Desi pare usor de scris despre cea mai tare zi pe partie, a fost greu sa aleg din nenumaratele amintiri placute care mi-au invadat mintea atunci cand eram in cautarea celei mai tari zile petrecute pe zapada. Asa cum toate momentele de pe partie au fost cu adevarat superbe, si nu cred ca exista ceva mai superb in viata mea decat momentele cand sunt pe placa
Primul moment care imi vine imi minte este momentul cand am pus pentru prima oara placa in picioare. Eram la predeal, in anul in care s-a schimbat instalatia de telescaun cu cea moderna existenta azi. Deci nu se putea urca pana sus decat cu piciorul. Am inchiriat o placa de la un centru de inchiriere si hai sa ne dam. Un prieten mi-a povestit ca nu e chiar asa simplu, dar cum eu zmeul zmeilor, care ma dadeam de atatia ani pe role si mai ales pe skateboard sa nu ma dascurc? Si in plus ce mare lucru poate sa fie si diferit fatza de skateboard. Ca e tot o placa. Cam astea erau cuvintele mele inainte de a pune placa in picioare. Deci am strans bine legaturile, m-am ridicat in picioare am zis Opaa… si am picat inapoi pe fundulet. Asta a fost prima mea experienta pe placa. Nu am inaintat nici macar un centimetru. Intradevar gleznele bine fixate in booti si de legaturi era total alceva decat placa de skateboard. Dupa aproximativ o jumatate de ora de „antrenament” m-am dat iar cocos cum ca jos la Predeal e gheata si nu e zapada afanata si de aceeea nu pot sa stau eu in picioare ca aluneca pe gheata ca alfel sunt expertul pamantului. Asa ca la sfatul celor de la inchirieri, care ne-au spus ca in 30 de minute esti sus, am luat-o pe sub stalpi proaspat montati ai telescaunului in sus prin zapada la picior. Dupa vreo 3 ore, pe inserat am ajuns si noi sus, abia ne mai tineau picioarele si asa dapai cu placa in picioare. Dar usor usor am reusit sa coboram mai pe placa mai pe fund pana jos. Si cam asta a fost prima zi de snowboard.
Apoi in cursul acelui an si a urmatorului au urmat zilele negre sau zilele boxului din viata mea pe placa, zilele cand ma uitam la cartela de 5 urcari si imi spuneam in gand: 5 urcari, 5 sinucideri. Zile cand ajungeam acasa iar a doua zi ma ajuta sotia sa ma ridic din pat ca ma dureau toti muschi si toate oasele, de aceea le-am numit si zilele boxului ca ajungeam acasa ca dupa un meci de box. Nu de putine ori s-au oprit skiorii pe partie sa vada daca sunt in regula dupa un zbor necontrolat prin aer urmat de o oprire brusca intr-o gramada de zapada. Era greu si pe placa unde ma ridicam greu din cauza burtii si dupa cand in incercarile mele de a controla placa dadeam cu fundul de pamant.
In cel de-al doilea an spre final, cam la ultimele zapezi ramase spre primavara sus la Sinaia imi aduc aminte de ultimile doua dati petrecute pe partie. Penultima a fost ok, invatasem in sfarsit sa ma dau cu placa, ma simteam foarte in forma si nu ma durea absolut nimic, si cum pe carp nu mai era zapada , am gasit pe valea unui rau de la telecabina in jos, un loc numai bun de cobarat. Doar ca pe partea de sud a muntelui zapada era foarte tare si inghetata… si iar am ajuns sac de box si rupt in doua acasa. Iar apoi a fost ultima zapada din anul acela, cand m-am dat, am zburat de-a dreptul si am ajuns acasa fara sama doara un oscior. De atunci a inceput adevarata aventura a mea pe placa pe toate partiile din Romania si cred ca un an mai tarziu in Austria.
O alta zi de care imi aduc aminte cu placere este cea de la Muntele Rosu – Cheia unde m-am dat prin padure. Din exterior pare ca o sa te izbesti de toti copacii, dar odata ajuns acolo mi-am dat seam ca am foarte mult loc si ca nu cresc copacii la juma de metru unu de celalalt. Desi era greu urcarea inapoi cu placa in spate si imi juram ca e ultima data, odata ajuns sus nu ma puteam abtine sa nu o iau de la capat si sa ma mai dau odata.
Mai imi aduc aminte de Partia de la Straja unde si acolo intr-un am am prins tot ultima zapada, sau de cea de la Paltinis si de oamenii extraordinari din aceea zona. Si de nenumaratele zile petrecute pe Valea Prahovei.
Acum vine momentul celei mai placute zi de partie de pana acum. O intamplare nerericita a facut sa trebuiasca sa ajung exact inainte de Paste in Timisoara, si cum era la jumatatea distantei (ca timp) intre Ploiesti si partia de la Kaprun am decis impreuna cu sotia sa ne avantam mai departe. Mai ales ca desi nu aveam cine stie ce bani si oricum ne doream o evadare din nebunia cumparaturilor de Paste.
Toate povestile despre minunatele partii din Austria s-au dovedit a fi perfect adevarate. Instalatii de ski „fara numar”, moderne, ba chiar si scaunul telescaunului se incalzea cand urcai in varful muntelui. Partii bine intretinute si bine nivelate de vreo 6-7 racktrack-uri nu de unu vechi si obosit ca cel de la Sinaia, ca la alte partii in Ro nici un prea vedeam la vremea aceea racktrackuri. Asa ca acele doua zile au fost minunate. Am descoperit snowboark-ul care arata doar ca cele vazute la tv pe extreme. Am sarit la trambulina, sau am incercat, am incercat si un rainbow care m-a trantit cu capul de pamand in secunda in care placa a facut contact cu el si am decis ca fara echipament sa nu ma ating de restul chestilor si ca doar trambulinele sunt ok, bineinteles si alea fiind cele mai mici. M-am dat pe partii aproape interminabile, in toate directile muntelui ca oriunde nimeream sau ce vale alegeam tot la un telescaun care sa ma duca inapoi sus nimeream, si pe offpiste prin zapada afanata si pe tot ce sa putut da. A fost una din zilele cele mai minunate pe una din partiile cele mai minunate de pana acuma.
Din fericire nu a fost acceea ultima data cand am ajuns pe partia din Kaprun si tot de aceea partie ma leaga amintiri mai recente de anul trecut dar despre care cred ca am scris pe blog la vremea respectiva.
In primavara din cauza crizei am stat in banca mea si am decis sa sarim „tura de primavara” dar acum ca se apropie iarna am si gasit deja locatiile in care vreau sa ma duc. Vreau sa ma duc in cea mai tare excursie din iarna asta, ca sa pot scrie inca un articol de genul asta. Vreau sa fiu bloggerul oficial Snow Explosion dar vreau sa ajung si pe partia pe care mi-am petrecut cea mai tare zi de pana acuma si plina de atatea amintiri placute de la Kaprun. Ce voi alege sau unde voi ajunge pana la urma nu stiu, dar cu siguranta o sa va informez pe blog in momentul in care am luat o decizie, sau de ce nu in momentul in care am castigat. Oricum imi place sa visez ca daca voi castiga concursul acesta va fi in bonus la saptamana petrecuta impreuna cu sotia si prietenii pe partie.
Comments are closed.