ian. 21

Cine decide ce se intampla cu viata ta?

Cine decide ce se intampla cu viata ta?

Am primit astazi cateva intrebari de la un tanar blogger ploiestean, care m-au pus pe ganduri: Tu cum ai ales ce vrei sa faci in viata? Au decis parintii tai? Au fost examenele un stres pentru tine? Primul impuls a fost sa il intreb daca constientizeaza ca am 37 de ani si ca intrarea la liceu sau examene precum bac-ul sunt parca amintiri dintr-o alta viata. Apoi am inteles de ce pune aceste intrebari si mi-am dat seama ca nu am povestit niciodata despre asta pe blog, asa ca am decis sa va povestesc acum, ca raspuns la intrebarile puse de Sebi.

Cum ai ales liceul pe care sa-l urmezi?

Adevarul e ca nu l-am ales eu, l-a ales tatal meu si bine a facut. Si ca sa intelegeti de ce zic asta, trebuie sa va povestesc contextul si cum a ajuns tatal meu sa faca alegerea pe care a facut-o, o alegere care cred eu ca mi-a schimbat viata si pentru care nu cred ca i-am multumit niciodata pana acum. O sa o fac acum, aici, pe blog, pentru ca stiu ca ma citeste, mai nou. Multumesc, tata, pentru schimbarea optiunilor pe fisa de inmatriculare la liceu!

Si sa ne intoarcem la context. In primul rand, eu in clasa a VIII-a nu prea stiam de viata mea. Toata lumea ma intreba la ce liceu vreau sa dau, iar eu, pana spre finalul anului scolar, nu stiam nici macar ce licee exista in orasul meu natal. La un moment dat, m-am prins eu ca cel mai bun raspuns la aceasta intrebare este: „Nu m-am hotarat inca, trebuie sa decid asupra celor mai bune optiuni pentru mine„. In felul acesta, cei din jurul meu ma lasau in pace si pareau convinsi ca eu stiu ce vreau; in realitate nu stiam macar ce optiuni am.

In al doilea rand, nu eram un elev eminent; la finalul clasei a VII-a, pentru ca eram prea multi elevi, s-a format o noua clasa, unde fiecare diriginte a dat ce era mai „bun” catre noua clasa. Ulterior am aflat ca profesoara mea de sport „s-a batut” pentru mine pentru a nu fi transferat la noua clasa, pentru ca avea incredere in mine ca sunt un elev bun. Oricum, de aici se vede clar cam cat de mult imi placea scoala si mai ales ce elev cuminte eram, ca notele nu erau chiar rele.

La momentul respectiv, in Campina erau 5 licee: N. Grigorescu (unde se duceau cei mai buni), urmat in clasament de Energetic si Petrolul, apoi undeva spre coada clasamentului, Liceul Forestier si Liceul Mecanica 2. Si cum Grigorescu nu intra in calcul (v-am povestit ca „eram bun”), tatal meu s-a reorientat catre Liceul Energetic. Mai mult chiar, unul din prietenii tatalui meu era maistru in Energetic si l-a sfatuit sa ma dea la unul din profilele energetica/electromecanica, astfel ca dupa terminarea liceului as fi putut sa imi gasesc usor un loc de munca. La cat de naravas eram, visele parintilor mei erau destul de modeste.

In afara de profilele bazate pe meserii, mai exista la liceul Energetic si profilul Matematica-Fizica, unde se inscriau cei mai buni, cei care probabil urmau sa faca studii superioare, copii destepti care probabil nu aveau incredere sa incerce la Grigorescu, acolo fiind concurenta foarte mare (se intra cu note de peste 9). Parca mai era si Romana-Franceza, sau ceva de genul, dar profilul respectiv se excludea din start in cazul meu, fiind bun la matematica si afon la romana (materiile umaniste, in general).

Initial, tatal meu a ales ca optiuni pe fisa mea de inscriere electromecanica, electrotehnica si apoi matematica-informatica. Concurenta era foarte mare la clasele cu profile bazate pe meserii, iar la matematica-fizica (un profil teoretic) nu era asa mare concurenta. Cum v-am spus, acolo erau elevii care urmau sa urmeze o facultate si cumva aveau sa ajunga mai sus in societate.

