dec. 17

Concurs: Aventura la munte

Cabana_Zeni Astazi avem parte de un nou concurs saptamanal, care are ca premiu un weekend la munte la Cabana Zeni, in localitatea Straja. Pentru cei ce nu stiu, este statiunea unde Dana a pus pentru prima data placa de snowboard in picioare si unde s-a indragostit de acest sport. De asemenea, daca nu va grabiti sa mergeti, s-ar putea ca la inceputul lui februarie sa ne vedem acolo, ca atunci as putea merge si eu si am putea sa stam si la un pahar de vorba. 

Inainte insa de a va explica regulile concursului si ce trebuie sa faceti, trebuie sa multumesc celor de la Enciclopedia calatorului independent prin intermediul carora se desfasoara acest concurs.

Acum revenind la concursul nostru, regulamentul este destul de simplu, trebuie sa lasi un comentariu, prin care sa ne povestesti cea mai frumoasa aventura la munte, iar Dana va juriza comentariile voastre si va decide care este cel sau cea care merita sa castige 2 zile la munte impreuna cu partenerul/partenera. Pentru ca, da, weekend-ul oferit este pentru 2 persoane.

Si, daca tot vorbim de aventuri frumoase la munte, sa va povestesc de aventura mea la Straja, asa pe scurt, ca atunci am avut parte de o adevarata aventura. Trebuia sa plecam la munte cu 2 prieteni si cu masina lor, dar din pacate, chiar in dimineata plecarii, a survenit un deces in familia lor si si-au amanat vacanta. Moment de maxima suparare, ca tocmai facusem praf masina cu cateva saptamani inainte si era in service si o vacanta in momentul ala era precum un diamant. Eram atat de suparat, ca eram hotarat sa plec cu primul tren oriunde, numai sa am parte de vacanta. In cele din urma, Dana a gasit la un var de-al ei un Peugeot „din anul” 107 care era mai ceva ca Dacia decedata a tatalui meu. Dar ce mai conta, exista o sansa sa ajungem la Straja si asta era tot ce conta.

Asa ca am mai luat 2 prieteni cu noi, in caz ca e nevoie sa impingem masina si am plecat la drum. O roata care se desumfla mereu, viteza de maxim 70 de km pe ora. In cele din urma am ajuns, am parcat masina si am gasit o cabana misto unde ne-am cazat pentru 2 sau 3 zile. Povestirile de atunci le gasiti pe blog.

A doua zi am inchiriat o placa pentru Dana si astfel si-a inceput prima lectie de dat cu popoul de pamant. Si ce mai plangea saraca si ce se mai vaita si ce-mi mai zicea ca eu am adus-o acolo, ca ea nu vrea sa se dea cu nicio placa si asa mai departe. Pe la pranz, facandu-mi-se mila de ea, am zis sa mergem sa ducem placa si sa mergem la masa. Ma gandeam ca totusi unii oameni nu-s facuti pentru asa ceva si cu asta basta. Atunci a venit replica care m-a facut fericit, dar si nervos in acelasi timp: „Auzi, du-te tu jos la cabana si mananca, pentru ca eu mai stau putin„. Cand eu credeam ca nu mai e vreo sansa sa o pun a doua oara pe placa de snowboard, ea imi spunea ca vrea sa mai dea o tura, daca se putea numi o tura seria de cazaturi fara numar pe care le ia un incepator.

Si asa a inceput o aventura care avea sa continue de-a lungul anilor cu multe cazaturi, cu multe intamplari si cu multi km de partie parcursi in Franta, Austria si Romania.

Nu uita ca te poti inscrie la concurs pana pe data de 22 decembrie 2012, ora 23:59.

  1. Nu se putea un o idee de concurs mai buna decat asta, Haotik 🙂

    Anul trecut am fost la Muntele Mic cu cativa prieteni, pregatiti pentru snowboarding. Am lasat bagajele in camere si am fugit spre partie. Din pacate, drumul inspre partia pe care vroiam sa ne dam era destul de abrupt si cu zapada proaspata, asa ca grupul s-a cam rasfirat. Eu am reusit sa urc putin mai sus si m-am oprit, in fund, sa ii astept si pe restul. Cu vreo 20 de metri mai jos, un prieten de-al meu, sa ii zicem Cosmin, striga: „Hai sa facem intrecere pana sus!”. Am asteptat sa imi trag sufletul, si cand era la 5 metri de mine, m-am ridicat si am inceput sa fug, cu greu. Nu fac doi pasi, ca simt cum imi pune piedica si pic in zapada. Nu era mare lucru, m-am intors razad si il vad pe Cosmin cu mana tinuta peste gura, socat. Ii spun ca nu am nimic, deci sa nu isi faca griji. Cand isi lasa mana jos, un dinte din fata era rupt la mijloc, perfect in jumatate. Si-a dat cu snowboardul fix in dinte cand mi-a pus piedica. Daca ai vazut Hangover, iti poti imagina cum arata. Razand (eu, el nu), am inceput sa sunam la dentisti sa ne asiguram ca e ok sa continuam asa, si am mai stat 3 zile pe partie, el cu un dinte in minus si mancand doar supa cu paiul 🙂

