sept. 5

La revedere, Japonia! (day 15)

 A fost frumos si, chiar daca pare ca a trecut prea repede, ca orice vacanta de altfel, nu este deloc asa. Nu a fost o simpla vacanta. A fost un moment de reflectie, observatie si analiza a propriilor ganduri, a oamenilor, a mediului inconjurator. Asa cum am spus cand m-am hotarat sa plec in Japonia, nu cred ca ma voi mai intoarce acelasi Eu care am plecat. Si zilele acestea nu m-am bucurat doar de vacanta, am reflectat mult, asupra multor lucruri, iar societatea japoneza m-a ajutat mult ca sa inteleg. Pentru ca nu am cum sa renunt vreodata la gandul ca eu, candva, cumva, voi schimba lumea, sau macar voi incerca sa construiesc o lume mai buna. Poate nu pentru toti, poate nu voi reusi decat pentru cativa, dar gandul acesta nu o sa imi dea pace niciodata, pana la moarte, oricat de in ras il luati unii dintre voi.

Pentru mine, aceste 15 zile au fost ca o scoala si, daca in adolescenta obisnuiam sa nu fiu atent la ore si sa imi fac de lucru cu diverse chestii prin banca, de data asta am fost foarte atent si cred eu ca am invatat multe. Sper sa si aplic din lucrurile pe care le-am invatat la acest curs al scolii vietii. Sa nu credeti ca aici curge doar lapte si miere, sa nu credeti ca nu mi-au fost demontate rand pe rand cam toate miturile pe care le auzisem eu despre Japonia. Nu am scris de lucrurile negative pe blog pentru ca nu am vrut. Sincer, nici nu le-am bagat prea mult in seama, pentru ca erau alte 1000 de lucruri minunate pe care sa le observ si care sa ma faca sa ma simt bine.

Sa nu credeti totusi ca ar fi existat ceva care sa ma faca sa ma simt prost in aceasta tara. M-am simtit in ea minunat si uneori parca aveam impresia ca toti ceilalti au prea multa grija de mine si sunt mult prea politicosi. Dar cum nimic nu e perfect, nici aici nu e totul perfect, dar in mod clar e mult, mult mai bine.

Si am de gand sa revin candva din nou pe aceste meleaguri, pentru ca inca nu am inteles totul, pentru ca nu am priceput poate decat 5% din ceea ce inseamna Japonia, pentru ca poate nu voi pricepe niciodata nici macar 50%, pentru ca inca am 1000 de intrebari pe zi in cap care incep cu „de ce” si sunt legate de Japonia, pentru ca mi-a placut foarte mult, pentru ca merita sa vii aici macar o data in viata.

Mi-ar fi placut sa invat macar o litera de-a lor, nu recunosc nici una.

Mi-ar fi placut sa inteleg de ce ei rad toata ziua in emisiunile alea tv, in care eu nu inteleg nici macar ce se intampla.

Mi-ar fi placut sa stiu ce ii face fericiti si ce ii face tristi, de ce le place munca si de ce isi fac treaba cu atat de multa buna dispozitie.

Mi-ar fi placut sa stiu cum ii privesc ei pe americani, pentru ca impresia creata a fost ca acestia au lasat o amprenta marcanta asupra lor.

Mi-ar fi placut sa inteleg de ce tinerele domnisoare se vopsesc saten, cand le sta atat de bine cu parul negru si de ce doar una la zece mii se vopseste blonda.

Mi-ar fi placut sa inteleg de ce poarta uniforma scolara, daca o poarta si in afara orelor de scoala sau cum se desfasoara sistemul lor de invatamant.

Mi-ar fi placut sa inteleg ce fac tinerii in metrouri si trenuri cu ochii in telefon, sa stiu daca stau pe retele sociale sau pur si simplu dau simple sms-uri.

Mi-ar fi placut sa inteleg atat de multe si totusi timpul a fost atat de putin. Asa ca nu ramane la final decat sa mai zic un singur lucru:

Am sa revin!

  1. Frumos articol! Bine ati revenit!

  2. Faine artiolele tale despre Japonia. Din pacate nu am reusit sa le citesc pe toate din lipsa de timp, dar promit ca voi reveni sa le citesc cu mare atentie. Felicitari pentru curajul pe care l-ai avut sa mergi pana acolo si multumim ca ai impartasit cu noi din experientele tale.

Comentariile sunt inchise.