Dar tatal meu, ce s-a gandit, decat sa fiu la un profil bazat pe meserii, mai bine sa fiu ultimul din clasa celor destepti, ca m-or trage aia cumva dupa ei si astfel poate mai am si eu o sansa de realizare in viata. Astfel ca in ultima zi de inscriere, s-a dus si a schimbat ordinea optiunilor pe fisa de inscriere si a trecut matematica-fizica drept prima optiune de pe fisa. Si iata-ma ajuns, cateva saptamani mai tarziu, intr-o clasa cu cei mai buni elevi din liceu. Si adevarul e ca, desi probabil la vremea respectiva nu am constientizat asta, acesta este posibil sa fi fost pasul care mi-a schimbat viata.

In perioada liceului nu am fost cel mai slab din clasa, pana la urma eram baiat destept, dar lenes. Eram bun la matematica, dar nu-mi faceam niciodata temele, de exemplu. La un moment dat, am facut un calcul si mi-am dat seama ca nu are cum sa ma prinda cu tema nefacuta decat de maxim 2 ori pe trimestru (atunci primeai nota 3), dar cu nota 7-8, cand eram scos la tabla, iesea media de trecere, asa ca la un moment dat am renuntat complet la caietul de teme, adica nu doar ca nu imi mai faceam temele, dar nici macar nu mai aveam caiet de teme la matematica. Notele de 7-8 le luam la matematica doar daca eram putin atent in clasa cand se preda materia. V-am spus ca nu eram prost, doar ca imi foloseam creierul la prostii.

Pentru tine examenele au fost un stres?

Aceasta a fost a doua intrebare pe care mi-a adresat-o Sebi (de fapt prima, dar nu e asta important acum). Si m-am gandit daca intr-adevar examenele erau la vremea respectiva un stres pentru mine. Sincer, nu-mi aduc aminte macar daca am dat examen ca sa intru la liceu, parca am dat la romana si matematica, ca pe vremea aia se dadea gramatica si, culmea, chiar stiam gramatica. Daca nu imi aduc aminte de examen, cu atat mai putin imi aduc aminte sa fi avut un stres legat de asta. Lumea mea era complet diferita, nici macar nu ma uitam dupa fete, eram aerian si putin imi pasa mine de examene. Probabil am avut emotii, asa cum toti avem, indiferent de examenul pe care il dam.

In clasa a XII-a imi aduc aminte ca m-am jucat biliard in fiecare zi, m-am distrat mult si singurele momente de „scoala” erau pregatirile particulare pentru BAC. La scoala profesorii ne lasau sa ne pregatim doar la materiile pentru BAC; ce sa mai, a fost viata in clasa a XII-a, iar examenul de bacalaureat cu siguranta ca era ultima grija pentru mine.

Apoi in aceeasi inconstienta, m-am dus la examenul pentru facultate. Pentru asta, ma pregatisem incepand de prin primul semestru al clasei a XII-a, dar dirigintele meu (profesor de matematica) i-a spus tatalui meu ca m-am apucat de invatat prea tarziu si ca nu am nicio sansa sa intru la informatica. Dar tatal meu s-a incapatanat sa creada in mine si in inteligenta mea si nu s-a lasat si astfel m-a inscris la examenul de intrare la facultate. Stiti si voi, e ca atunci cand parintele spera sa faca om din neom si pe puslamaua aia mica o doare undeva. Oricum, chiar si la Ploiesti, la sectia de Matematica-Informatica, erau 2 oameni pe loc, o concurenta destul de serioasa si se dadeau trei probe: Algebra, Analiza si Geometrie-Trigonometrie.

Cateva sutimi m-au despartit de linia castigatoare, cred ca am fost al doilea sau al treilea picat de pe lista, in ordinea mediilor. Oricum, desi imi parea rau ca nu am intrat la facultate, cred ca tatal meu a fost mai stresat decat mine la vremea respectiva.

Dupa examen, tatal meu mi-a zis asa: „Gandeste-te bine ce vrei sa faci in viata! Eu sunt dispus sa iti mai dau o sansa, o singura sansa. Te tin acasa un an pe banii mei si te pregatesti si mai dai inca o data la facultate; daca nu intri, te duci la munca.”

Si a urmat inca un an de invatat si sa stiti ca e destul de greu sa inveti singur acasa, mai ales la varsta aia. Am facut si scoala de soferi in perioada respectiva si am luat permisul din prima, desi partea asta cu sofatul nu ma atrage nici in ziua de azi, dar invatam repede lucruri noi. Cand esti la liceu, zi de zi conectat la materie, e una, cand stai tu acasa si faci exercitii… sincer nu prea dau sanse mari celor care cred ca pot face asta.

