Prahova Blog Meet 2016 (ed. 1) – pareri dupa

Posted by

Am trecut cu bine si de primul blog meet de pe anul acesta. A fost obositor, dar neasteptat de frumos, sau cel putin asa mi s-a parut mie, chiar daca m-am ocupat de partea de organizare. Discutiile au fost foarte interesante si probabil ca s-ar fi intins pe inca vreo cateva ore, daca nu as fi fost eu sa le moderez, sau sa le scurtez, mai bine zis. Oricum, intalnirea a durat peste trei ore si cred eu ca au fost trei ore foarte productive pentru cei care au participat.

Vreau, in primul rand, sa le multumesc celor de la Club Zappa pentru ca ne-au gazduit si de aceasta data evenimentul si ne-au pus la dispozitie proiectorul si plansa din dotare. De asemenea, vreau sa multumesc tuturor celor care si-au rupt 3 ore din programul de sambata dimineata si au participat la blog meet. O sa gasiti lista cu ei si cu adresele blogurilor lor la final de articol.

7 observatii si concluzii personale:

Am cateva observatii si concluzii personale, legate strict de ce s-a intamplat la acest blog meet si care intr-un fel m-au luat si pe mine prin surprindere. Am zis ca merita punctate mai jos, pentru a va ajuta sa va dati seama de ce s-a intamplat la acest blog meet.

1. Nimeni nu a baut bere. Sau cel putin parca asa imi amintesc, nu am fost foarte atent la acest lucru si abia cand am ajuns acasa mi-am dat seama ca nu am observat la plecare vreo sticla de bere pe masa.

2. Media varstei participantilor a crescut. Chiar daca au fost si cativa tineri, in general persoanele aflate la masa erau persoane cu experienta de viata si mature din toate punctele de vedere. M-am ferit sa va zic o varsta anume, pentru ca vrem sa ne simtim cu totii, in continuare, tineri.

3. Blogosfera s-a maturizat. In mod neasteptat, discutiile au fost politicoase, productive si cu bun simt. Ce inteleg prin discutii cu bun simt? Nu s-au mai apucat sa vorbeasca 2 in acelasi timp, sau sa ne inghesuim care mai de care sa ne dam cu parerea. In timp ce unul dintre noi vorbea, ceilalti ascultau in liniste. Ceva ce ati zice ca e normal, dar care nu prea se intampla pana acum la editiile anterioare.

4. Cativa pot strica intreaga intalnire. Mi-am dat seama ca existau cativa, care erau mereu pusi pe glume si mistouri: „Mah, iar te lauzi!„, „Hai, ne lasi cu prezentarile, ca noi am venit sa bem o bere si sa ne simtim bine.” etc. Lipsa lor a facut ca lucrurile sa decurga total diferit, iar discutiile au fost mult mai serioase si mai inchegate. Astfel tin sa le multumesc ca nu au venit si sper sa ramana acasa si pe viitor.

5. Nimeni nu s-a jucat biliard sau bowling. Imi aduc aminte de o editie tot in Zappa in care toata lumea s-a jucat, in care nu am reusit sa-i aduc nici macar 5 minute la masa pentru a sta de vorba si la final toata lumea a fost fericita si multumita, dar scopul intalnirii nu a fost deloc atins.

6. Se vor naste cu siguranta proiecte noi. Cativa deja aveau idei de proiecte interesante, sunt aproape sigur ca anul acesta veti auzi de cel putin cateva proiecte realizate de bloggeri si care vor ajuta la promovarea lor si a comunitatii locale.

7. Va fi un an interesant. Se pare ca lucrurile s-au asezat in sfarsit si sunt pe cale sa mearga intr-o directie buna. Parca deja ma apasa pe umeri responsabilitatea organizarii unui blog meet in fiecare luna si sunt sigur ca la urmatoarea editie vom fi si mai multi.

 

Lista participantilor

1. John Cristea – scrie pe johncristea.ro si mi-a placut foarte mult ca isi asuma ce scrie si despre ce scrie pe blog. De asemenea, probabil multi il cunoasteti datorita proiectului lui dedicat tinerilor, Generatia lui John.