  2. Una dintr-e cea mai frumoasa aventura la munte,daca ii pot spune asa…a durat cam vreo luna.Si nu am plecat acolo cu gandul de a ma distra,am plecat pentru a avea un job(primul job).Nu ma gandeam niciodata ca acolo voi intalni numeroase persoane care ma vor ajuta sa vad partile frumoase ale vietii si datorita carora am mai invatat cate ceva.Desi a fost greu cu munca,timpul liber era cel mai asteptat…nu exista seara sa nu ne strangem toti undeva la taclale si sa ne trezim ca era defapt dimineata…Fiecare zi libera era valorificata la maxim: plimbari prin Predeal( locul unde lucram),mici escapade la Brasov si prieteni adevarati.Nu scapa nici-o priveliste nevazuta,diminetile aveam parte de cel mai frumos peisaj insotit de cel mai frumos rasarit,si atmosfera putin racoroasa pentru luna lui septembrie.Cand cunosti oameni noi,cand esti intr-un loc care te face sa simti ca zbori,pur si simplu crezi ca ai lumea la picioare.Iubesc muntele,peisajele montane si zapada….acestea sunt „lucrurile”fara de care n-as putea trai an de an daca nu le-as vedea…

  3. Anul trecut sau acum 2 ani am fost la munte, pe Valea Prahovei, la Sinaia cu prietena.Ne-am dus sa vedem a 10000000 oara Pelesul.Ea cu masina…eu cu Berea in mana.La intoarcere, am hotarat sa nu o mai luam pe drumul pe care venisem(lasasem masina jos in Sinaia si o luasem pe jos).
    Eu, cu telefonul in mana am zis hai sa o luam pe aici…pe aici…pe aici….neavand nici cea mai mica idee pe unde o luam.Am luat-o pe unde se urca cu masina la Peles dupa care am facut stanga.Nefiind atent pe unde am luato dupa jumatate de ora de mers nu mai ajungeam la masina.Am zis sa ma uit pe telefon pe harta si sa folosesc GPS-ul sa vad unde suntem.GPS-ul imi arata ca suntem pe o strada paralela cu cea unde lasasem noi masina si ca mai avem jumatate 7 minute de mers pe jos.Dupa inca jumate de ora de mers pe jos telefonul imi arata ca mai avem tot 7 minute.Ajunsesem deja la iesire din Sinaia si noi tot nu gasisem masina care o lasasem undeva spre intrare.Si bineinteles ca am luat-o inapoi pe jos, dar ghidandu-ma dupa cunostinte…nu dupa GPS:))

  4. OANTA CARMEN 18/12/2012, 8:16 am

    ACUM 2 ANI AM FOST IN VOINEASA IMPREUNA CU FETITA MEA…DEH SOTUL NU A PUTUT SA VINA…SERVICIUL…DAR POT SA VA SPUN CA AU FOST 5 ZILE DE VIS…PEISAJE SUPERBE ,,CAZAREA DE NEMAIVAZUT,,GAZDE F PRIMITOARE,IAR IN TOATE CELE 5 ZILE AM FACUT ALT TRASEU MONTAN..AM FOST LA INCEPUTUL LUI SEPTEMBRIE SI POT SA VA SPUN CA A FOST CEVA FEERIC…MI-AS DORI SA MERG ODATA SI IN TIMPUL IERNII PT CA AM AUZIT CA E SUPER!!!!!

  5. OANTA DANIEL 18/12/2012, 8:18 am

    RECUNOSC CA ULTIMA DATA AM FOST LA MUNTE ACUM VRE-O 7 ANI…IMI PLACE MAREA,DAR RECUNOSC CA NU AS DA INAPOI DE LA O EXCURSIE LA MUNTE IN TIMPUL IERNII…AM AUZIT CA E SUPER PEISAJE AER CURAT TRASEE SI BINEINTELES PARTIILE DE SCHI…DECI TOTUL PT O DISTRACTIE PE CINSTE…

  6. Eu si sotul meu suntem innebuniti dupa munte, iar in putinele ocazii in care ne permitem sa ajungem acolo incercam sa cream o noua aventura. In opinia mea, cea mai buna aventura sau experienta pe care am trait-o la munte a fost pe Transfagarasan. Era o vara superba la Curtea de Arges, dar la Balea Lac era o ceata nu foarte deasa…dar parea totul ca de basm. Am observat tiroliana, sport pe care nu il mai incercasem pana atunci. Chiar acolo la Balea Lac…deasupra unui mic platou de gheata – ne place ca pe Transfagarasan putem vedea zapada si vara. Ne-am simtit ca pe un taram feeric…

  7. Imi aduc aminte de cea mai frumoasa aventura montana care s-a intamplat in copilarie…pe la 15 ani. Am mers eu, parintii mei si fratele lui tata cu familia lui, pe Valea Lotrului, Voineasa. Am stat o saptamana la casute. In fiecare zi urcam pe munte, urmaream vegetatia montana, printre brazi, radeam cu totii. Intr-una din zile, urcand pe munte, am alunecat si tin minte ca m-am dus mult in jos si m-am oprit intr-un copac, dar fara sa ma lovesc. Pentru mine a fost atunci asa o aventura, ca si acum imi doresc sa mai traiesc asa ceva. Ce parfum lasa muntele in copilarie…

  8. N-am avut parte de peripetii in adevaratul sens al cuvantului pe munte, caci un traseu pe munte, in sine, e o intreaga aventura! Dar imi aduc aminte cu placere de un catel care a venit de la cabana Scropoasa pana in Cheile Orzei dupa mine si inca 3 persoane care ma insoteau, doar pentru ca se apropia ora cand se intuneca si vazusem ca nu ne intorsesem unde lasasem masina. A avut de mers cam o ora dupa noi (in pas cainesc o fi mai putin) si dupa ce ne-a vazut, ne-a condus inapoi, pe traseul turistic, fara sa se abata deloc si asteptandu-ne de fiecare data cand ne opream sa ne tragem sufletul.

    Pana la urma, poate a fost vorba si de interes ca, odata ajunsa la masina, i-am oferit un ditamai sandwich-ul, dar eu vreau sa vad aceasta intamplare ca pe un exemplu de bunatate si ajutor neconditionat, de care si oamenii ar trebui sa ia aminte.

  9. pe munte mi-am cunoscut iubita…mai exact in bucegi la cabana babele;eram in grupuri diferite…a fost o excursie superba!

  10. eu nu stiu sa inot. motiv pentru care am facut o pasiune pentru munte (cel putin eu asa consider). primul concediu cu actualul meu sot: l-am convins sa mergem in retezat! cu cateva zile inainte (poate chiar saptamani) eram atat de incantata de viitorul concediu, incat am cautat cea mai in munte cabana posibila (Pietrele -undeva pe la 1500 m). am cautat toate traseele posibile, le-am ptrintat, le-am categorisit dupa cat de grele erau, le-am impartit pe zile, gen in prima zi ceva mai usor, pe urma ceva mai greu ca doar ne facusem incalzirea si tot asa. mi-am sunat un fost coleg de facultate care fusese acolo sa il intreb cum e „peisajul”, pentru ca citisem cum ca ar fi si mlastinos pe alocuri. toate foarte bune si frumoase. am plecat spre retezat cu un entuziam maxim! seara pe la 8 am ajuns la carnic (sper ca imi amintesc bine numele), la intrarea in Parcul National Retezat, unde a trebuit sa lasam masina si sa o luam pe jos, inca vreo cativa kilometri cu bagaje cu tot (cred ca am facut vreo 2 ore pe drum). am ajuns pe o bezna incredibila la cabana, unde eram asteptati pentru ca sunasem sa anuntam ca ajungem tarziu.
    era cred vreo 10 cand am intrat in camera. am debarcat bagajele si ne pregateam de somn pentru ca eram franti! evident, dupa un drum atat de lung, a fost nevoie si de o vizita la toaleta, moment in care … s-a oprit curentul! care se da numai cateva ore pe seara (cel putin asa era atunci).
    a doua zi, avand deja planul facut, ne-am trezit devreme, am mancat si ne-am pregatit un mic bagajel pentru ziua respectiva, pentru ca urma sa avem un traseu destul de lung, cred ca de vreo 8 ore. urma sa ajungem pe varful retezat! nu stiu ce se astepta cineva pentru prima vizita in retezat, insa pentru mine a fost un mic soc. cu toate pregatirile mele, nu am reusit sa aflu ca in acest masiv, traseele nu sunt asa frumoase ca in bucegi, cu poteci pe pamant. nuuuu, in retezat, trasele sunt „din piatra in piatra”. de cand am plecat de la cabana, inclusiv prin padure, nu am mers decat pe pietre. sus pe platou, la fel. peisajul, superb, de vis, minunat. traseul in sine, criminal pentru picioarele mele. nu cred ca mai aveam mai mult de o ora pana sus pe retezat, dar eu am cedat. nu ma mai tineau genunchii sa tot urc si sa cobor numai pe pietre, plus ca fiind cald am epuizat apa si nici vorba de vreun izvoras. cu o maxima dezamagire pentru mine, dar mai ales pentru prietenul meu, am facut cale intoarsa. am schimbat la un moment dat putin traseul pentru ca aveam neaparat nevoie sa bem apa si auzeam un paraias in vale. la un moment dat am dat peste niste apa care curgea fix pe traseu, un firicel subtire. pentru ca suntem niste persoane civilizate, nu am aruncat ambalajele de la eugeniile consumate la un moment dat, iar prietenul meu a improvizat o chestie care reusea sa adune apa in sticla noastra goala!!! a fost genial sa vad ca face treaba asta, si a fost si mai genial sa bem apa aia.
    am ajuns asadar inapoi la cabana, am incercat sa facem un dus, insa apa era la fel de rece precum cea pe care o bausem pe munte!!! spre seara, deja incepusem sa ma resimt (cu picioarele), iar a doua zi dimineata nu am putut sa ma dau jos din pat decat cu greu. motiv pentru care, cu o si mai mare parere de rau a trebuit sa ma declar invinsa, si sa facem cale intoarsa spre masina. iar drumul pana la ea, a fost la fel de dureros!
    cu toatea acestea, experienta a fost una placuta. si azi imi pare rau ca nu am avut pregatirea fizica necesara sa ajung macar pana pe varful retezat!

  11. In afara concursului.

    Nu sunt un cunoscator al muntelui, de aici si putinele peripetii. Si mai putine care merita amintite.

    Septembrie. Prognoza meteo favorabila. In Bucuresti, inca era cald. Ma hotarasc sa ma plimb cu Mocanita. Tocma’ unde se pune harta in cui, in Maramures.

    Plec de acasa dupa amiaza, hotarat ca a doua zi dimineata sa ma plimb cu vechiul tren forestier, pe Valea Vaserului.

    Cu ce ma duc acolo? Tot cu trenul.
    Nu-i nimic, caci imi place drumul de fier.

    Masinaria grea se dezmorteste si ne indepartam domol de gara. Tropotita fratilor Petreus imi rasuna in urechi.

    13 ore am motait in tren. La 5 dimineata am ajuns la Viseul de Jos. Gara Mocanitei era in Viseul de Sus.

