Lucrez de la birou, dar vreau să ies din tipar. Așa că am ales să înlocuiesc cămașa albă cu una neagră, de la MBG Collection! Află ce reacții au avut colegii mei aici.
Întotdeauna am fost pasionată de muzică rock, alternativă și metale grele. Așadar, pot să spun că nu mi-a fost ușor să îmi găsesc ținute pentru evenimentele cu dichis și când le alegeam, mergeam mereu pe varianta neagră a modelelor de rochie și orice altceva aș fi purtat. Faptul că am ales o camasa neagra dama nu a fost o surpriză pentru mama mea, care vine în inspecție de pachete odată ce sosește curierul.
“Iar negru, tu, fată?” Mă întreabă ușor amuzată, ușor disperată, ușor dezamăgită.
“Iar.” Îi răspund eu. Așadar, probabil ți-ai dat seama că sunt Gică Contra atunci când vine vorba de tot ce ține de feminin.
Mama s-a obișnuit, dar la interviu tot am mers după gusturile ei
I-am dat dreptate: la un interviu, mai ales pentru un job la birou, trebuie să arăt prezentabil. Așa că, am ales o camasa alba dama, pe gustul mamei, dar și al meu (ce contează, până la urmă, dacă tot am acoperit-o cu o geacă de piele cu ținte?)
În orice caz, am fost la interviu, am luat jobul. Totul bine și frumos. Totuși, nu m-aș fi simțit eu dacă nu eram îmbrăcată în negru: am ales să merg la servici îmbrăcată cum îmi place mie. Am ales o cămașă neagră, pe care am combinat-o cu bocanci și pantaloni de piele. Mama nu mi-a zis nimic – până la urmă, s-a obișnuit cu stilul meu. Cum a rămas cu reacția colegilor?
Reacțiile colegilor au fost surprinzătoare!
Nimănui nu i-a păsat. Că eram îmbrăcată de sus până jos în negru, adică. Totuși, am primit un compliment sau două atât pentru cămașă, cât și pentru ținută. Din fericire, locul unde m-am angajat nu ține cont de outfiturile angajaților, așa că i-am dat bice înainte pe stilul meu. De la cămăși am trecut la tricouri și, odată cu sosirea verii, nu cred că m-am atins de fuste office, optând pentru pantaloni scurți.
De ce am ales MBG Collection?
Deoarece au modele și pe placul meu, chiar dacă la prima vedere hainele păreau prea elegante pentru mine. Odată ce-am intrat pe mbgcollection.ro, am găsit o cămașă neagră imprimată pe jumătate cu un zebra print și am comandat-o instant (iubesc la nebunie orice zebra print, chiar și roz). Pe lângă cămașa aceasta, am ales o rochie tot neagră, spre surprinderea nimănui. Am vrut să am o rochie elegantă pentru diferite ocazii: nunți, botez ș.a.m.d. Fiindcă prefer modelele mai spicy, am fost între o rochie lungă cu umeri căzuți și una midi, din lurex. Am ales-o pe cea cu umerii căzuți pentru că mi s-a părut mai versatilă, fiind perfectă și pentru petreceri, dacă ar fi s-o combin cu bocanci. Ați auzit de fete care poartă teniși cu rochie, ei, na, acum ați auzit și de fete care poartă bocanci cu rochie.
In any case, ca să închei retorica, alege hainele de la MBG. Sunt de calitate și au materiale faine, ușoare și lejere. Comandă acum o cămașă neagră și poart-o cum vrei tu!
Contact:
0729 834 162
office@mbgcollection.ro