Dincolo de portile unui datacenter

 Saptamana trecuta am avut ocazia sa vizitez un datacenter. Mereu vazusem in poze cum arata in interior unul, dar nu imi imaginam ca o sa am ocazia sa vizitez unul, mai ales cand stiu ca accesul intr-o astfel de locatie este la fel de complicat ca acela de a intra in seiful unei banci. Si totusi, cu putin noroc, s-a putut o vizita scurta de 2 ore intr-un astfel de loc deosebit de interesant.

Auzisem tot felul de povesti despre un lift in care incape doar o singura persoana si care coboara in „centrul pamantului” unde sunt localizate serverele si toate sistemele care intretin in viata un datacenter. Asa ca ghidul nostru, un tip foarte de treaba ne-a luat si ne-a dus … pe acoperis. Cand am vazut ca luam liftul (ala normal) si mergem la ultimul etaj, ma gandeam ca probabil din motive de securitate exista un alt lift care coboara de la ultimul etaj undeva sub cladire de trebuie sa fie atat de complicat.

In cele din urma, ajungem pe acoperis, unde niste radiatoare uriase umpleau intreg acoperisul cladirii (o sa vedeti la final in poze). Si a inceput sa ne povesteasca. Eu ramasesem mai in urma si nu auzeam inca ce zice, dar ma gandeam in sinea mea ca pur si simplu vrea sa faca o gluma, ca doar nu poate pe mine sa ma prosteasca si sa imi spuna ca ala e datacenterul. Dupa ce m-am apropiat, m-am linistit, nu acela era datacenterul, erau sistemele de racire ale lui, unul din cele mai sensibile puncte ale datacenterului. Tot pe cladire erau amplasate cateva containere cu generatoare uriase, care puteau porni in caz de pica curentul in 15 secunde, la capacitate maxima. Am inteles ca un astfel de generator consuma 400 de litri de combustibil pe ora atunci cand e pornit.

Dupa vizita pe acoperis, am coborat in sfarsit in datacenter. Aici am dat de inca vreo cateva camere care mentineau sistemul in functiune in caz de pana electrica. O camera plina cu baterii si alta in care erau alte generatoare in care se realiza un fel de buffer pentru energia electrica, astfel incat daca exista o intrerupere in reteaua electrica, chiar si de o milisecunda, aceasta sa nu afecteze in vreun fel sistemele aflate in functiune.

Ni s-a explicat ca daca se declanseaza senzorii de incendiu, pompierii ajung cam in 3-4 minute, daca apasam pe butonul de „efractie”, politia ajunge la intrarea in datacenter in aproximativ 3 minute, fiind inarmati cu arme automate. Avand in vedere ca un singur rack de servere costa peste 1 milion de euro – si erau camere intregi cu sute de astfel de rack-uri (dulapuri pentru cei care nu-s din IT)  – inteleg de ce atatea masuri de securitate.

Sistemul stia exact in ce camera te afli, pentru ca in caz de incendiu sa poata usor sa localizeze zonele din datacenter unde se afla oamenii. Am mai vazut si sistemul antiincendiu cu azot, am inteles ca un sigur tub costa cam 50 de mii de euro.

Si la final, serverele, cablurile, sistemele de siguranta, cred ca cel mai bine las pozele sa vorbeasca in locul meu. Mai ales ca sunt foarte multe.