Posted by A devenit deja o traditie ca cei de la Teatrul Masca sa inceapa o noua stagiune cu un spectacol dedicat bloggerilor. O initiativa care a inceput acum 3-4 ani si care a devenit deja o traditie. Si cum am participat la majoritatea spectacolelor oferite de Teatrul Masca pana acum, nici nu intra in discutie sa lipsesc.
Nu stiu daca are rost sa va povestesc cat de misto e piesa, Vicleniile lui Scapino, nimic din ce as putea scrie eu aici nu ar putea transmite nici macar 10% din energia si umorul pe care reusesc sa-l transmita actorii pe mica scena a teatrului. E un spectacol pe care merita sa-l vedeti si pentru care o sa imi multumiti ca vi l-am recomandat.
Dincolo de poantele foarte bine plasate, de limbajul cultural al rachetului moldovean si de multe alte faze bune, eu am ramas de-a dreptul fascinat de mastile imense din timpul spectacolului, am inteles ca sunt realizate de cativa studenti la arte, nu pot decat sa-i felicit. Bucata aceea din spectacol a fost pentru mine ceva fascinant si ireal, au reusit sa ma transpuna intr-o cu totul alta lume pentru cateva momente.
De obicei, de la fiecare spectacol oferit de Teatrul Masca, plec cu o replica pe care o folosesc multa vreme dupa aceea. Chiar si acum spun uneori sotiei cate un „Ce ma-nervezi!” incercand sa tin cu mine putin din talentul Emiliei Manea, sau cate un „Du-te mah…..” al lui Aurel Sandu. Mi-ar fi placut sa o revad pe Ada in spectacol, ma rog, pe Ada imi place sa o revad oricand, dar trecem peste asta.
De data aceasta mi-a ramas in cap rasul Ioanei Rufu, mi s-a parut bestial. Imi imaginez cum ar fi sa iesi la terasa cu prietenii la o bere si la un moment dat sa bage rasul ala, cred ca se face pur si simplu liniste in jur.
Cateva poze, la final de articol, desi am preferat sa las telefonul deoparte in timpul spectacolului:
Comments are closed.