Sambata dimineata, eram pregatit pentru a avea parte de una din cele mai extraordinare calatorii pe care le-am facut vreodata. M-am urcat in masina impreuna cu Boier Kriogen si Principesa Dana de Campina si am plecat la drum spre Brasov. La Ploiesti, se aratau zorii unei zile frumoase, ceea ce avea sa se confirme pe intreaga perioada.
Cu fiecare kilometru, simteam tot mai apasat trecerea timpului. Km dupa km, an dupa an, treceau incet pe langa noi. 120 de km, 120 de ani inapoi. Pe masura ce ne departam de Ploiesti si ne apropiam de Brasov, trecerea timpului era tot mai marcanta, in apropiere de Brasov am zarit si prima masina de epoca trecand pe langa noi in directia opusa. Boier Kriogen se intreba ce o fi cu ea, ratacita, pe drumurile tarii. Eu stiam ca suntem pe drumul cel bun, iar mica masinuta decapotabila ce tocmai trecuse pe langa noi confirma asta.
Am ajuns in Brasov, unde am fost intampinati de prietenenoasa noastra gazda, Boier Eftimie. Pentru ca la castel nu se putea sta, fiind in reparatii dupa ultimele atacuri ale dusmanilor, ne-a cazat la cel mai bun han din oras si ne-a spus sa fim pregatiti, ca plecam la vanatoare de trufe.
10 minute mai tarziu, eram primeniti si gata de drum. Inca 5 minute si eram cu totii reuniti la un ceai cald, inainte de vanatoarea care urma sa inceapa. Dupa 15 minute, ne suiram in rădvan si ne indreptaram spre padure. Prin praful drumului de tara, admiram muntii care ne inconjurau, o priveliste superba cum doar in tinuturile Brasovului gasesti. La capatul lui, ne astepta o masa boiereasca si doi caini gata pregatiti sa ne ajute in vanatoarea speciala care urma sa inceapa.
Primul deal, primul urcus… greu cu burta asta de boier, dar nu aveam de gand sa ratez vanatoarea. Inca un deal si un paraias acoperit de padure, care parea sa fie locul ideal al comorilor pe care cainii nostri speciali antrenati le cautau: trufele. Si nu a durat mult pana sa apara si prima trufa. Mica, neagra, cu un miros placut de ciuperca proaspata, nu i-ai fi dat atentie vreodata, daca nu ai fi stiut ce este. 20-30 de grame, poate si mai putin, de trufa neagra de calitate. Apoi a mai aparut una, si inca una, si in scurt timp aveam undeva la 100 de grame de trufe adunate in desaga celor doua ajutoare care dirijau ca maiestrie cainii.
A urmat drumul inapoi cu rădvanul, putini grabiti pentru a prinde un alt rădvan, mai special, fara acoperis, de unde puteam admira intreaga cetate. Si nu doar ca am admirat casele boieresti ale cetatii, dar am ajuns si undeva sus, la marginea cetatii, de unde am putut admira intreaga zona.
Dupa atata drum si aventurile despre care v-am vorbit mai sus, ni se facuse foame, asa ca a urmat o masa copioasa la Sergiana, unde alaturi de numeroasele fripturi, boier Eftimie a avut grija sa taie cativa porci si vite, pentru ca masa noastra sa fie imbelsugata. Pana la venirea fripturilor, am servit o super portie de jumari si, bineinteles, vestitele trufe de la vanatoarea de dimineata.
Dupa o portie buna de trufe, cu unt si cu sare, abia, abia am mai putut baga in stomacul boieresc si o mica bucatica de friptura. A urmat o petrecere cu muzica buna si multa bere, dupa care ne-am retras la han, pentru a ne hodini bine, urmand ca a doua zi sa avem parte de noi aventuri din aceasta perioada a secolului.
Dis-de-dimineata, ne-am trezit pregatiti sa trecem la arme, ne-am imbarcat din nou in rădvan si am plecat spre locul armelor. Aici am tras cu pusca, am fost chiar primul boier care a avut onoarea sa traga, dar sa si nimereasca micul ulcior care zbura prin aer. Apoi, de asemenea, m-am descurcat foarte bine cu arcul, reusind sa-mi arat maiestria in manuirea armelor. Cu veverita a fost mai greu, dar cum boier Haotik pateste la fel si cu veverita domnisoarelor, nu a fost de mirare pentru nimeni cand nu a reusit sa nimereasca tinta veverita.
Dupa asa distractie cu armele, nu se putea ceva mai frumos decat vizitarea fortificatiilor, asa ca am ajuns la Biserica Fortificata, unde boier Eftimie ne-a vorbit despre tunelurie de sub pamant, prin care ne putem retrage in zona fortificata in caz de atac si despre alte lucruri care nu se vor mai sti de catre urmasii nostrii peste 100 de ani.
Un ultim drum inapoi la cetatea Brasovului si am constatat cu uimire ca vortexul prin care trecusem e pe cale sa se inchida. Nu puteam sa mai zabovim si am purces de indata la drumul inapoi spre casa, 100 de ani si multe alte minunatii ne asteptau in timpul prezent. Am mai apucat doar sa-i multumim lui Boier Eftimie si lui Boier Florea pentru minunata invitatie pe care ne-au facut-o si ne-am carabanit spre Ploiesti. De asemenea, nu pot sa nu mentionez si pe Boieras Geornoiu, fain boier de Oltenia, dar si pe Boier Macedonschi, mare om, mare boier, mare caracter.
Ajunsi acasa, ne uitam cu regret in urma, a fost real sau doar pura imaginatie? A fost sau nu a fost? Am scos aparatul de fotografiat si ne-am uitat la poze si asa am stiut ca nimic din ce am spus mai sus nu e exagerat. Am avut parte de una din cele mai extraordinare calatorii si, daca totusi nu credeti, va las sa vedeti pozele:
Asa da, cui nu i-ar place!