nov. 8

Viata din spatele unei minti reactive

Viata din spatele unei minti reactive

Citeam ieri un articol scris de Andrei Rosca despre problemele pe care le au oamenii cu o minte foarte analitica. Primul gand care mi-a trecut prin cap, dupa primele paragrafe, a fost ca trebuie sa fie nebun sa spuna ca il deranjeaza faptul ca ia mereu decizii extrem de rationale, analitice, la care sta sa se gandeasca bine inainte de a decide. Asta pentru ca, pentru noi, persoanele mai putin analitice, partea analitica reprezinta un fel de Mecca spre care am vrea sa tindem, dar de cele mai multe ori ramane doar un vis, o fata Morgana, pe care nu o vom atinge niciodata.

Dupa cateva secunde, am pus la lucru partea mea analitica si mi-am dat seama ca, desi viata mea a fost aproape intotdeauna un haos, totusi se poate si asa. Mi-am dat seama ca intreaga mea viata e reprezentata de un cumul de decizii luate total irational si probabil, tot din aceasta cauza, multe dintre ele au fost decizii proaste. Sunt genul de om care face intotdeauna ce vrea.

In ultimii doi ani, probabil si datorita unei oarecare influente din partea lui Andrei, am incercat sa fiu o persoana mai analitica, sau asa pare la suprafata, insa privind in profunzime, mi-am dat seama ca de fapt nu exista nicio parte analitica in asta, ci doar niste reguli pe care chiar si eu le vad ca fiind de-a dreptul nebunesti si care imi creeaza iluzia ca am un plan, ca am luat niste decizii rationale.

Timp de 10 ani, cand mergea treaba bine si faceam o groaza de bani, aveam grija sa-i cheltuiesc repede, fie plecam in concedii prelungite prin tara, fie imi cumparam cele mai noi gadgeturi de pe piata. Daca as fi avut macar 5% o parte analitica, mi-as fi spus probabil ca banii aia, pe care ii am in contul bancar, nu sunt chiar toti ai mei si ca 24% sunt TVA-ul pe care trebuie sa-l dau la stat, ca mai exista o alta parte, care trebuie data la stat drept impozite pe venituri, si tot asa. Dar nu, de obicei ma bucuram de banii pe care ii aveam in cont, urmand sa trag din greu urmatoarea luna, cand trebuia sa platesc impozitele si taxele la stat. De obicei nu reuseam sa le platesc, plateam penalizari si penalizari la penalizari, si tot asa. Daca vorbim din punctul de vedere al unui antreprenor, nu cred ca exista greseala in antreprenoriat pe care eu sa nu o fi facut in acesti 10 ani.

Daca pun partea mea analitica sa priveasca in urma, chiar si eu as putea crede ca am facut totul ca sa falimentez firma. Si totusi, intr-un haos total, firma a rezistat 10 ani de zile. Exista intotdeauna un pret pentru deciziile tale proaste, asa ca nu pot spune ca nu au existat sacrificii, ca nu a fost greu, ca nu au fost momente de cumpana, in care nu parea sa mai existe vreo iesire. Dar totusi, firma a rezistat. Iar asta spune partii mele analitice ca se poate si asa, desi „pe hartie” ar putea parea imposibil.

Tot cautand in urma, am incercat sa ma pacalesc singur si sa zic ca am stat sa ma gandesc 3 luni inainte de a lua decizia plecarii in Japonia, dar adevarul este ca in cele 3 luni de zile, partea mea analitica nu a facut decat sa se lupte cu propriile mele frici, nu m-am gandit nicio clipa, pana in momentul in care am luat decizia, daca imi permit o asemenea excursie, daca ar fi bine sa am un plan prin care sa fac rost de banii necesari calatoriei, sau alte lucruri de genul asta. Toate deciziile mele analitice erau legate de fricile mele, m-am gandit la acei oameni care, in urma cu 1000 de ani, reuseau sa faca negot venind tocmai din orientul indepartat pana in inima Europei. M-am gandit ca acum exista tehnologie care ma ajuta sa traduc orice limba, sa stiu unde ma aflu (ca sa nu ma ratacesc), si tot asa. La asta se gandea partea mea analitica, la infrangerea fricilor existente.

Cand am luat decizia sa plec in Japonia, sotia a zis ca e o decizie nebuneasca, pentru ca nu avem in primul rand banii pentru a face asta, ca e aproape imposibil, dar astea erau doar provocari, „mici probleme” care trebuiau rezolvate. Pentru o minte care nu analizeaza situatia la rece, acestea sunt doar mici probleme, oricat de mari ar fi ele in realitate. Chiar si eu credeam ca e o decizie absolut nebuneasca si priveam decizia mea ca fiind ceva imposibil, dar stiu ca, odata ce iau o decizie, eu ma tin nebuneste de ea.

Culmea, tin sa cred ca viata functioneaza doar pe baza numerelor, incerc sa imi conduc firma de 2 ani de zile bazandu-ma pe anumite KPI-uri, pe anumite decizii analitice, dar de fapt tot ce fac este sa construiesc un sistem oarecum analitic si sa ma tin cu sfintenie de el.

De exemplu, stiu foarte bine ca, daca imi cumpar Note 4 acum, o sa imi afecteze foarte tare strategia firmei de anul acesta. Desi pare o chestie analitica, nu e deloc asa, sunt sanse destul de mari sa vedeti luni, marti un articol cu „mi-am luat Note 4”.  Daca nu o sa fac asta, nu e datorita faptului ca am facut o analiza profunda asupra situatiei financiare si am decis ca nu mi-l pot permite, tine pur si simplu de incercarea mea de a fi analitic si de faptul ca mai exista o regula, care are o importanta mai mare pentru mine si care nu permite mintii reactive sa faca ce vrea ea.

Da, daca as fi o persoana analitica, probabil as fi mult mai departe atat in plan personal, cat si profesional; probabil firma mea era la un cu totul alt nivel, probabil visele mele ar fi fost cu totul altele. Dar in viata mi-a placut intotdeauna sa fac ce vreau, constient fiind ca exista intotdeauna niste consecinte pentru asta, ca undeva in sistemul asta universal or sa ma coste scump aceste decizii irationale, dar e un pret pe care sunt dispus sa-l platesc.

Pentru ca vreau mai mult decat imi ofera viata mea actuala, a trebuit sa ma folosesc de partea mea analitica pentru a face o strategie pe termen mediu si lung. O strategie care imi pare de multe ori o povara; exista o lupta continua in ultimii ani intre copilul din mine, care face tot ce-si doreste si ego-ul analitic care stie ca nu voi reusi niciodata sa urc la urmatorul nivel, daca continui sa ascult partea reactiva a mintii mele.

In incheiere vreau sa va spun ca la inceputul anului am luat o decizie atat de nebuneasca, incat nicio minte analitica nu ar fi putut-o lua. Sotia a zis ca nu e posibil asa ceva, prietenii au ras cu pofta cand le-am povestit de decizia mea, nimeni nu m-a luat in serios. Mie mi se parea o idee absolut nebuneasca, dar cu cat un lucru mi se pare mai nebunesc, cu atat mintea mea reactiva e mai excitata si mai atrasa de ideea respectiva. Am sa va povestesc ori spre finalul anului, ori in luna ianuarie, daca planul meu nebunesc mi-a reusit sau nu. Deocamdata va las sa va ganditi la ce fel de persoana sunteti: reactiva sau analitica, si eventual sa-mi ziceti care credeti ca e cea mai buna parte a baricadei.

Ti-a placut acest articol? Sustine-ma pe Patreon!