ExplorePH: Masina sanie

 Pentru ca nu mai plecasem demult pe drumurile mai putin populate ale judetului si, pentru ca nici nu ma asteptam sa ma dau cu masina pe post de sanie, am decis sa profitam de vremea de afara si sa ne aventuram undeva in zona Campina – Brebu – Alunis – Ostrovu – Livadea – Varbilau. Oricum, cum niciun drum cu mine nu se face fara adrenalina, pot spune ca am avut parte din plin atat eu, cat si ceilalti aventurieri.

Cred ca deja se stie componenta celor antrenati special ca sa reziste stresului cauzat de nebuniile care imi trec mie prin cap, asa ca echipa este deja binecunoscuta si este formata din Dana, Ana si John.

De la Brebu, drumul a inceput sa se inrautateasca, apoi pe masura ce ne apropiam de intersectia cu Pietriceaua si mai erau cativa kilometri pana la Alunis, drumul a inceput sa devina tot mai acoperit de zapada si apoi de gheata. Am ajuns la un moment dat la un punct in care sa intrebam daca se poate continua drumul mai departe sau nu.

Ne-au explicat oamenii ca urmeaza cea mai nasoala parte, inca vreo 100 de metri, dupa care drumul e curat si se poate merge foarte ok. Deja eram putin ingrijorati de starea drumului, iar vestile nu erau deloc incurajatoare. Ne-au explicat ca mai bine intram cu rotile pe fagasurile facute de alte masini, ca e mai sigur asa si ne-au urat drum bun.

Si cele 5 minute in care am coborat au fost un adevarat cosmar, eram in treapta I de viteza, dar tineam masina si din frana de picior la limita la care s-ar fi putut opri motorul. Cu toate acestea in fata nu se aratau deloc lucruri frumoase, urmau 2 curbe pe care nu eram sigur ca reusim sa le luam, pentru ca atat in fagasurile rotilor, cat si in afara totul era acoperit de gheata.

Am inceput usor coborarea si dupa 10 metri deja masina nu prea mai avea frana aproape deloc. Cele doua curbe care se vedeau mai jos ma ingrijorau peste masura. La un moment dat, mi-am dat seama ca, desi masina prinde viteza, eu nu mai am cum sa apas frana, pentru ca era deja la maxim apasata. Imi era frica si sa ridic piciorul si sa o las in frana de motor, stiind ca are sanse sa prinda viteza si mai mare. Usor, usor am ridicat piciorul si am apasat iar la loc, la fel de usor, iar masina, desi mergea precum sania intre cele doua fagasuri ale drumului, parea totusi sa mai piarda din viteza.

Cele 5 minute pareau sa fi durat o vesnicie, iar imediat dupa asta la 200 de metri am tras pe dreapta sa ne linistim putin, inca imi tremurau picioarele si ma trecusera toate caldurile. Stiam ca inapoi nu ne vom mai putea intoarce, asa ca tot ce puteam spera e sa avem parte de un drum cat de cat acceptabil inainte. In timpul pauzei, a trecut un Mercedes ML pe langa noi, 4×4, garda inalta, mergea cu ceva viteza si plin de curaj. Cand a ajuns la panta pe care tocmai o coborasem, nu a mai mers. S-a tot chinuit pe acolo si in 10 minute reusise sa urce cam 10 metri, chiar sunt curios daca a reusit sa urce pana la urma.

Ne-am vazut de drum, care era chiar uscat pe alocuri si situatia se imbunatatea cu fiecare kilometru parcurs; cand ne-am vazut la Varbilau, stiam ca tot greul trecuse. Am mai facut o pauza undeva pe la Cotofenesti, unde am mai tras un rand de poze si am revenit cu bine acasa.

Si, daca tot v-am vorbit de poze, va invit sa vedeti o parte din ele mai jos, facute bineinteles cu Note 2: