The blogger, 2031

Posted by

Buna, numele meu este Bobby, unii ma stiu de pe vremea cand blogging-ul era cu totul altceva decat ceea ce este azi. Astazi este prima mea zi de pensie, prima zi in care imi pot dedica intreaga zi blogging-ului. Dupa atatea proiecte, campanii, firme, afaceri, management ma bucur ca de azi inainte singura mea grija va fi blogging-ul.

E o dimineata frumoasa, a plouat mai devreme, dar acum soarele isi arata caldele raze de dupa norii care mai parcurg razlet cerul. Lumea s-a schimbat mult in ultimii 20 de ani. Despre asta o sa va scriu si nu o sa va vand nimic azi, de fapt nu va mai vand nimic de multa vreme, de cand banii au disparut si poluarea, si multe alte lucruri care daunau planetei. Inca mai sunt probleme de infruntat dar mult mai putine decat atunci.

Casa inteligenta in care locuiesc observa ca m-am ridicat din pat si imi proiecteaza pe un perete datele despre ultimele rezultate din formula 1. Pana si masinile de formula 1 s-au schimbat, sunt electrice, au luat forme noi si concureaza pe o pista magnetica, unde abilitatile unui pilot sunt cu totul altele decat cele de acum 20 de ani.

Deci sa incep: Deschide blog personal -> Adauga articol nou -> Scrie dupa dictare -> Titlu :

Viata acum 20 de ani

Intre timp ma imbrac, ma mai uit o data pe prognoza vremii si decid ca ar fi bine sa iau masina. Nu mai sunt caii putere de altadata si, desi noile motoare electrice pot dezvolta viteze incredibile, ultimele reglemetari in privinta utilizarii economice si de siguranta le-au limitat. Timpul nu mai e o problema asa grava, astfel ca au devenit mai importante consumul redus de electricitate si siguranta pasagerilor.

M-am imbracat, mi-am pus micul cercel la ureche ce tine loc si de telefon si de calculator si m-am suit in masina. Pe unul din ecrane imi apare blogul, in timp ce pe celalalt masina asteapta sa ii introduc o destinatie. Tot din cauza normelor de siguranta a disparut in urma cu doi ani si posibilitatea de a comanda manual masina, asa ca aleg destinatie parcul din centrul orasului si ma intind confortabil in fotoliu. Cad pe ganduri…

Cum era viata acum 20 de ani… era altfel, cu multe griji, cu multe probleme, testam masini, alergam mult, munceam mult, dar totusi era misto.

Ma uit pe geamul masinii, am o casa frumoasa, cu panouri solare, cu captatoare de energie termala, nu doar ca nu consuma nimic dar si da catre reteaua electrica mondiala curentul produs suplimentar. Au disparut centralele atomice acum 10 ani, au disparut si cele hidroelectrice. Exista o singura centrala mondiala acuma care este de fapt surplusul de energie al tuturor caselor din intreaga lume, ma rog din 90%, pentru ca in unele zone au ramas inca ramasitele vechii civilizatii.

Continui sa scriu pe blog…

Acum 20 de ani, trebuia sa caut pe blog daca am mai scris despre acest subiect si sa pun link catre articolul respectiv, trebuia sa pun linkuri catre prietenii la care ma refeream, stiu ca va pare greu de crezut, dragii mei cititori, ca depuneam atata efort pentru un lucru atat de simplu.

Acum de toate acestea se ocupa copia neuronala a creierului meu, un fel de alter ego al meu pe care il sincronizez seara cu informatiile noi captate de creier in decursul zilei ce tocmai a trecut. As putea sa o las pe ea sa scrie pe blog dar eu sunt de moda veche, prefer inca sa dictez eu articolele care le public pe blog. Unii spun ca nu se mai face asa, mie insa imi place sa consum timp pentru asta, acum sunt la pensie asa ca oricum voi avea destul timp.

Cata munca era acum 20 de ani la un blog, puneai plug-in-uri, puneai tot felulul de chestii care sa iti conecteze cititorii cu celelalte conturi sociale pe care le aveai. Puneai mai mult sau mai putin automat mesaje si pe Facebook si pe Twitter si pe alte retele sociale.

