ian. 1

Zidurile

Zidurile

Din momentul in care ne nastem, zidurile incep usor, usor sa fie construite in jurul nostru si sa ne limiteze viata. Pe ele sunt proiectate umbre ale unor vieti si intamplari menite sa justifice existenta lor si sa le determine sa fie cat mai greu de observat.

De cand ne nastem, ni se spune ca trebuie sa facem o facultate, sa ne casatorim, sa construim o casa, sa avem un job, sa facem un copil. Sunt primele ziduri pe care le punem in jurul nostru. Si o mare parte din noi traim intreaga viata intre aceste ziduri, fara ca macar sa ne dam seama de ele.

Daca as spune lumii ca am nevoie de bani pentru a construi o casa, in care sa cresc un copil, 90% dintre oameni ar aprecia ideea si probabil chiar m-ar ajuta sa-mi indeplinesc visul. Daca le spun ca am nevoie de bani ca sa plec intr-o calatorie timp de 10 ani prin intreaga lume, se uita la mine cu admiratie (intr-un fel, simt ei ca eu am daramat un zid pe care ei nu-l pot darama), dar in gandul lor (iar cei mai curajosi chiar si cu voce tare) vor spune: e nebun omul.

Cel mai greu e sa vezi propriile ziduri. Sa le constientizezi. Pentru ca nu daramarea lor este cel mai greu pas, desi uneori poate fi, cat realizarea ca exista acele ziduri. Pentru ca atata timp cat nu le vezi, e ca si cum nu ar exista pentru tine si atunci nu ai nicio sansa sa le darami.

Si problema cu aceste ziduri este ca iti limiteaza privirea, gandirea, viata. Si nu degeaba spun americanii „Think out of the box„.

Am reusit in ultimii ani sa daram o mare parte din ele. Desi, cu cat darami mai multe, cu atat numarul lor pare si mai mare. Sunt constient ca sunt multe ziduri pe care nici eu nu le vad in momentul asta sau nu le constientizez si obisnuiesc sa spun des ca sunt constient ca am si eu limitarile mele.

Odata ce darami o parte din ele si ai mai mult spatiu in jurul tau, incepi sa observi lumea cu alti ochi. Sa vezi oameni care vor sa mearga intr-o alta directie si apoi se opresc brusc, de parca ceva invizibil ii tine sa mearga mai departe. E ceva invizibil pentru ei, pentru ca tu deja vezi zidul care ii tine pe loc.

De exemplu, mie imi place sa calatoresc, cu trenul, cu masina, cu cortul, cu orice. Am calatorit atat in perioada copilariei cu parintii, cat si imediat dupa ce m-am casatorit. Plimbarile mele tineau uneori 2-3 saptamani si se intamplau intotdeauna in interiorul tarii. Un zid invizibil reusea sa ma tina legat intre granitele unei tari, desi Romania intrase in Uniunea Europeana si tot ce era necesar pentru a trece granita era un simplu buletin.

O serie de intamplari au ajutat la doborarea acestui zid, dar adevarul e ca de cele mai multe ori esti nevoit sa iei un ciocan si sa-l darami singur. Si chiar daca un accident nefericit a avut ca rezultat decizia mea de a merge in Japonia, de fapt in realitate accidentul a fost doar un semn ca acel zid trebuie cumva daramat. Si am stat 2 luni dupa aceea, zi de zi, caramida cu caramida, pana am daramat acel zid. Nici mie nu-mi vine sa cred acum, ca mi-au trebuit 2 luni ca sa daram un asemenea zid.

Cred cu tarie ca fiecare din noi poate darama o serie de ziduri si poate evolua. Si de-a lungul vietii am pus mult efort pentru a ajuta oamenii sa darame o parte din zidurile pe care ii inconjoara. Ceea ce n-am stiut, a fost faptul ca unii nu vor sa doboare aceste ziduri, ca se simt confortabil acolo si in timp ce eu caram un ciocan greu in spate, ei nici macar nu se osteneau sa-l ridice.

In ziua de azi, am inceput sa vad oamenii putin diferit, imi ia uneori doar 10-20 de minute in care stau de vorba cu ei, ca sa imi dau seama daca vor darama acele ziduri sau nu. De exemplu, daca un om este ancorat in trecut, de cele mai multe ori va ramane legat acolo si nu va reusi sa faca prea multe in viitor. Sunt de obicei pesimisti, nesiguri si asteapta sa se intample o minune care sa-i scoata din groapa trecutului. Daca sunt ancorati in viitor, sunt veseli, optimisti, sunt gata sa sparga zidurile care ii deranjeaza si sa plece oricand mai departe. Mai sunt si alti indicatori care ma fac sa determin sansele de reusita ale unui om in a-si realiza visul, oricare e acela.

Cum va spuneam si mai sus, si eu am ziduri; si cel mai frica imi e de cele pe care nu le vad. De exemplu, siguranta financiara e un zid destul de mare pentru mine. Ma tine ancorat intr-un job si e o piedica destul de mare in planurile mele antreprenoriale. Un zid care nu o sa mai reziste mult, pentru ca pasiunea mea pentru antreprenoriat este atat de mare, incat pur si simplu zidul respectiv aproape ca sta sa cada, nu e nevoie de ciocan ca sa-l daram, ci din contra, in ultimii doi ani, caut cu disperare la inceput de an o justificare pentru a nu cadea. Un fel de proptea, care il tine inca sa nu cada.

De cele mai multe ori, fricile noastre tin in picioare aceste ziduri, dupa ce constientizam ca exista. Uneori frici intemeiate, alteori pur si simplu imaginare.

Anul acesta imi doresc sa daram multe ziduri, ceea ce va doresc si voua. De obicei, acestea stau in drumul fericirii voastre.

Ti-a placut acest articol? Sustine-ma pe Patreon!
  1. Impresionant! Si datator de inspiratie!

    PS Ce zid a avut nevoie de doua luni ca sa cada, daca nu sunt prea indiscret?

    • Dragos Schiopu 11/01/2015, 11:14 pm

      Credeam ca se subintelege din articol ca e vorba de calatoria in Japonia.

Comentariile sunt inchise.