Unsprezece ani de casnicie

Au trecut unsprezece ani si povestea merge mai departe. Un an interesant, putin diferit de ceilalti 10, un an in care parca am luat-o de la inceput, din multe puncte de vedere. As putea zice ca in ultimul an increderea unuia in celalalt s-a consolidat si a ajuns la o anumita maturitate.

Au trecut unsprezece ani si nu ne-am plictisit unul de celalalt, am trecut peste indoieli, peste piedici si peste limitarile avute la inceputul casniciei. As putea spune ca in ultimul an am daramat multe ziduri, si eu, si ea. Ziduri care ne ajuta sa fim mai liberi, sa traim mai intens si sa inflorim ca si cum am avea 20 de ani.

Urmeaza un an interesant, un an plin de provocari si poate la final vom darama impreuna un ultim zid. Eu sunt hotarat ca mai devreme sau mai tarziu sa plec in lume, ea… inca nu are curajul acesta. In anii care vor veni, va trebui sa luam o decizie in acest sens. Sau poate nu va fi nevoie, depinde de atat de multi factori, incat momentan e doar un vis din capul meu.

Despre primii 10 ani v-am povestiti aici. Nu are rost sa mai revin asupra lor. Iar despre ultimul an, nu am prea multe sa va povestesc, a fost un an in care am fost focusat pe alte lucruri, un an greu pentru mine si plin de provocari pe alte planuri, un an in care probabil nu i-am dat atat de multa atentie jumatatii mele pe cat a trebuit. Un an cu multe sacrificii si cu gandul la un viitor mai maret.

O sa daramam in continuare ziduri in drumul nostru spre libertate, o sa construim in continuare lucruri si, cel mai important lucru, o sa incercam sa fim fericiti.

Nu stiu daca v-am mai spus, dar cred ca cel mai important lucru in convietuirea a doi oameni este ca acestia sa se inteleaga unul pe celalalt, sa accepte fiecare nevoile celuilalt si sa se sustina reciproc in orice ar face. De asemenea, consider ca nu trebuie sa existe secrete intre cei doi.