2. Vlad Petre – scrie pe karaokeshow.ro si de asemenea, daca nu stiti, a inceput de curand sa cocheteze cu video-bloggingul, dar a ridicat, inca de la prima emisiune, cu mult standardele celor care fac asa ceva, puteti urmari aici si canalul lui de youtube.

3. Vali Ovidiu – scrie in format foto pe blogul lui de fotografie, valiovidiu.ro si este nelipsit de la blog meet-uri inca de prin 2007. O sa vedeti ca pozele pe care le face sunt extraordinare si nu de putine ori i-au fost luate pozele (fara a fi mentionata sursa) si folosite de tot felul de ziare si site-uri locale.

4. Marin Apostol – scrie pe saramon.ro, dar multi dintre voi s-ar putea sa il stiti dupa review-urile scrise pe blogdecinema.ro sau, mai bine zis, datorita criticilor aduse filmelor pe care le vizioneaza.

5. Claudius Dociu – scrie despre public speaking pe blogul care ii poarta numele, dociu.ro, dar se ocupa de curand si de un blog de nisa, cu care simt eu ca are planuri mari, travelontop.ro.

6. Gabriel Ionita – scrie, in masura timpului disponibil, pe trei bloguri: travelhitstory.blogspot.romusichitstory.blogspot.ro si cronicilepetrolistilor.blogspot.ro. Un jurnalist cu ampla experienta, de la care noi, bloggerii, cu siguranta avem ce invata, sper sa il determin ca la urmatoarea editie a blog meet-ului sa ne tina o prezentare despre cum se face comunicarea la modul profesionist.

7. Robert Burcea – scrie despre dezvoltare personala si antreprenoriat pe robertburcea.com, dar am aflat azi si de pasiuni mai noi, cum ar fi iluzionismul, sofatul si boxul. Cred ca e un tanar cu potential, care inca isi cauta menirea in viata.

8. Maria Pîrvulescu – nu are blog, dar sunt curios daca ceilalti participanti au convins-o sa isi faca. Se ocupa de un blog de companie, deci are destule competente in domeniu.

9. Anca Stan – scrie din cand in cand pe ancastan.blogspot.ro si vrea sa se reapuce serios de treaba; de asemenea, este si unul din voluntarii de nadejde la ghimpeleploiestean.ro.

10. Sebastian Stefan – scrie pe sebastianstefan.wordpress.com, este pasionat de magie si iluzionism si, de asemenea, pregateste un spectacol de magie, „Inceputul„, de la care am inteles ca nu am voie sa lipsesc. Cred ca ar putea fi unul din proiectele faine pe care le poate promova blogosfera locala.

11. Bogdan Dinu – scrie pe bogdinu.wordpress.com despre teme sociale si nu numai, foarte implicat in a lua pulsul comunitatii locale (si nu ma refer la blogging acum); cu siguranta merita citit si urmarit.

12. Bogdan Catuneanu – are propria firma de webdesign E-web Infopro si se ocupa si de un blog cu articole generaliste, pe care il gasiti la adresa editorweb.ro.

13. Stefan Parvu, aka Strofo – scrie despre chestii tehnice, sau foarte tehnice, pe strofoland.com; este pasionat de electronica, diorame si robotica. Data trecuta ne-a facut cunostinta si cu unul din prietenii lui, robotul Grigore.

14. Dana Schiopu – scrie rar pe blogul ei, danaschiopu.ro, in general daca ii mai ramane timp dupa ce termina cursurile cu studentii, face de mancare la copil (ala de la nr. 15 de pe lista) si alte treburi de prin gospodarie.

15. Dragos Schiopu – nu-i cunosc blogul, nu stiu cine e si nici cine l-a invitat la eveniment :)) . L-am pus pe lista pentru a nu-l mai invita data viitoare.

 

Galerie foto

Asteptam pozele de la Vali Ovidiu, ca eu nu am apucat sa fac decat 4 fotografii, nu tocmai cele mai reusite, dar pe care le puteti vedea mai jos.

2 comments

Comments are closed.