Si iata-ne ajunsi la un nou examen de admitere la facultate. Unul la care chiar cred ca am fost stresat. Nu de faptul ca imi doream eu prea tare sa intru la facultate, dar daca nu intram, trebuia sa ma duc la munca; si oricat de visator eram eu, constientizam clar ca asta nu suna bine. V-am zis ca eram lenes, deci cuvantul munca nu prea facea parte din vocabularul meu.

In ziua in care s-au afisat rezultatele, stateam vis-a-vis de facultate, de UPG si asteptam rezultatele. Nu am avut curajul sa ma duc sa ma uit pe foile afisate la intrare, s-a dus tatal meu in timp ce eu ma rugam: „Doamne, sa intru la facultate! Doamne, sa intru facultate! Doamne, …”.

Si l-am zarit pe tatal meu iesind din multimea inghesuita la usa si aratandu-mi pumnul. Cam cum face Simona Halep cand castiga. Dar in momentele alea, ma gandeam ca cine stie ce am gresit si am luat 2 sau 3 la trigonometrie si interpretam semnul ca pe „se vezi ce bataie mananci acasa!”.  Dupa ce a trecut strada si s-a apropiat de mine, desi eram cu inima cat un purice si ma rugam in continuare, l-am auzit spunand: „Ai intrat!”. Nici nu stiam daca sa ma bucur sau nu, daca imi realizasem un vis sau tatal meu isi realizase un vis. Cert era un singur lucru, in urmatorii 4 ani scapasem de mers la munca (desi nu a fost asa).

Ce nu l-am intrebat niciodata pe tatal meu si o sa il intreb aici, pe blog, acum: Daca nu as fi intrat nici a doua oara la facultate, mi-ar mai fi dat si a treia sansa? Eu stiu ca atunci imi spunea ca o sa ma duc la munca, dar stiu ca dragostea de parinte e nemarginita si visele si speranta te fac sa faci alegeri nu tocmai logice in viata.

Concluzionand, probabil singurul examen din viata mea la care am fost cu adevarat stresat, a fost a doua incercare a mea de a intra la facultate. In rest, am avut emotii ca orice alt om la multe dintre examenele date de-a lungul vietii, dar nu cred ca vreunul dintre el a fost un stres atat de mare incat sa imi influenteze, in mod negativ, viata.

decizii-grele

Un sfat pentru tineri

Daca stii ce vrei de la viata ta, spune-le asta si parintilor tai si incearca sa le explici de ce visul tau nu e sa ajungi doctor sau avocat, ci specialist in social media, marketing sau publicitate (am luat bineinteles niste domenii la intamplare, drept exemplu). Chiar si asa, nu te ingrijora, vor fi multe momente in viata, cand iti vei da seama ca vrei cu totul altceva de la viata ta. Sunt oameni care au facut finante, au lucrat intr-o banca pana la varsta de 30 de ani si dupa aceea si-au dat seama ca vor cu totul altceva de la viata si au urmat o noua directie. Si nu ma refer la aceia pe care i-au indrumat parintii catre cariera respectiva.

De asemenea, sunt multi oameni care au terminat o facultate si au un job in cu totul alt domeniu, fie au descoperit ca sunt talentati in a face vanzari, fie ca au ales un job mai bine platit, intotdeauna e bine sa fii deschis la noi si noi optiuni si sa ai puterea de a alege oricand alt drum in viata daca iti doresti cu adevarat asta. Sa nu iti fie teama daca ai ales un drum si ai mers deja o bucata de vreme pe el, sa-l schimbi, chiar daca noul drum te arunca in necunoscut.

Si mai ales, tinere, nu te ingrijora daca cineva alege drumul pentru tine acum, vei avea destule ocazii sa schimbi acel drum in viitor, pentru ca dupa varsta de 18 ani, tu singur iti poti face propriul drum in viata, bazat pe propriile alegeri.

  1. Nu știu cum se face că peste tot aud doar povești cu final vesel, ca a ta. Să fiu eu singurul cu o existență mai umbrită de ghinion decât partea intunecată a Lunii?

    • Dragos Schiopu 21/01/2016, 7:28 pm

      Schimba ceva in viata ta, si in mentalitatea ta daca nu iti place ce rezultat obtii.

  2. Multumesc Dragos pentru atentia acordata si pentru faptul ca ai scris un intreg articol pe baza a doar 2-3 intrebari. Esti un om super! 🙂

Comentariile sunt inchise.