Cum arata #casaHaotik?

Posted by

Unii ati vazut deja pe facebook cateva poze, altii vedeti in premiera, pentru prima oara, cum arata casa pe care o construiesc. Unii spun ca e prea mare, altii ca are geamuri prea mari si ca o sa fie dificil de incalzit, dar pana acum cam toata lumea a fost de acord cu un singur punct, ca e frumoasa. Dincolo de ce se poate vedea in conceptul 3D al casei, va mai pot spune ca va fi o casa pasiva sau semi-pasiva, ca va dispune de tot felul de gadgeturi, astfel incat putem spune ca va fi o casa inteligenta. La cat sunt eu de pasionat de tehnologie, nu cred ca are rost sa va zic cam cat de inteligenta, ca e clar ca va sti sa faca singura destul de multe lucruri.

Suprafata casei este de 222 metri patrati si, desi unii ar spune ca e o casa mare, eu am incercat din rasputeri sa o mai micsorez si nu am reusit. La parter dispune de living, bucatarie, birou, baie, spalatorie, baie, scari si camera tehnica, iar la etaj are doua dormitoare si o baie. Unul dintre dormitoare are dressing room (cerinta sotiei), iar livingul are un perete imens de sticla (cerinta mea).

Cel mai probabil, din primavara veti putea urmari live efectuarea lucrarilor pe cele 3 camere video deja achizitionate, desi streaming-ul live e posibil sa fie activ chiar si mai devreme (in cateva saptamani), desi pana in primavara nu cred ca veti gasi ceva interesant de urmarit pe streaming-ul respectiv.

De proiectarea casei s-a ocupat Arhicity Office, carora le multumim si cu aceasta ocazie, iar daca sunteti interesati sa va faceti o casa la fel de frumoasa si sa lucrati cu arhitectii de la aceasta firma, am o oferta speciala aici, pe blog, veti putea obtine gratuit proiectarea ei in plan 3D daca le spuneti ca stiti de #casaHaotik.

Cautam de asemenea si alti sponsori care sa se alature proiectului nostru si care sa ne ajute cu ridicarea casei. Cel mai probabil vom incepe sa ridicam casa in primavara si putem oferi pachete publicitare avantajoase pentru cei interesati.

Daca va intrebati ce e cu rampa respectiva in loc de scari, a fost ideea arhitectului si mi-a placut. Eu mi-am dorit sa cumpar un teren in panta si cumva destinul a facut sa am un teren destul de aproape-drept, asa ca voi pune pamant in fata casei pana la nivelul prispei, astfel incat sa creez cumva artificial iluzia ca e un mic deal acolo. E o diferenta de nivel de jumatate de metru pe care vreau sa o accentuez si prin ridicarea nivelului la baza casei.

 

Cum arata #casaHaotik

In albumul de mai jos puteti vedea poze cu casa, dar si proiectul casei, dispunerea camerelor si cam cum arata ea proiectata pe calculator:

6 comments

  1. Nu înțeleg rostul terasei de la etaj . Mai ales ca bucătăria e la parter.
    O sa vezi ca nu o sa stați deloc acolo sus

    1. Nu are un rost anume, intial era acoperisul pus peste parter si am rugat arhitectul sa il inalte ca sa fie acolo o terasa. Probabil o voi inchide cu sticla pentru perioadele din an in care e prea frig sa stai afara dar merge sa stai pe o terasa inchisa, toamna, primavara, zile ploioase.

  2. Terasa este nu mare, ci foarte mare. Nu inteleg de ce ai avea nevoie de asa mare terasa. Ai putea sa faci o terasa mai mica. Acasa la parinti am o terasa foarte mare, dar este foarte incarcata, am un hamac agatat de o grinda, am flori (mama), o canapea si o masa mare. Vara e minunat, iar primavara cand ploua si aud sunetul ploii, este splendid.

Comments are closed.