    Le despart cca 8 km. Daca merg pe jos, am nevoie de 2 ore. Microbuzul asteapta in spatele garii. Sunt suprins. Primul impuls sa merg si eu. Ma razgandesc, Mocanita pleaca abia la ora 9. Ce o sa fac pana atunci? Asa ca raman la planul initial.



    Pustiu.

    Ceata. Multa ceata.

    Luna contureaza subtil silueta muntilor, ce strajuiesc valea.

    Pana sa ies din sat, treceau din cand in cand, automobile pe drumul national. Acum parca ezitau toate.

    Atunci, ma gandesc pentru prima data, ca n-am facut bine. Poate aveau un motiv pentru care au luat toti cei din tren, microbuzul.

    Mi-aduc aminte de lectiile de geografie.Fauna Romaniei. Printre altele: Lupul. Nu stiu in ce numar, n-am vazut niciodata unul; dar toata lumea stie ca el ataca mioarele.
    Nu cumva traiesc pe aici, pe undeva?! Oare de ce nu m-am gandit la asta mai devreme ….?

    Inaintez hotarat prin ceata, insa o furtuna de ganduri, se plimba nestingherita prin capul meu. Ajung sa ma consolasez cu gandul ca nu bate vantul. Si mirosul meu, nu este purtat prea departe.

    Curand a rasarit insa soarele, iar ceata s-a ridicat. Locuri, lipsite de aura mistica, pe care mi-o imaginasem, se infatisau acum in fata ochilor.

    Reintrasem in realitate. Ajung in Gara Mocanitei. Imi iau biletul, si o placinta aburinda. Ma asez linistit pe bancuta, asteptand o alta fiara. Suieratoare si lenta.

  12. Nu-s deacord cu tematica concursului!
    „trebuie sa lasi un comentariu, prin care sa ne povestesti cea mai frumoasa aventura la munte”
    Sigur foarte frumos la prima vedere, insa li se taie sansa celor care n-au avut norocul sa mearga la munte sa mearga…
    Spre exemplu eu de ani de zile sarbatorile de iarna le petrec ori la bunici( intr-o zona favorabila, in Judetul Bacau) acolo ninge, e padure dar nu e statiune turistica de iarna, n-are partie de schii, nu poti sa incerci sa te dai cu placa si multe alte chestii care se petrecu intr-o statiune de iarna( pe care de altfel nu le stiu, fiindca n-am avut ocazia).
    Pot sa-ti povestesc ca m-am dat cu sacul plin de fan, pe dealul din spatele gradinii bunicului, am baut vin fiert preparat de noi, sau cum asistam la taierea porcului copil fiind(cam asta ar fi povestea)… Altii nu-s nici macar atat de norocosi, fiindca n-au parasit probabil niciodata orasul de campie in care locuiesc.

    Da, poate mi-ar placea sa castig acesc concurs, dar n-am cum sa-ti zic cum a fost iarna trecuta la munte, sau acum 7 ierni fiindca n-am fost niciodata. Zic ca trebuie sa aibe sansa sa castige asa ceva si cineva ce nu are ce povesti pentru ca nu a avut sansa sa mearga la munte in statiune.
    Pot insa sa promit ca voi scrie minim 3 articole despre aventura la Straja, castigata cu ajutorul blogului tau pe blog dupa ce ma intorc.
    E un fel de chestie pe datorie, eu castig concursul cu promisiunea sa scriu dupa cum a fost.

  13. @Pato Basil: Ti s-ar parea corect fata de ceilalti?
    Nu fata de mine, caci eu, cum am scris de la inceput, nu vreau sa particip.

    Eu zic ca daca vrei, poti.
    Sa te duci la munte pe cont propriu.
    Sau sa castigi concursul acesta, chiar daca n-ai fost la munte.

  14. Scuzati-ma,va rog,am postat un comentariu astazi,si nu apare in aceasta lista,dar mi se spune incercand sa il public din nou ca a fost deja publicat.De ce?Va multumesc

