Despre visul de a fi antreprenor. Il traiesc.

Posted by

Aud tot mai des tineri care spun ca nu vor sa se angajeze niciodata si ca in nici un caz dupa terminarea scolii nu vor sa lucreze la patron. Si daca pe de o parte admir hotararea lor legata de acest aspect, pe de alta parte imi dau seama ca majoritatea celor care fac asemenea afirmatii, de cele mai multe ori nu sunt pregatiti nici macar pentru viata si cu atat mai putin pentru a face antreprenoriat.

Visul de a fi antreprenor poate fi un vis frumos, atata vreme cat ai un sistem clar, de valori bine pus la punct, rezistenta la stres, auto-disciplina si esti un bun autodidact. Chiar si asa, calea aceasta a antreprenoriatului nu este una foarte usoara. Eu as sfatui pe oricine sa lucreze macar 3-4 ani, ca sa capete ceva experienta si de asemenea sa treaca macar prin 2-3 companii. Daca jobul ti se pare ceva greu, atunci stai sa vezi cum sta treaba cu antreprenoriatul.

Povestile cu antreprenorii care se trezesc dupa ora 12, fac doar ce le place si au o viata extraordinar de frumoasa si de libera, sunt de cele mai multe ori doar povesti. Se poate intampla si asta, dar dupa 5-10 ani de munca intensiva, in care ai muncit pe rupte la afacerea ta. In general, programul de munca al unui antreprenor se termina de multe ori dupa miezul noptii.

Tineti minte ca 90% dintre afaceri mor dupa primul an. Asa spun statisticile, nu eu. Eu am simtit-o oarecum intuitiv la vremea respectiva, dar nu am realizat atunci ca un procent atat de mic reuseste sa treaca de primul an. E bine sa nu faceti confuzie intre antreprenoriat si freelancing, desi ar putea sa ti se para asemanatoare, sunt complet diferite; si ca sa iti dau un exemplu foarte clar si la obiect, ca freelancer probabil as castiga lunar in jur de 4000 de lei lunar in momentul de fata sau poate si mai mult, ca antreprenor ma multumesc momentan cu 200 de lei pe luna. Da, e o diferenta de la cer la pamant, ai putea spune, dar asa cum am zis mai devreme, cele doua lucruri sunt total diferite. Iar daca nu reusesti sa intelegi de ce e asa, atunci in mod clar trebuie sa-ti pui intrebarea daca vrei sau nu sa fii antreprenor.

Eu ma consider un mare promotor al antreprenoriatului, incercand mereu sa incurajez oamenii sa incerce, dar pe de alta parte nu toti oamenii sunt facuti sa fie antprenori. Chiar daca in ultima vreme e la mare moda subiectul asta si e bine sa apara cat mai multi antreprenori, pentru ca asta aduce beneficii clare si comunitatii din care acestia fac parte, totusi antreprenoriatul nu e pentru oricine. Trebuie sa te gandesti bine daca acesta este visul tau sau este doar o idee venita din partea altora.