana la urma nu e rau sa termin la 123, e cu 23 in coada, deci e de bine macar pentru o pauza mica, trebuie sa fie de bine… 124
132 – Oare de la ce vine numarul asta? Stau si ma intreb in timp ce inot vizibil obosit, inca nu ma doare nimic si nici nu simt nevoia sa ma opresc, sunt sigur ca sunt inca departe de limitele mele din punct de vedere fizic, dar numarul asta imi pare atat de cunoscut!
143 – La 150 ar trebui sa ma opresc, cred ca ajunge, pana la urma nu am cum sa fac 1000 de ture, ar insemna sa inot pana diseara, la un moment dat or sa ma dea astia afara sau o sa ma caute jumatatea, speriata ca nu stie ce mi s-ar fi putut intampla. Pana la urma, 150 nu e un numar deloc rau, presupun ca deja a mai trecut o ora, dar inca nu mi-am rezolvat problemele, probabil ca nici nu se vor rezolva, continui sa inot mai departe.
150 – 151 …. Nu m-am oprit nici macar pentru o scurta pauza, probabil ca o sa mai dau 10 ture si am sa ma opresc.
159 – Si totusi 160 ar putea fi indeajuns.
170 – 160… nu mai stiu unde am ramas, pierdut in ganduri, am uitat la ce numar sunt, sa fie 170, sa fie 160, las de la mine si inot mai departe, 161….
176 – Cel de pe culoarul din stanga mea se uita ciudat la mine, o vedea ceva ce eu nu vad? Ma simt bine, singurul lucru ciudat ar putea fi ca nu fac pauze decat maxim cateva secunde la capatul culoarului.
180 – Cred ca sotia e ingrijorata, am plecat cu masina de cateva ore si telefonul e departe in vestiar pe vibratii si nici nu am de gand sa ma duc dupa el, e complicat sa fac asta, stiu ca e ingrijorata, dar nu are de ce, pana la urma am mai condus masina si sunt la nici 2 km de casa.
188 – S-a eliberat si culoarul din stanga, a plecat tipul care se uita ciudat la mine, deci e clar ca a mai trecut o ora. Ma intorc la gandurile mele si continui sa inot mai departe.
190 – Bazinul asta nu e indeajuns de lung, poate ca ar fi bine sa ma duc sa ma imbrac, sa ma sui in masina si sa plec la Paltinul, nu ar fi prima oara cand l-am traversat inot pana la urma. As avea loc destul si sunt sigur ca apa din el e mai rece, ceea ce mi-ar face mult mai bine.
200 – Oare cand am ajuns la 200?
209 – Ha… 209, poate ca atata merit, poate ca atata pot… 210
230 – Ma duc la vestiar, ma imbrac si ma duc direct in centru sa inchiriez spatiul ala de mi-a placut mie, nu e bun pentru HUB/23, dar mie personal imi place, pentru a amenja in respectiva locatie birourile firmei.
231 – Sau poate e bine sa mai astept, sau poate sa o sun pe aia sa-mi dea spatiul ala de la mansarda cu 900 de lei, dar nu-mi place, de ce sa-l iau, daca nu-mi place.
232 – Nu mai iau niciun spatiu, m-am intors direct la numere, ma gandesc ca e un numar bun pentru a ma opri, la fel cum a fost si 223 mai devreme, ma gandesc la afacerile pe care le-am facut de-a lungul timpului, ma gandesc la reteaua de cartier, la succesul avut cu blogul si mai ales la momentele in care am dezamagit oameni prin comportamentul meu.
240 – Oare cand o sa ma opresc, deja se resimt dureri la gat, ciudat, as fi zis ca nu gatul este cel care e intensiv folosit atunci cand inoti. Simt si ceva tentative de crampe pe la picioare, dar probabil apa mult prea calda din bazin face ca aceste crampe sa nu se resimta. Ma intreb ce as face daca mi se pune carcel, as inota mai departe cu un singur picior? Nu ar fi prima oara cand fac asta, oare cat de departe as putea sa inot asa?…
245 – Cred ca totusi 250 sunt indeajuns, inot deja de vreo 3 ore, iar de vreo 2 ore fara pauza; si 250 nu e un numar deloc rau, ma intreb cand am facut oare peste 200 de ture, nici eu nu mai stiu, dar sunt sigur ca am numarat corect, poate putin in minus, daca in momentele cand eram cazut in ganduri uitam sa inot. In plus, sotia trebuie sa fie foarte ingrijorata si nu vreau sa se ingrijoreze degeaba, daca vin cei de la bazin sa ma dea afara, le spun ca platesc extra si sa o sune ca sa nu stea ingrijorata, dar nu stiu numarul, las ca ii dau 10 lei sa ia cheia si sa se duca in vestiar sa ia telefonul meu si sa sune, vad eu, 246….
260 – Nu mai e nimeni in bazin, au venit si au plecat pe rand, cu totii.
266 – Cred ca ma opresc, ma doare putin genunchiul, dar cu siguranta mai pot inca 100 de ture, sau poate ajung la 1000, nu mai pare atat de imposibil. Ma uit la ceas, e aproape 12, iar eu am venit pe la 8 si ceva la bazin. Hai ca la 270 ma opresc.
270 – Sunt atat de aproape de 300 si daca tot mai pot, de ce sa ma opresc, sunt inca departe de limitele mele si problema cu care m-am bagat in bazin e inca acolo, nu s-a rezolvat nimic, probabil ca nici nu o sa se rezolve, in mod sigur nu asta e solutia, dar imi doresc sa continui sa inot si inot mai departe.
280 – Am luat o gura de apa, imi pun intrebarea daca ajung sau nu la 300, sunt destul de aproape si daca tot am „mers” pana aici, parca e pacat. Oare abia acum incep sa obosesc?
282 – Nu, desi toti muschii se resimt dupa un asemenea efort si vreo doua ture le-am dat fara sa folosesc piciorul cu probleme, m-am relaxat si pot inca sa dau multe bazine, parca nici crampele de la muschi nu imi mai dau tarcoale.
290 – Mai dau 10 ture si ma opresc, de fapt trebuie sa ma duc in partea cealalta a bazinului si o sa fie 301, dar e ok, imi place numarul asta si in plus sunt mort de sete.
299 – Gata, m-am hotarat, fie ce-o fi, la 300 ma opresc, nu asta e rezolvarea problemelor mele.
300 – Imi iau ochelarii lasati pe margine si hotarasc ca ultima tura sa fie pe sub apa, sunt obosit, dar sunt sigur ca pot traversa cei 15-20 de metri, cat are lungimea culoarului pe dedesubt.
301 – Pe sub apa, primul gand e sa ma duc la telefon sa ii confirm Danutei ca sunt ok.
Ma chinui cu greu sa ies din apa, abia acum se resimt toti muschii dupa efortul facut si abia merg, ma indrept usor spre vestiare, urmeaza o noua zi de munca, sau ce a mai ramas din ea, trebuie sa vorbesc cu John sa vad daca accepta colaborarea pe care i-am propus-o zilele trecute, pana la urma proiectul asta mai merita o sansa, la fel cum sunt la fel de sigur ca, daca as fi ajuns la 1000, articolul acesta s-ar fi incheiat altfel.