  15. Fuse,fuse si se duse,vorba lu’ Nea Marin,caci asa se intampla cu toate…acu’sunt,acu’…le cauti si nu le mai gasesti.Studenta la medicina fiind,stiu sigur ca priveslistea cuprinsa de ochiul nostru,din punct de vedere anatomic,e prea mica pentru frumusetea vazuta,iar amintirea dispusa sa inmagazineze totul pentru noi.Aventura,daca ar fi sa o numesc asa,pentru noi a fost defapt o experienta.Am mentionat un „noi”,acest „noi”era compus din prietenul meu,doi amici,un El si o Ea,si bineinteles subsemnata.Ne gadila pe noi Sfantu’Nicolai din cui sa ne bagam bicicletele in masina si sa plecam.Unde?In lume…habar nu aveam unde mergem.O luam asa usurel,sa nu cumva sa obosim si ajungem pe valea Argesului.Ca sa nu fi carat acele biciclete dupa noi de Vesnica Pomenire ne-am decis sa lasam masina intr-o parcare si ia-o nene la pedala.Trecem noi de Barajul Vidraru,mai un porumb fiert,mai o mura la galeata,frumos drumul si uite asa ajungem la Cetatea Poenari.O vedem noi ce-i drept cam sus,dar vezi Doamne sunt oameni tineri si-n putere,hai sus!Eu si prietenul meu cred ca nu aveam mai mult de 3 saptamani de relatie,motiv pentru care nu ii cunosteam eu „apucaturile”asa bine.Dupa ce urcasem un sfert din scari,intrebam si noi pe cineva:”Mai e mult pana sus”?Iar un individ,putin spus ostenit,ii spune lui Mihai:”Daca vreti sa mai aveti mostenitori va sfatuiesc sa va intoarceti”.Superb…tipic barbatesc cred,insa l-am convins sa urce in continuare.Dincolo de jumatate,ma intorc catre ei,ramasesera in spate,gafaiau si se vaitau precum cainele la vaccin,si il vad pe Mihai alb ca faina de pita a bunicii,rezemat de un pom.La inceput fiind,m-am speriat groaznic,ce sa fie?Sa fie prea obosit?Da’de unde?Vezica urinara nu avea o putere de distensie direct proportionala cu scarile pe care le aveam de urcat.Pe romaneste,facea pe el…Radem,radeam,dar omul chiar era apatic rau.Te ingrijorezi in mod clar cand vezi stafia,dar iti trece repede cand auzi:”Las’ca-mi revin eu,hai sus,sa facem niste poze frumoase,macar sa nu fi urcat degeaba”.In fine,trecem noi si de aceasta cetate cu bucluc si ne hotaram sa urcam in munte,unde a intarcat mutu’ iapa,ca niste oameni sanatosi sigur nu se duceau.Sa pleci tu in slapi,si in pantaloni scurti la vreo 2000 m ,trebuie sa fi destept nevoie mare.Am ajuns cu masina,pe care am uitat sa va spun ca am recuperat-o din parcare intr-un loc uitat de lume.Si cand spun uitat de lume,credeti-ma,nu era picior de om.Unde sa te mai intorci,ca se inserase,drumul nu il mai stiam bine,unde sa manaci,ca daca nu era om,restaurant nici atat.Am incurcat-o.eram precum Nica in Amintiri din copilarie,ne crapa maseaua in gura si scaparam din picioare sa scapam de blagoslovenia noptii si a lupilor.Si cand analizam noi asa iresponsabilitatea de care dadusem dovada vedem o casuta,era un Muzeu al lemnului,in care nu mai calcase om,de muuult timp.Am intrat,am dat cu buna seara si am gasit o batrana,si o doamna pe la vreo 45 de ani.Stateam si ma gandeam,iaute domne’doua femei la cuca din deal urcate,si mie mi-e frica si de umbra mea pe bulevard.Ne spun bietele,singurul lucru care il avem de mancare sunt placinte cu branza facute in casa.Atunci mi-am dat eu seama ca exista oameni cu suflet mare,ca fructele de mare pe langa acele placinte erau pistol cu apa.Depasind momentul,se face dimineata si tre’sa pornim la drum,sa ne intoarcem in poluarea noastra iubita,dar imi aud amica,ca are ceva sa ne spuna,noua ca noua,dar sotului in special,ne intoarcem 5 acasa,nu 4.Ea stia de o saptamana,dar vroia sa gaseasca un moment special sa dea de veste,si a zis ca unde-i mai frumos si mai original decat in varf de munte?!Iata-ne acum,bucurandu-ne toti de povestea noastra,invatand sa stam in fundulet bucurandu-ne de o prietenie frumoasa.

  16. @Hesu151 normal orice e posibil, si nu am expus doar din punctul meu de vedere… insa era intrigat ca atunci cand erau puse la bataie camere foto se cereau fotografii frumoase prin concurs, dar eu care nu aveam o camera si-mi doream eram din start eliminat din cursa, asta in cazul in care n-as fi copiat ceva de pe net si cum nu-mi sta in fire nu mai participam.

    Viata in sine e relativa pe Pamant fireste ca i-ar fi defavorizat pe cei care au fost la munte daca, era exclusiv pentru cei care n-au mai fost. Dar ce e corect?
    Eu n-am scris primul articol ca pe o acuza ci ca pe o parere.

  17. @Daniela uneori mai ajung in spam, prea buni robotii care protejeaza blogul, l-am aprobat acum si apare. Bafta in concurs.

  18. Multumesc mult.Bafta celorlalti concurenti.O seara frumoasa.

  19. CRACIUN ANGELA 19/12/2012, 10:45 am

    ACUM 10 ANI AM TRAIT O FRUMOASA POVESTE DE DRAGOSTE LA MUNTE ŞI ANUME IN POIANA BRASOV. ERAM CU SOŢUL MEU ,CAM RECI UNUL CU ALTUL ATUNCI PENTRU CA AVEAM IN SPATE 5 ANI DE CHINURI SI TRATAMENTE PENTRU A REUSI SI NOI SA ADUCEM PE LUME UN BEBELUŞ. EI, CE SA VA ZIC ATUNCI A FOST MOMENTUL CÂND TOTI ACEI ANI DE GROAZA S-AU SPULBERAT . ERA IARNA ,NINGEA CA IN POVESTI , ERAM CAZATI LA UN HOTEL DRAGUT …..SI UITE ASAA REÎNCEPUT POVESTEA NOASTRA DE DRAGOSTE…..IUBIRE, CALDURA .FERICIRE….AM STAT 3 NOPTI ŞI NE-AM IUBIT LA COTE MAXIME ..ŞI DUPĂ O LUNA AM AFLAT CA VISUL NOSTRU DEA AVEA UN BEBE SE INDEPLINISE…..ATUNCI LA MUNTE …..ACUM IUBIREA NOASTRA SE NUMESTE TEODOR SI ARE 10 ANI!

  20. @Pato Basil, chiar daca nu ai fost niciodata la munte sau, chiar daca ai fost, dar nu ai avut niciodata o aventura extraordinara pe care sa o poti povesti, ce te opreste sa inventezi una? Daca ai talent la povestit, sigur vei fi apreciat si ai sanse egale cu ceilalti concurenti, pentru ca nu verifica nimeni daca povestirile voastre sunt reale.

