Posted by Ma uitam aseara la un clip despre cum poti rata momente importante din viata ta, stand conectat la ce se intampla probabil pe retelele sociale si ignorand pe cei din jurul tau. Nu o sa dezbat clipul, il puteti viziona mai jos, consider ca este putin exagerat tot ce este in el, pentru a accentua o idee. Insa privindu-l, mi-am readus aminte de ziua in care am invatat eu sa merg pe bicicleta. V-am povestit mai demult despre asta, poti da click pe link daca vrei sa recitesti ce am scris atunci.
Cum va spuneam si atunci, a fost una din zilele cele mai importante din viata mea, pentru ca am invatat o lectie care avea sa-mi fie alaturi toata viata, chiar daca asta aveam sa realizez mult mai tarziu. Dar urmarind clipul, am facut un scurt joc de imaginatie: mi-am imaginat ca am fi trait in ziua de azi, ca mama mea probabil ar fi stat pe banca cu telefonul mobil, urmarid ce se intampla in social media, iar eu as fi incercat sa merg cu bicicleta. Asa cum prezinta si filmul, acesta ar fi un lucru foarte rau si daunator pentru un copil; si totusi, o parte din succesul meu (mai mic sau mai mare) se datoreaza acelei zi in care parintii nu au avut timp de mine si a trebuit sa invat singur sa merg pe bicicleta.
Probabil un psiholog experimentat ar putea sa dezbata intamplarea de atunci intr-una sau mai multe carti, dar eu va spun sincer ca in momentele acelea nu am simtit nicio clipa lipsa parintilor si a ajutorului acestora. Eram atat de absorbit de noua jucarie si de dorinta de a invata sa merg pe ea, incat lipsa ajutorului parintesc chiar era ultima mea problema. In plus, consider ca atunci am invatat ca atunci cand cazi, te ridici si incerci din nou si, de asemenea, poate lipsa ajutorului parintesc mi-a intarit convingerea ca, desi e greu, poti sa reusesti si prin propriile puteri.
Deci daca ma intrebati pe mine acum ce as alege, va spun sincer ca in ziua in care am invatat sa merg pe bicicleta as prefera ca mama mea sa stea cu ochii intr-un smartphone. La fel ca si momentul in care am avut acel accident de masina, care m-a determinat mai apoi sa plec in Japonia.
Sunt anumite momente nu tocmai fericite din trecutul meu, dar care mi-au schimbat in mod pozitiv viata. Astfel, daca as putea cumva sa schimb trecutul, in mod sigur nu as renuta la acele evenimente neplacute, stiind ca ele mi-au adus multe beneficii ulterior.
Acum, poate ca sunt eu mai optimist de felul meu, poate reinterpretez anumite lucruri, de aceea va intreb si pe voi despre modul in care vedeti lucrurile mai putin placute, de care ati avut parte de-a lungul vietii.
https://www.youtube.com/watch?v=inzRep-4CbU
Dragut clipul.
Cred ca ideea nu este ca parintele sa-si ajute musai copilul ci doar sa fie langa el cand incearca, sa-l ajute si sa-l incurajeze. Sa stii ca cineva e langa tine e mult mai important decat sa vezi ca acel cineva iti tine ghidonul.
In final, mama nu trebuie decat sa-si admire fiica si sa-i ureze distractie placuta, facand o poza de cuplu dragut. Dureaza 1 minut si valida clipa speciala a fiicei.
Clipul e doar material de suport pentru articolul meu.
F bun articol. Felicitarile mele…ai inteles niste lectii importante in viata si ai facut pace cu trecutul. E o mare realizare asta.
Multumesc frumos.
Deocamdată cred că este exagerat videoclipul, însă nu este greu să se ajungă și la situațiile prezentate în el.
Cât despre mersul pe bicicletă, poate că nu era necesar să fie și tata atent, dar asta m-a ajutat (ca în bancul cu alcoolul 😀 ); totuși, acum cred că mai mult m-ar deranja dacă mama s-ar uita peste umărul meu în timp ce scriu pe blog! :)))
Clipul prezinta o idee. Nu inseamna ca in realitate se intampla fix la fel. Si sa sti ca tatal meu imi citeste blogul de exemplu. Cum era ca nu conteaza parerea celor din jur dar pe de alta parte te simti jenat sa sti ca ti-ar citi un parinte blogulu? 😀
Dacă mă simțeam jenat nu aș mai fi scris sau ar aș fi scris cu totul altceva. Nu este o jenă, dar negăsindu-i altă denumire, am să zic ca tine! 😀
Asa este, clipul are scopul de a scoate in evidenta o idee. Totusi, in ziua de azi fiecare individ are mii de poze, unele facute in cele mai nesemnificative momente ale vietii. In trecut, cand nu aveai mereu acces la aparat foto, surprindeai doar momentele esentiale.
Revenind la ideea construita de tine pe fundamentul clipului, as aduce aminte de vorba aia, „numai cine nu munceste, nu greseste”. Eu as spune ca mai degraba cine nu traieste, nu greseste. Ba uneori platim chiar greselile altora, sau simpla coincidenta nefasta ne face sa dam de greu. Nu exista viata usoara, viata simpla, oricum am trai, tot ne nemultumeste ceva. Si chiar daca uneori suntem invidiosi de cum traieste X, o facem pentru ca n-am trait in pielea lui.
In principiu gandesc la fel ca tine, asa ca n-as face decat sa te repet. Depresia si pesimismul sunt, intr-adevar, cele mai mari probleme ale unui om si atrag ca un magnet si alte necazuri.