Acum exista doar un singur id, bazat pe semnatura genetica unica, esti tu si acest tu poate accesa toate informatiile de care ai nevoie oriunde in lume. A fost miscarea prin care cei de la Google au preluat suprematia asupra erei digitale odata pentru totdeauna si modul prin care au reusit sa darame imperiul Facebook acum 15 ani. Daca in primii ani le-a fost greu altora sa preia sistemul proaspat inventat, acum e unicul mod prin care accesezi reteaua mondiala de date. Nu iti trebuie user, nu iti trebuie parola, esti doar tu si un ocean imens de date, ganduri si raspunsuri la intrebari.

Datele din cloud s-au mutat in mii de colturi ale lumii intr-o retea neuronala construita chiar in casa fiecaruia, casa mea nu doar ca da curent la reteaua mondiala, dar da si putere de calcul. Computerul meu nu este doar al meu si reprezinta o bucatica din cloud-ul mondial.

Masina ma anunta ca am ajuns in parc, imi aminteste ca in ultimile doua saptamani am pus 2 kg in plus pe mine si ca as putea alege zona parcului dedicata alergatului, sau pot alege sa iau o bicicleta si sa ma duc in zona parcului dedicata ciclismului. Ii spun ca o voi lua usor la plimbare prin parc si sa anuleze programul de intretinere fizica.

O iau agale pe jos, imi aduc aminte de vremurile in care ma duceam la sala ca sa slabesc. Acum alter-ego-ul meu are grija sa mentin un corp cat mai sanatos si daca refuz sa fac asta ma bate la cap pana ajung iar in limitele normale de greutate.

Parcul se intinde de-a lungul intregului oras, odata aici stateam ore in sir prins intr-un trafic infernal, acum au transformat majoritatea cailor de acces din centrul orasului intr-un mare parc. Exista si drumuri, dar acestea sunt subterane, putand oricand cobori un etaj sub nivelul parcului si chema propria masina sa te ia si sa te duca catre o destinatie mai indepartata.

Ma plimb incet si dictez computerului atarnat de ureche mai departe pe blog…

Uneori cand povestesc oamenilor despre cum faceam eu blogging acum 20 de ani, se uita la mine de parca as fi nebun. Ei bine acum 20 de ani trebuia sa muncesti mult ca sa ai un blog, in plus iti trebuiau ceva cunostinte tehnice ca sa iti cumperi un domeniu, sa il setezi, sa iti cumperi hosting. Da, voi in ziua de azi nici nu mai stiti ce e aia. De aia ati deveni lenesi si zgomotosi, as vrea sa vad mai multa creativitate la bloggerii de azi, nu doar materiale adunate despre ce se intampla in jurul lor. Blogurile voastre au devenit niste ziare online unde ajunge prea putina visare si imaginatie.

Am ajuns in dreptul cladirii unde pana mai ieri lucram. As trece sa-mi salut colegii, dar o parte din ei probabil sunt conectati de acasa si nu au avut chef de miscare pana la munca azi, ca si in celelalte zile.

Ma gandesc ce mult s-a schimbat blogul in ultimii 20 de ani si cum incet, incet e atat de putin blog si atat de multe ganduri adunate. Ma gandesc ca nici nu visam la ziua in care voi avea timp doar de blog si numai de el, desi ceea ce inseamna astazi blogul este atat de diferit de cel de acum 20 de ani.

Incerc sa inchei articolul inceput de dimineata…

Ca sa va explic ce insemna blogging-ul acum 20 de ani e foarte greu, trebuie sa fi trait acele vremuri ca sa intelegeti despre ce va scriu acum. Erau vremuri in care niste oameni misto incercau sa schimbe lumea, si unii dintre ei au reusit. Chinezu cu campaniile lui catre bloggerii mici, Blogatu cu tampeniile lui care distrau toata blogosfera, Manafu cu energia lui de a face mereu lucrurile sa mearga, Haotik care ma stresa cu cate o intrebare tampita de fiecare data cand ma intalnea, si multi altii. Unii au murit la revolutia tehnologica din 2023 cand banii au disparut peste noapte si au creat multe probleme de organizare, dar si multe lupte de strada. Altii au ales de atunci alte drumuri si de mai bine de 8 ani nu mai stiu nimic de ei. Dar acum 20 de ani erau prietenii mei si erau niste prieteni misto.

Oare sa ii caut sa vad ce mai fac, as putea sa ii gasesc in cateva secunde apeland la alter-ego si la reteaua mondiala de date, dar nu o fac, daca ei nu ma cauta inseamna ca poate nu vor sa fie deranjati… pentru ca lumea s-a schimbat si, odata cu ea, si noi oamenii.

4 comments

Comments are closed.