Pot să spun cu mândrie că producția de anul acesta s-a dublat, dar în realitate încă nu putem vorbi de o producție adevărată, dar chiar și așa, în seara aceasta mi-am făcut puțin timp și am adunat cireșele. S-au adunat 1.5 kg, producție dublă față de anul trecut când reușisem să adun doar 720 de grame. Pe lângă cele 1.5 kg cred că se mai adaugă încă vreun kg pe care l-am tot mâncat eu, că toată săptămâna trecută mi-am făcut „de treabă” pe lângă copac.
Urmează vișinele, avem și câteva mere anul acesta, deși merii sunt atât de mici încât s-au îndoit deja de greutatea celor câteva mere din ei, și nu știu să vă spun acum ce s-a mai întâmplat cu perele sau gutuile. Ideea e că nu vorbim de o producție în adevăratul sens al cuvântului pentru că toți copacii sunt pui. Nucii și cireșul sunt cei mai mari ca înălțime dar nici ei nu au prea mulți ani. Încă nu am curaj să pun scara sprijinită de cireș de exemplu și a putut fi cules de tot de pe o scară din aceea cu 2 picioare. Asta ca să vă dați seama de înălțimea și mărimea lui.
Oricum, cireșul e momentan cred că cel mai înalt și asta și datorită faptului că a primit resurse de apă suplimentare anul trecut în cursul zilelor secetoase, ceea ce am de gând să fac și anul acesta, încă nu am întins furtunele prin toată curtea că au tot fost ploi care mi-au făcut treaba.