Probabil pentru pasionatii acestui sport, traseul facut de noi ieri e doar o joaca de copil. Pentru mine, care ma suiam prima oara in viata pe asa ceva, nu a fost tocmai usor. Nu pot sa spun ca am cazut, dar nici ca am stat pe motor prea bine. Este un efort extraordinar sa controlezi un motor care aluneca in toate partile si care mai e si al naibii de greu, sau cel putin mie asa mi s-au parut cele 120 de kg ale lui.
Am plecat din localitatea Banesti si, dupa o scurta tura pe marginea raului Doftana, am ajuns undeva sus, pe Voila, de acolo am coborat cred ca pe Muscel (desi sunt din Campina, nu am vazut acele locuri niciodata, si nu ma refer la zona pe care o stim cu totii, unde iese lumea in weekend la gratare) si am ajuns in cele din urma sub podul de pe DN1, de la intrarea in Campina si Cornu. De acolo am traversat raul Prahova si am urcat undeva spre Provita, tot asa pe tot felul de coclauri, pana spre Draganeasa, iar de acolo mai departe, habar nu am pe unde am fost, cert e ca undeva pe la ora 5 dupa-amiaza se intrezareau casele din Banesti si, desi ma gandeam ca o sa ajungem imediat la locatia de unde am plecat, au mai fost vreo 20 de minute de mers si cateva poduri si rape de trecut.
Oricum, a fost o experienta extraordinara si a meritat fiecare banut. Chiar va recomand sa incercati asa ceva, pentru ca privelistile si peisajele pe care le puteti vedea in acest mod sunt extraordinare si nu cred ca puteti ajunge prea usor prin alte metode in acele zone. Stau si ma intreb daca un MTB iti poate oferi acces la astfel de minunatii. La un moment dat, pe Dealurile Muscelului am vazut niste marcaje atat pe copaci, cat si pe pietre, ma rog, mai mult niste pete de vopsea rosie sau verde. Am uitat sa-l intreb pe ghidul care ne insotea ce-i cu ele, dar daca cumva exista astfel de trasee marcate pentru offroad, chiar mi-as dori sa stiu pe unde se gasesc asemenea harti.
Desi unele trasee erau clar inaccesibile unui ATV, ma bate gandul sa incerc cat mai curand si o asemenea experienta. Macar nu mai cad la fiecare groapa, desi sunt sigur ca si ATV-ul aduce cu sine o serie de alte provocari si solicitari ale organismului. Oricum, daca are cineva de inchiriat niste MTB-uri, ma bate gandul sa incerc o parte din traseul pe care l-am facut ieri si cu bicicleta.
Spre marea mea mirare, in afara de ceva dureri in incheieturile mainilor si in partea dorsala (de la saua motocicletei), nu pare sa am febra musculara, ceea ce ma bucura de altfel. Si ca sa nu va mai tin de vorba, aveti mai jos cateva poze (era destul de complicat sa scot telefonul din rucsac), dar si cateva inregistrari video.
Galerie foto
Galerie video