Al doilea computer – dupa o serie de upgrade-uri, fara numar

Posted by

Voi continua astazi cu seria de amintiri despre calculatoarele pe care le-am detinut de-a lungul timpului, despre upgrade-urile nenumarate pe care le-am tot efectuat asupra lor si despre cum, la un moment dat, a trebuit sa cumpar un PC nou, desi chiar si acel PC nou nu era decat placa de baza, procesorul, memorii, sursa, ca pentru un computer de ultima generatie la vremea aceea nu prea am mai putut refolosi decat carcasa (fara sursa), harddisk-ul si monitorul.

Cum spuneam si ieri, dupa o serie de upgrade-uri, m-am trezit ca am ajuns sa am piese pentru un al doilea calculator. Acest al doilea calculator era in retea cu primul si, in prima faza, functiona pus pe o carte de telefoane, fara cutie. Asta pana intr-o zi cand am gasit pe la un prieten pe la Ploiesti (locuiam in alta parte pe vremea aceea) o carcasa numai buna pentru cel de-al doilea computer al meu.

Am venit acasa fericit si m-am apucat de treaba. Deja invatasem de multa vreme lectia cu a nu umbla intr-un calculator desfacut, dar urma sa invat alta lectie de viata cu ocazia acestei „inaugurari”. Am scos placile din placa de baza, am montat tot frumos in noua carcasa, am pus placile, hardul, floppy (inca existau chiar daca nu le mai foloseam), am legat manunchiurile de cabluri cu sarmulite frumos, ca sa fie totul ca la carte, am pus capacele la carcasa la loc si acum sa-l folosim. Chiar ma gandeam cand puneam ulltimul surub de la carcasa daca oare am facut totul bine si daca o sa mearga.

Si nu a mers, nu vroia sa plece de nici o culoare. Asa ca am scos capacele, am mai umblat la fire si nimic. Am scos floppy si cdrom, poate-poate, si tot nu vroia, am umblat la ram-uri, poate nu erau bine fixate, am zis ca poate placa video; si incet-incet am inceput sa scot placa dupa placa, componenta dupa componenta, poate-poate o merge. Ei bine, pana nu am scos si placa de baza inapoi pe masa, nu a vrut sa plece in ziua aia. Dupa ce l-am scos pe masa, m-am invartit 10 minute prin casa si am decis: „nu se poate, trebuie sa mearga si in carcasa” si am inceput sa le montez la loc.

Am pus placa de baza cu memoriile si placa video si l-am pornit. Mergea. Am adaugat sursa la locul lui, l-am pornit iar. Mergea. Apoi hardul. Testat iar. Mergea. Si tot asa pana am terminat de pus toate componentele la loc in computer si mergea perfect de data asta. Nici in ziua de azi nu stiu ce a avut, dar stiu ca toata operatiunea asta mi-a luat o zi intreaga si mi-au iesit probabil primii peri albi atunci.

Cele doua computere cu diverse imbunatatiri aveam sa le folosesc ceva vreme, pana cand m-am mutat la Ploiesti, mi-am luat un laptop, cele doua computere au devenit primele servere pentru reteaua de cartier, apoi le-am schimat rapid cu o „vechitura” adusa din Anglia care avea doua procesoare la 300 Mhz, doua harduri SCSI la 10.000 RPM si care a dat net la 200 de insi, timp de vreo 2 ani fara probleme. Bineinteles ca initial au fost 6 insi, iar la final cand am vandut reteaua erau vreo 180 parca.

Laptopul l-am luat in rate, de la Flamingo, l-am folosit 6 luni si pe urma a trebuit sa-l dau inapoi. Cred ca v-am mai povestit despre asta pe blog. Dupa laptop, m-am intors inapoi la computer. Dar cum tehnologia evoluase foarte mult intr-un singur an, pentru un Pentium 4 cu procesor la 1.700 Mhz nu prea mai aveam nimic compatibil in vechile computere, asa ca m-am dus la magazin si am cumparat un computer nou. Aveam un hard de 40 sau 60 de Giga de la un upgrade precedent. Carcasele cred ca le am si acuma, dar in rest a trebuit sa cumpar tot, Placa video AGP 8X, 256Mb RAM, DDR la 444 Mhz parca (scriu si eu din amintiri). Deci aproape un computer nou. Doar monitorul mai era cel de la „inceputul vremurilor”. (Despre el o sa fac o poveste separata candva).

De data asta aveam un computer nou, puternic, se misca bine, windows XP cu licenta si, dupa cateva luni, am schimbat si monitorul, cu unul TFT, monitor care functioneaza si in ziua de azi la contabila. Dupa el a urmat un laptop cu banii jos, apoi alt laptop (cele doua laptopuri sunt la un prieten care le-a cumparat), apoi prima tableta, Samsung Q1 Ultra (da am avut tableta pe vremea cand „nu se inventase” cuvantul tableta. Se numeau UMPC (Ultra Mobile PC) si erau destul de grele. GPS-ul din filmul de ieri e de fapt GPS-ul de la aceeasta tableta (si ea functioneaza cu windows vista la un prieten).

Si cam de la tableta aceea a inceput nebunia. Adica in fiecare an imi doresc ceva nou, asa ca au urmat rapid un laptop cu ecranul cat tableta, celebrul Vaio pe care deja il cunoasteti cu totii, apoi tableta Samsung Galaxy Tab, apoi am decis ca am nevoie si acasa de un computer cu doua monitoare, si am primit o „sponsorizare” de la frate-miu, si oricum necesita un upgrade acest computer cu un Dual Core I3 sau I5. Vedem, poate chiar cumparam de la azerty.ro noul computer.

Oricum despre ele – calculatoarele si gadgeturile pe care le folosesc in prezent –  o sa va vorbesc maine, intr-un articol in care sunt inconjurat de toate aceste lucruri dragi mie.

Si la final, cum v-ati obisnuit, avem un mic video in care mai prezentam cateva componente de istorie sau care au facut istorie:

2 comments

  1. Am la tara in magazie si de 5 si de 3 si un device cu un fel de caseta de nu am reusit niciodata sa il fac functional.

Comments are closed.