  21. Hello! Cea mai frumoasa si plina de aventuri intamplare a avut loc in acest an cand am reusit sa urc pe varful Negoiu. Mentionez ca a fost prima data cand am urcat pe munte! Habar n-aveam ce ma astepta..

  22. @ Dana Schiopu comentariul meu participant este primul… sau toate daca se iau in consideratie discutiile create, decizia fianala e la latitudinea juratilor( sau a ta din cate am inteles eu)
    Nu pot sa ma plang prea tare fiindca si anul asta ma duc la bunici, in aceeasi zona de vis de Craciun… o sa mananc aceleasi bucate traditionale din porc, o sa beau iar vin fiert, probabil o sa ma dau iar cu sacul pe dealul din spatele curtii. Doar ca unii n-au nici macar sansa asta, mie imi lipseste experienta dintr-o statiune montana iarna… partie, schiuri, snowboard.
    Fireste ca as putea sa fac asta si pe cont propriu…dar sigur nu m-as aventura intr-o calatorie asa spectaculoasa „Braila-Straja”, decat daca as castiga concursul si sunt sigur ca ar fi multe chestii de povestit dupa, fiindca Romania este o tara de poveste.

  23. baciu simona 19/12/2012, 5:11 pm

    Cand ma gandesc la munte ma gandesc la prima excursie alaturi de iubitul meu…Din pacate de atunci(acum 4 ani) nu am mai ajuns la munte,dar acele momente le pastrez si acum in suflet.Noi avem o acum o relatie la distanta pentru ca nu locuieste in Bucuresti,dar asta nu ne-a inpiedicat sa ne traim dragostea.
    Cand vine vorba de acea excursie pot spune ca a fost de vis….trecusem printr-o perioada foarte grea din viata mea,iar Iubitul meu ma suna intr-o zi spunandu-mi ca are o surpriza pentru mine,asa ca ne-am pornit la drum….Am ajuns in Azuga unde deabia cazuse prima zapada,facand dintr-o simpla zi,cea mai frumoasa zi dupa o perioada foarte lunga de timp,mergand ore intregi pe jos total rupti de realitatea,dar la intoarcere m-a lovit realitatea dura…adica durerea de picioare:)) asa ca saracul de el m-a carat cat l-au tinut muschii..ba in brate ba in carca mai rau ca aia mici,iar intr-un final a ajuns la concluzia ca….un sac cumparat de la magazin face minuni :)) asa am ajuns noi acasa….au fost doua zile de neuitat de care imi aduc amine cu drag de fiecare data,si imi doresc din suflet sa retraiesc din nou acele momente,daaar acum sa ii fac eu SURPRIZA. 🙂 🙂 🙂

  24. Stiu ca „aventura” mea va suna mai altfel si probabil va asteptati sa va spun cum am doborat eu recordul mondial la saritura cu schiurile, insa imi pare rau sa va dezamagesc! „Aventura” mea de la munte a fost cam asa: nu am inteles nimic din ea, in prima jumatate fiica-mea adormea non-stop, parca era prea tare aerul pentru ea(desi nu era prima iesire), iar in a doua jumatate a urlat non-stop: i-a iesit un canin… Senzatii extreme, am simtit cu adevarat ca sunt in concediu 🙂

  25. Cea ma frumoasa aventura la munte a fost cand am plecat intr-un weekend la Sinaia, zapada, distractie, super, pana in ziua de azi nu am uitat nimic din acea iarna 1998, a fost singura si unica plecare la munte cu doua tipe !

  26. Mihail Petreus 19/12/2012, 9:36 pm

    Anul trecut , in vara am fost la muntele retezat.Pe drum erau clipe de suspans, intrebari fara numar.Dupa ce am ajuns uimit de cabana.Apoi la laguna, cum sa nu distractie muzica!Si la laguna plouase se eara foarte mare.Apa , rece rece ca gheata, dar mam bagat in ea!Si copii neastamparati of, of, of,.Apoi am mers la baraj super super va expplic un rau de inaltime de asa ceva nai mai auzit!Si strigau ia uite in jos ce preiveliste!Vai VAi.Va spu daca ma iubiti si eu va iubesc plus vreau sa comunic non-stop cu prieteni p,z plz plz !

  27. să merg la Schitul din Straja iarna ,e minunat , e un peisaj mirific

  28. Cazan Laurentiu 20/12/2012, 8:06 am

    Cand am mers in Cheia, in muntii Ciucas, m-a prins iarna pe nepregatite…am plecat cu haine lejere si la intoarcere pe zapada toata lumea se uita la mine si amicii mei cum de reusim sa infruntam zapada imbracati asa…

  29. Imi doresc foarte mult sa merg la munte.Nu am mai fost de mult…cam de vreo 7 ani…atunci cand parintii mei isi permiteau.
    Dar, cand am fost tin minte o intamplare tipic romaneasca…(sau nu?)Am asteptat la o coada interminablila de masini(la intoarcere)..dar am facut ce fac romani intodeauna in astfel de situatii- haz de necaz.Neam batut(ma rog, nu eu) cu bulgari dom’le…noi si alti cativa nebunii.
    Din pacate faza cu aglomeratile pe sosea..dea lungul a km…inca se mai intampla si acum.

