Luna trecuta, spre final, pentru ca nu reusisem sa-mi fac targetul, am zis sa scot 1-2 pachete promotionale la pret redus. In final am reusit sa vand chiar 4 pachete si lucrurile au stat chiar bine din punct de vedere financiar. Si intr-un fel nu pot sa spun ca a fost o decizie rea, dar nici buna, o sa vedeti in continuare de ce.
Am inceput o noua luna si cu ceva bani in plus in conturi, dar si cu un volum suplimentar de munca si in primele zile ale lunii totul parea sa mearga conform planului. Apoi au mai venit cereri suplimentare de la clientii deja existenti, clienti carora le-am fi facut fata cu brio in alte conditii.
De cele mai multe ori, cand prinzi o oferta buna, trebuie sa ai grija si la calitatea serviciului sau a produsului pe care il cumperi. Noi nu facem rabat la asa ceva, drept urmare ne-am straduit sa oferim clientilor aceleasi servicii de calitate cu care ii obisnuisem si pana acum. In privinta pachetelor vandute despre care v-am vorbit mai sus, am reusit sa pastram atat calitatea serviciilor, cat si sa ne respectam deadline-urile. Chiar daca am reusit asta (aici este mai mult meritul colegei mele, Cristina), faptul ca a trebuit sa schimb mult mai multe e-mailuri si sa fac alte treburi administrative, a dus la intarzierea altor proiecte. Momentan reusim sa ne respectam deadline-urile, de obicei le pun mai generoase pentru a nu intra in criza de timp, dar desi ii spui clientului ca site-ul e gata in 2-3 saptamani, el vrea sa vada ca ai progresat zi de zi si uneori te suna sa te intrebe la ce anume ai mai lucrat pentru el.
Nu mai pun la socoteala si faptul ca un upgrade la server care trebuia sa dureze doar 1-2 ore ne-a luat 2 zile, intampinand niste probleme de compatibilitate intre anumite softuri; si pe langa faptul ca eram deja aglomerati, am devenit si mai aglomerati. Din calculele mele, sunt cu 4 zile intarziere, dar s-ar putea sa fie chiar mai mult de atat. Nu e chiar placut sa te sune un client si sa ii spui ca de 3 zile nu ai mai apucat sa faci nimic la proiectul lui, desi esti in deadline si mai ai inca 2 saptamani.
Deci, cumva, atunci cand oferi un serviciu la pret redus, trebuie sa fii foarte atent la cat de mult reduci pretul, astfel incat sa nu te trezesti ca muncesti mult si pentru bani foarte putini sau pentru un profit foarte mic. Trebuie sa ai, de asemenea, grija atunci cand iti faci calculele si la faptul ca pot exista tot felul de evenimente neprevazute care iti pot decala programul si ca, daca ai o incarcare de 100% per angajat, atunci in mod sigur vor exista intarzieri undeva in lantul de productie.
Este greseala ta de aceasta data, nu mereu trebuie sa punctezi acel target. Intr-o luna poti avea vanzari mai mici decat targetul tau, iar intr-o alta luna poti avea vanzari mai multe, care ar egala intr-un fel pierderea din luna precedenta. Un angajat nu trebuie incarcat cu multe sarcini deoarece se pierde calitatea. Depinde ce face acel angajat, sa zicem ca este scriitor, atunci situatia este asa: intr-o zi scrie 10 articole, iar in asemenea situatii ii cresti numarul de articole cu 50%, munca mai multa si ai mari sanse ca articolele respective sa fie scrise prost.