Eseu asupra nesimtirii umane

Am stat indelung si m-am gandit daca ar trebui sa public acest post, sau sa treaca de la mine. Am incercat de asemenea sa gasesc o cale de a ascunde personajul din povestire, dar acesta ar putea fi usor identificat de unii cititori ai blogului. Inca nu stiu daca il voi publica. Cand il voi publica. Dar am decis sa il scriu, ca sa fie scris.

Daca as fi vrut sa inventez o asemenea poveste, cred ca imaginatia mea nu ar fi fost in stare sa mearga atat de departe in privinta nesimtirii umane.

Povestea incepe cu pregatirile pentru o vacanta de 6 zile in Austria, la schi. Stiind ca o sticla de coca-cola poate depasi acolo si 2 euro, mi-am facut provizii pentru drum. Un bax de cola (6 sticle) si unul de apa minerala, inca 4 sticle (2 cola, 2 apa) pentru drum. In vacanta am plecat eu, sotia si un coleg de-al meu de  munca, care va fi de altfel si personajul principal al acestei povestiri. Ne-am imbarcat cu veselie la drum. Dupa cum va dati seama, colegul, pe care il voi numi in continuare H.T., nu a avut nicio sticla de apa la el macar. Ceva ceai parca, din care oricum nu as fi baut.

Primele 3 zile au fost ok. Am baut cu totii si cola si apa minerala si nici nu m-am gandit la ce ar putea sa urmeze. La sfarsitul celor 3 zile, s-a terminat si cola, cat si apa. Mai era o sticla de apa minerala pusa deoparte de sotie pentru vremuri grele. Oarecum s-a prins ea ca urmeaza vremuri grele.

In ziua a patra, am fost la magazin dupa diverse cumparaturi. H.T. tot dadea ca sa luam si niste apa minerala. Eu si sotia ne-am facut ca ploua, poate se simte si el si cumpara o sticla. Nu s-a simtit.

In ziua a cincea, am renuntat sa mai imi fac nervi pe chestia asta si am decis sa fac experimente. Asa ca am cumparat o sticla de cola. H.T.: pai nu ne ajunge, ma duc sa cumpar si eu una. Bineinteles ca a venit cu o sticla de ceai, in loc de cola. Ca o fi fost prea scumpa sticla de cola, sau ca stia ca eu nu beau rahat d-ala cu apa, numit ceai… In fine. Seara nu s-a atins de sticla de cola, probabil o fi observat si el frustrarile noastre din ultimile 2 zile.

In a sasea zi, lucrurile devin si mai distractive, ca deja trecusem demult de pragul de enervare si era o distractie permanenta. In a sasea zi, dupa ce am venit de pe partie, si-a turnat un pahar. Probabil se terminase ceaiul.

Tot la intoarcerea de pe partie, am venit eu cu ideea (cam asa fac mereu) ca de ce sa mai stau o noapte la pensiune, cand pot sa plec si sa ajung mai devreme acasa, in patul meu caldut. Asa ca am inceput sa ne strangem bagajele.

H.T. a inceput sa isi numere euroii ramasi, ca sa stie cat de mult a cheltuit. Imaginea cu el pe pat, numarand pana si ultimul cent ramas, o data si inca o data, a fost monumentala. Doar imaginea cu Hagi Tudose cand era pe moarte si isi afunda mainile in monezile de aur mai poate fi atat de monumentala si asemanatoare. Oricum, nu ma leg de defectele omului, asa ca nu prea sunt multe de comentat aici.

Avea in jur de 30 de euro maruntis si se gandea ca ii poate lasa la magazin pentru provizii pentru drum. Dar ce provizii sa ia el cu atat de multi bani? Atunci Dana i-a zis ca poate sa cumpere si cateva sticle de cola. La care el: Eu nu beau cola, cred ca o sa imi iau 2 sticle de ceai. Si ceai si-a luat.

In magazin, ma intreaba daca bomboanele alea de M&M, luate in urma cu cateva zile, am hotarat pana la urma sa le impart colegilor de birou, ca sa stie „daca avem ceva dulce pe drum”. Bineinteles ca nu si-a luat nimic dulce pe drum. Oricum daca si-ar fi luat, nu ne-ar fi dat noua ceva.

Daca era amarat mai ziceam, lasa sa fie pomana de la mine, dar eu asa nesimtire nu am vazut. Sa car 8 sticle de cola si 8 de apa minerala si el sa nu cumpere macar o sticla de apa minerala.

Tot la inceputul vacantei ne-a povestit ca el nu bea apa minerala sau cola decat in vacanta. Si, desi parerea mea e poate subiectiva, eu va spun ca a baut mult mai mult decat beau eu la firma, unde sunt gratis si e intotdeauna frigiderul plin. Bineinteles, in primele 3 zile, ca dupa aia nu prea a mai fost.

Nu e vorba de cat ar costa cateva sticle de cola si apa, ci de nesimtirea umana care nu mi-as fi putut inchipui ca poate atinge asemenea cote.

Din a treia zi, am zis ca scriu acest articol pe blog, apoi am zis ca daca o cumpara si el o sticla de apa minerala il iert, apoi daca nu se atinge de sticla „experiment” il iert, apoi daca o cumpara pe drum. Am zis mereu ca si niste cuvinte puse pe un blog pot rani si ca nu se merita sa fac asta. Am cautat mereu motive sa trec cu vederea si sa zic treaca de la mine. Dar H.T. mai rau imi dadea motive sa scriu acest post si pe zi ce trecea, granitele nesimtirii ajungeau tot mai departe, spre noi culmi neimaginate de mine.

Eu imi fac griji ca acest articol ar putea crea ceva rani asupra lui, iar el, poate la doza de nesimtire pe care o are, probabil dupa ce l-ar citi, nu si-ar da seama ce e asa de grav in el.