  30. Revelion la munte! Asta s-a intamplat anul trecut, dupa o relatie de 5 ani esuata, dupa atatea revelione in care m-am plimbat dintr-o casa in alta cu rochia de seara si cu platoul de salata boeuf in brate, lautari si alte cele, plictisita de tot, imi planific un altfel de revelion cu bocanci si sosete de lana, infololita bine, manusi, fular, caciula la munte. Ma trezesc pe 31, bag la spalat, imi beau cafeaua, dau mai multe de tefoane, de fapt zeci de telefone daca ma acompaniaza cineva, negativ din toate partile. Ma machiez, intind rufele si go! M-am urcat in primul rapid care mi-a iesit in cale, am mers cu nasul bineinteles, in drum spre multe am dat alte telefoane sa vad cu cine as putea sa ma intalnesc. In gara la Busteni imi asteptau niste prieteni cu care vorbisem, trenul, s-au urcat si ei si la 11:30 eram pe partie la Clabucet, am dansat cu Djii Kiss Fm toata noaptea, am facut poze si m-am dat cu sacul. Din pacate la 3 noaptea s-au oprit luminile si a venit Jandarmeria Montana si ne-a dat afara pentru ca a doua zi era concurs de sky si trebuia sa faca curat pe partie. Dupa mine, as fi dansat pana dimineata si cu siguranta as fi ramas si la after hours. A doua zi, pe 1 m-am intors acasa, cu inima plina de bucurie si aer de munte in nari.

  31. Am plecat. Da, am plecat. Cu bani putini si cu doua rucsacuri grele in care aveam: cateva batoane de cereale. cateva plicuri de supa. cafea. ciocolata calda. prea putine haine. doua kilograme de cartofi. o butelie.

    A urmat o calatorie de douasprezece ore cu trenul, cu escala la Constanta. Ne-am enervat. Ne-am certat. Ne cunosteam de patru luni. Eram impreuna de trei. Ne-am convins parintii. Desi aveam admitere, desi abia trecuse bac-ul. I-am lasat nedumeriti in gara, pe ai lui si pe-ai mei, facand cunostinta fortat si schitand zambete complezente.

    Am ales calea cea mai grea si cea mai ieftina: personalul la mijloc de august. Mama imi zicea ca n-o sa intru la facultate.
    Am stat o noapte pe plaja, am urcat in tren. Aveam deja doua zile de nesomn. Drum mizer, oameni ciudati. Nu ne-am vorbit. Ma uram ca sunt acolo, ca am ales calea asta. Ca am luat butelia cu noi. O ora am mers pe jos. Ne-am urat si mai mult ca am luat butelia cu noi. Am ajuns intr-o pustietate, cu picioarele facute praf, urandu-ne rucsacurile, urandu-ne hainele, urand soarele, urandu-ne pe noi insine putin.

    Cort. Am urat cortul. Umezeala. Foame. Pierderea scopului.
    Pauza.

    La ceva vreme de la incrancenarea asta ciudata care ne cuprinsese, ne-am uitat unul la altul. Tot mai mult. Am scos butelia, am facut o cafea. Ne-am asezat in iarba si am stat acolo mult.

    Nu s-a-ntamplat mare lucru. N-a fost ce ne planuisem, chiar deloc. Am ratat toate evenimentele pentru care ne duseseram acolo. Dar ne-am privit, si ne-am privit, si ne-am privit indelung, obositi, plini de praf, nervosi, infometati. Si ne-am placut, si ne-am iubit unul pe celalalt tot mai mult.

    Cu tot cu criza mea de ras in vreme ce un cal se apropia galopand si nechezand de noi, iar el incerca sa ma protejeze. Cu tot cu cantecelele cal-vaca-floarea soarelui care ne obsedasera tot drumul. Cu tot cu patru zile, dintre care doua petrecute pe drum, cu tot cu trenurile pierdute si banii cheltuiti, cu tot cu prea multe tigari fumate si tonul dezaprobator al mamei.

    Si da, am intrat la facultate.

  32. Andrei Anamaria Madalina 21/12/2012, 10:37 am

    Nimic nu este mai frumos ,in perioada sarbatorilor ,decat o vacanta la munte cu cei mai nebuni prieteni .Sa simti putin frigul si sa te gandesti la mare,cand mureai de cald ,sa bei un ceai fierbinte ,in camera hotelului.Da…in camera hotelului(dream).Nu asta s-a intamplat si anul trecut ,insa pe timp de vara-toamna . Am auzit de la foarte multa lume ca e super fain sa mergi cu cortul la munte.MM,nu suna incantator dar datorita faptului ca schimbam atmosfera,ne-am decis sa mergem.Am gasit o padure retrasa ,la poalele Fagarasilor,plina de verdeata,iar aerul acela de munte il simteai pana in creier.Ne-am „cazat”,am incercat cat de cat sa ne impartim pentru inceput rolurile .Bineinteles,primul lucru a fost problema mancarii.Am facut un gratar ,desi stiam ca suntem intr-o zona unde nu prea ai voie sa faci asta.Am dansat,am baut ,am mancat..si bineinteles..ne-am culcat,intr-un sfarsit.Si cum nimic nu poate face aceasta vacanta sa fie mai speciala ,iubitul meu a auzit un fosnet .M-a trezit pe mine ,dupa care am vrut sa iesim sa ii trezim si pe ceilalti.Insa cand am scos capul afara din cort,l-am bagat in apoi in urmatoarea secunda caci domnul „Martinica”umbla voios pe langa corturile noastre.Panica!ce facem acum.Acei ursi au invatat ca unde sunt corturi e si mancare ! Asa ca ei cauta mancare si in corturi din care nu iese nici un fel de miros de mancare ! Si daca nu gasesc mancare intr-un cort ci doar pe locatari… exista riscul sa se razbune pe ei.Aceasta era panica noastra.I-am sunat pe prietenii nostrii din cortul alaturat,si ne-am propus sa luam absolut tot ce avem de mancare si sa ii aruncam pe marginea prapastiei (caci pe o parte si pe alta a padurii ,era o prapastie)Dar cum sa facem asta.Am scos tot ce aveam in spatele cortului pentru a nu ne vedea.Dar pe langa asta,prietenului meu i-a venit o idee geniala.Cum telefoanele de azi au evoluat,avea pe acesta un ton de apel in care se auzea o pusca .Ne-am riscat,cu frica sa nu ne atace,si am bagat-o .Pentru prima data,tehnologia ne-a salvat caci ursul a fugit imediat.Nu am mai apucat sa ne bucuram ,caci am strans tot , am plecat foarte repede.Nu vreti sa stiti ce era in masinile noastre.Ne-am cazat la o pensiune ,si abia atunci am ras si ne-am distrat pe ce s-a intamplat.A fost cea mai tare aventura pe care am trait-o ,si ironia a fost ca nu ne-a salvat ,decat un telefon !Aveti grija pe unde va cazati si ce faceti !Sarbatori fericite!

