Clienti sau parteneri?

Posted by

Am fost invatat sa tratez clientii ca pe niste parteneri si vreme de multi ani am considerat ca nu e nicio diferenta intre cele doua cuvinte atunci cand vine vorba de afaceri. Insa, de curand, de cand am inceput sa caut diverse solutii de CRM (Customer Relationship Management), mi-am dat seama ca intr-un fel trebuie sa fac cateva separari in modul de organizare al clientilor si partenerilor companiei, astfel incat sa imi construiesc o strategie mai clara in ceea ce priveste comunicarea cu ei.

Deocamdata nu am o idee foarte clara cum i-as putea imparti, dar am creionat cateva clase mari in care as putea sa ii incadrez. Nu stiu daca e cea mai buna strategie care se poate aplica, dar eu cred ca pe mine ma va ajuta sa imi cresc afacerea si sa am rezultate mai bune.

In principiu, prima separare pe care am zic ca e bine sa o fac, a fost intre firmele care imi aduc venituri lunare si cele care imi aduc bani punctual. Astfel, am considerat ca daca cineva imi aduce bani punctual, sa il trec la categoria clienti, iar daca cineva imi aduce un venit constant lunar sa il consider partener. Stiu ca situatia poate fi diferita de la o afacere la alta.

Clientii – firmele sau persoanele fizice pe care le ajut punctual sau carora le vand un anumit produs. Lor le voi acorda mai putina atentie decat partenerilor si probabil focusul pe ei va fi doar in momentele in care lucrez la unul din proiectele pentru acesti clienti.

Parteneri pasivi – am incadrat in aceasta categorie firmele care imi aduc bani luna de luna, dar pe care nu le pot ajuta cu ceva. Un bun exemplu de parteneri pasivi sunt firmele de afiliere 2Parale si Profitshare.

Parteneri activi – firmele sau clentii care imi aduc bani lunar in companie. Am considerat ca pe viitor focusul trebuie sa fie pe acesti parteneri, sa incerc sa fiu proactiv si sa ii ajut sa-si dezvolte afacerile, astfel incat colaborarea dintre noi sa fie mai stransa si mai productiva.

De asemenea, inca nu sunt sigur, dar ma gandesc sa impart si partenerii activi pe cateva subcategorii, in functie de tipul de colaborare pe care o desfasuram si revenue-ul de pe urma lor.

Inca nu m-am hotarat daca voi utiliza un CRM dintre cele existente pe piata, sau imi voi implementa un mic CRM custom pentru ceea ce am eu nevoie. Problema cu cele existente pe piata in momentul de fata fiind ca sunt foarte complexe si, cel putin la inceput, s-ar putea sa ma incurce mai mult decat sa ma ajute efectiv, motiv pentru care am mai amanat decizia pentru o scurta perioada de timp.

2 comments

Comments are closed.