Oh…. Ramona

M-am apucat ieri să fac curățenie pe hard disk. De fapt, am luat în urmă cu 2 zile un SSD la „ofertă”, unu la preț de 2, dar am decis să-l păstrez și să-mi mut proiectele, clienții, ce mai am eu pe vechiul hard pe el, dar și să fac puțină curățenie prin foldere să văd dacă unele lucruri le mai păstrez sau le pun la coșul de gunoi electronic.

Pe la 6 dimineața am început curățenia și pe la 7 ajunsesem deja la un folder numit BIBLIOTECA, o mică bibliotecă electronică cu cărți pe care fie le-am citit, dar vreau să le păstrez, fie o să le citesc eu cândva, când am timp. În principiu, biblioteca aceasta conține 2 categorii de cărți: de dezvoltare personală (Carnegie, Kiyosaki, Spencer etc.) și cărți SF (Asimov etc.).

Am descoperit un audiobook primit cadou de la Editura ACT & Politon, „O poveste magică”, și am vrut să văd cam cum stă treaba, pentru că eu spun mereu că nu sunt în stare să „citesc” audiobook-uri și că prefer să fie mereu scrise. Un fel de experiment cu mine însumi să văd dacă pe viitor mă orientez să încerc și câteva audiobook-uri în loc de eBook-uri.

Din păcate, cadoul era doar jumătate din poveste, partea I, așa că m-a lăsat cu ochii în soare fără să descopăr povestea. A trebuit să-l întreb pe ChatGPT despre ce e vorba în a doua parte a cărții. M-am enervat puțin că „cadoul” era doar pe jumătate și am continuat cu curățenia.

Mi-a sărit în ochi cartea lui Andrei Ciobanu – Suge-o, Ramona! și, pentru că era atipică pentru colecția mea de cărți, am zis să citesc 2-3 pagini ca să mă decid dacă vreau să o citesc ulterior sau îi dau delete și asta e, viața merge înainte.

Pe la ora 9 și ceva a venit Dana la mine să vadă ce fac și dacă îmi face de mâncare. Pe la ora 10 deja citea și ea cartea, iar eu mutasem cartea pe tabletă pentru a putea sta confortabil în fotoliu să citesc mai departe. Toată ziua nu m-am ridicat din fotoliu decât să-mi mai fac refill la paharul de cola și să-mi iau masa de prânz.

Din când în când mă mai auzeai râzând copios și comentând: „Uite, măh, că o fază din asta nu mi s-a întâmplat numai mie!” Unele povești mă amuzau, în altele mă regăseam eu sau îmi regăseam prietenii din adolescență.

Pe la prânz, într-o pauză, Dana îmi sugera că aș putea să scriu și eu o carte cu toate întâmplările mele. Am râs. Nu, nu. Nu vrei să știi tu toate tâmpen… poveștile, mai ales cele de după căsătorie. În plus, alea din liceu sunt deja scrise, că înainte de acest blog, cu mult înainte, am mai avut un blog, din ăla clasic, scris frumos cu stiloul pe hârtie, în fiecare seară. Deși nici „scris frumos” și nici „corect gramatical” nu cred că erau atribute care să se regăsească în scrierile tânărului adolescent cititor de Jurnalul adolescentului miop și Secretul doctorului Honigberger.

Le-am recitit sau răsfoit în urmă cu ceva ani și tot ce am putut să spun a fost: „Oh, Doamne!” Unele lucruri le știam clar și erau clar în mintea mea, dar apăreau și personaje de care nu-mi mai aminteam deloc. Din păcate, și tinerețile mele au fost marcate de o Ramona, și pe vremea aceea nu se descoperiseră încă bananele (Citește cartea lui Andrei dacă vrei să știi ce-s cu bananele astea). Nici nu m-a pasionat vreodată băutura. Cele 2 mari beții din viața mea urmau să se întâmple ceva mai târziu: una în studenție, din neatenție, și una ceva mai târziu, din supărarea vieții de corporatist…

Revenind la carte, merită citită și chiar o recomand. Are multe scene povestite cu un umor fantastic și care par ireal, și credeți-mă că vă spun eu că sunt foarte reale. În viață dai de mulți nebuni sau nebune, și dacă eu am fost relativ cuminte, din când în când viața mi-a oferit surprize sau confirmarea că oamenii nu sunt așa cum îi credem noi și cum îi vedem la exterior.

Citind cartea m-am întrebat dacă am suficient talent să o scriu pe a mea. M-am întrebat cum ar reacționa dacă ar citi-o Ramona mea, întrebare la care mi-am răspuns singur, rapid, fiind amuzat de premisa: „Nu cred că citește cărți.” „Nu cred că își amintește de mine”, pentru că adevărul e că nu am fost niciodată un personaj important din viața ei.

Cât despre partea sexuală… altă generație. Noi, în perioada liceului, eram mai proști, iar eu trebuie să recunosc că eram prost rău, atât de prost că îmi și era rușine să vorbesc cu o fată. Până într-o zi, când m-am despărțit de Ramona și am zis că de azi nu o să mai fiu niciodată prost. Băi, și nu știu cum să-ți spun, dar din ziua aia…

Ca să închei în nota și tonul cărții, nu pot decât să am un singur cuvânt de încheiere:

Suge-o, Mirela!

P.S. La cum am văzut eu că e de perversă viața asta, mi-e teamă că i-a dat viața la „palme” de nu mai știe de ea. Dar eu nu am de unde să știu. După liceu am plecat la facultate, a mai existat un episod scurt și trist înainte de căsătorie și, de atunci, nu mai știu nimic de ea. Poate cândva am să vă povestesc. Poate cândva am să vă povestesc și de celelalte 2 mari iubiri, deși, dacă cauți atent pe blog, o să vezi că am povestit de ele, de fapt de toate 3, cu nume și prenume în același articol. Caută-le.

P.S.2 Bine că nu mai trebuie să-mi corecteze Dana articolele de litere mâncate sau mici greșeli. Slavă lui ChatGPT.

P.S.3 V-ați bucurat degeaba, că oricum le citește, că-i place talentul meu la scris.

P.S.4 (Aici scriu eu, Dana) Ai dreptate, chiar am citit articolul. Și nu ai dreptate, ChatGPT nu a vazut chiar toate greșelile și cacofoniile. Însă le-am lăsat așa, ca altfel, nu mă mai crede nimeni 🙂