Fantomele trecutului

 Pe Anca am cunoscut-o in primul an de facultate. Faceam naveta de la Campina la Ploiesti si uneori pe peron se plimba, singura, una din cele mai frumoase fete pe care le-am intalnit in viata mea. Dupa multe zile in care incercam sa-mi fac curaj, a venit si ziua in care indiferent de ce s-ar fi intamplat, eram hotarat sa ma duc la ea si sa facem cunostinta.

Imi aduc aminte si acum ca studiasem cu atentie zilele in care aparea la trenul cu care mergeam dimineata. Ca joia era ziua in care aparea intotdeauna pe peron, asa ca m-am pregatit cum se cuvine, cu o floare si mult curaj.

Relatia noastra nu a durat prea mult si s-a terminat destul de rapid, cand am aflat ca maica-sa este si prietena ei cea mai buna si ca ii povesteste absolut orice. Dupa ce am aflat ca i-a povestit ca ne-am sarutat, mi-a trecut cheful si de a mai trece pe la ea pe acasa si de a da ochii cu maica-sa, dar si de a continua o astfel de relatie pe care simteam eu, la vremea respectiva, ca o impart si cu „prietena ei cea mai buna”.

Nu am idee daca ne-am certat, sau daca a venit vacanta si nu ne-am mai vazut, cert e ca la un moment dat drumurile noastre au luat-o in alte directii. Nu am sa regret niciodata directiile in care am mers in viata si nici nu am obiceiul sa ma intreb vreodata „Cum ar fi fost daca?”. E una din cele mai tampite intrebari pe care ti le poti adresa.

============================

Astazi stateam in fata Garii de Nord si asteptam autobuzul sa merg la munca. La un moment dat, zaresc venind spre gara cu mers grabit un chip care parea cunoscut. Mult mai slab, mult mai matur si totusi un chip cunoscut. De la chip mi-am aruncat privirile la parul ciufulit, strans intr-o coada si la culoarea lui. Un par carunt care o facea sa para mult mai in varsta decat ar fi trebuit sa fie.

Zeci de ganduri imi inundau mintea. Nu are cum sa fie ea, o fi maica-sa, o fi cineva care ii seamana. Priveam blocat chipul incaruntit de vreme si nu-mi venea sa cred. O diferenta enorma intre pustoaica de 16 ani de care fusesem odata indragostit si femeia pe care o priveam acum, venind spre mine. Vroiam sa o strig, sa o intreb ce mai face, sa ma conving daca e ea sau nu. Dar ramasesem pur si simplu impietrit, iar creierul imi repeta intruna ca nu e ea, ca e o confuzie, ca este pur si simplu imposibil sa fie ea si sa arate asa.

A trecut pe langa mine in graba, probabil mult prea grabita sa prinda vreun tren si neatenta la oamenii care asteptau autobuzul. Nu am schitat niciun gest, doar m-am intors dupa ea urmarind-o cu privirea. O suvita lunga impletita in partea stanga mi-a confirmat ca e ea. O avea si pe vremea liceului, o avea si acum.

Ma gandeam sa ma duc dupa ea, sa vad ce mai face. Cum am spus si mai sus, nu am niciun fel de regrete sau intrebari, dar cand reintalnesti pe cineva care la un moment dat ti-a fost tare drag, parca ai vrea sa stii care este viata ei, sa stii ca e bine, ca e fericita si multumita de viata pe care o are. Nu m-am dus dupa ea, asa ca probabil raspunsul la intrebarile care mi-au trecut timp de cateva secunde prin cap or sa ramana fara raspuns.

Am ramas in continuare pe ganduri. M-am uitat in jur la oamenii de pe trotuar, din statie. Intalnim atat de multi oameni intr-o viata si totusi uitam de o mare parte din ei. Mergem pentru o vreme pe acelasi drum, apoi drumul nostru o ia in alta directie si uneori, chiar si pentru cateva secunde, drumurile se reintalnesc sau se apropie.