Vremuri tulburi

Intai a plecat Cipaku, cu el ma intelegeam intotdeauna de minune si avea rabdare sa-mi explice tot felul de chestii interesante, si acum stiu ce face margin si pading pentru simplul fapt ca mi-a desenat pe hartie cand mi-a explicat o schema simpla si eficienta de a putea retine usor. Da, s-a dus, pentru ca nu-i mai ajungeau banii si compania nu a vrut macar sa discute despre asta, sau poate au fost alte motive pe care nu a vrut sa ni le spuna niciodata.

Thea a ramas in alt birou, nu mai vorbim ca pe vremurile cand imi era sefa. Nici nu mai sunt vremurile care erau altadata, de mult a disparut masa de pingpong, cheful de darts sau de minigolf in birou. Nici bataile cu mingii de cauciuc nu au mai fost posibile cand o colega proaspat venita in birou ne-a atras atentia ca nu e frumos sa lovim in cap colegii cu ele. Asa ca am donat bilele altor birouri.

Olivia s-a dus si ea, inapoi la compania de la care plecase cand a venit la noi, pentru o oferta mai buna; desi ea nu era de la noi din echipa, era una din persoanele cu care imi facea placere sa stau la discutii.

Acum pleaca si Ionel, stiti voi baiatul ala plin de bun simt de la tara care nu zice niciodata nimic pana intr-o zi cand se supara si pleaca. Se duce si el si nimic nu pare sa-i schimbe decizia pe care a luat-o. Initial am crezut ca glumeste, ca de multa vreme ne tot ameninta ca pleaca, dar se pare ca de data asta ceva l-a suparat cu adevarat si nu vrea deloc sa cedeze.

Rokerul pleaca si el, nu acuma, dar are un singur interes, sa isi termine facultatea si sa ia licenta, si cum saptamanile pana la licenta le numeri pe degetetele de la o mana, sau de la amandoua, e clar ca zilele in firma sunt calculate deja. Si la cate limbi straine stie, mi-e greu sa cred ca firma o sa poata sa concureze la salariu cu firme din Anglia, Norvegia, Suedia, sau din alte tari a caror limba o vorbeste la perfectie.

Ma uit in jur si nu vad prieteni, vad numai colegi, simpli colegi, unii mai vechi dar cu care nu am fost pe aceeasi lungime de unda, altii mai noi despre care nu stiu mare lucru si carora abia daca le-am retinut numele. La masa mananc de cele mai multe ori singur, cand nu ies cu Rokerul la cantina sau la Spring Time, iar daca sunt altii in jur, pe majoritatea nu-i cunosc ca-s nou veniti si proaspat integrati in „familie”.

Si daca in jurul meu nu-s oameni cu care sa sharuiesc din bucuriile si tristetile vietii, atunci de ce sa mai raman? Poate ca e timpul sa privesc mai atent cererile de interviu pe care le primesc de la diverse companii prin intermediul linkedin si, de ce nu, sa-mi si reactualizez cv-ul.

P.S. We <3 CRS! suna tare gay.