  33. Era iarna lui 2006, era frig si eram la munte.
    Eram undeva in m.tii Tatra, la schi cu un grup de prieteni plecati din Baia Mare. Povestioara mea se intampla undeva la peste 2000 m, cand urc si eu pe telescaun sa fac o mansa mult asteptata. Pe parcursul urcarii, imi aduc aminte cum incepe sa ninga, frumos, cu fulgi mari insotiti de un vant slabut. Undeva chiar inainte sa cobor de pe instalatie, cu 3 sau 4 stalpi se schimba vremea… nisoare e mult mai marunta si mai deasa, vantul sufla tare, poate prea tare parca pentru o zi de ski. Sistemul de cablu incetineste, dar inca urcam. Dupa nici cateva secunde instalatia ,brusc, se opreste. Si stam, si stam si era frig… imi aduc aminte ca din cauza viscolului pantalonul de ski a inghetat, era cu o pojghita mica de gheata pe el, era frig. Cu alte cuvinte eram inghetat. Am fost blocati sus din cauza vitezei prea mari a vantului, iar sistemul de siguranta a instalatie si.a facut datoria, am stat in loc ceva. In cele din urma vremea isi revine, istalatia porneste si ne apropiem de punctul de coborare a telescaunului. Pieredut de peisaj,cred(sau parca cautam pe cineva drag pe partia de ski 😉 ) m.am miscat mai incet in momentul in care trebuia sa ma pregatesc de cobor de pe scaun. Si cum eram eu in lumea mea, inghetat nu alta, realizez eu la un moment dat ca trec de punctul in care trebuia sa cobor de pe telescaun. Si telescaunul isi vede de.ale lui, si ma indreptam spre punctul in care e roata mare, cea din capat, face rotatia intregii instalatii sa o readuca la baza. Si cum inaintez cu telescaunul, vad in fata mea un perete mare de zapada, nici o problema am zis, ca trec de el si dupa ma dau jos. Nici o problema pana aici. Dar nu am tinut cont ca am si schiurile in picioare…. si dau de perete, chiar intru bine cu schiurile in el, un schi decupleaza altul ba, iar la urmatorul soc scaunul se opreste…iar(sistemul de siguranta din nou isi face datoria).Dar de data asta eu eram sus si altii in locul meu 🙁 Nu puteam sa ma misc nici cum,eram in asteptara agajatiilor de la instalatie si pregatit sa primesc toate mustrarile ce le putea primi. Dupa cateva minute am fost dat jos de pe telescaun, cu schiurile la mine si capul in pamant, suparat de ce.am ispravit. Tin minte ca era un domn acolo, era undeva pe la 45 de ani cu o ceasca de ceai cald pentru mine si radea, si.mi povestea de prostioara facuta. Vorbea engleza, si.mi spunea sa nu mai fiu suparat, ca se mai intampla si sa ma bucur ca s.a blocat instalatia si nu mi.am rupt picorul. Dupa incurajarile de rigoare, dupa o scurta poveste la o ceasca de ceai cald, mi.am facut si eu curajul sa cobor partia.
    Ma asteptau toti din grup, unii cu incurajari, altii cu rautatile de rigoare, dar a trecut, skiam, radeam si… eram la ski.Asta eram important!!!

  34. buna. de ceva minute am trimis si eu o mica intamplare si se pare ca nu apare postata.sa o retrimit?
    multumesc

  35. Mihaela Luca 21/12/2012, 11:04 pm

    Aventura mea la munte este de rasu-plansu mai degraba. Am hotarat eu si cu prietenul meu sa mergem la Predeal de ziua indragostitilor. Desi eram coapta de racita, m-am inarmat cu medicamentele necesare si am plecat totusi sa nu stric planurile. M-am pregatit cu lumanari parfumate si tot tacamul. Ajunsi acolo, stiam eu ca prietenul meu de la acel moment e mai prieten cu alcoolul decat cu mine, dar nu ma gandeam ca va strica o asemenea ocazie. De la prima masa, s-a drojdit bine, cat sa nu mai iasa nici o fraza logica din gura lui si apoi, am inceput sa ne plimbam prin imprejurimi. Cum era zapada mare, damburi mari de zapada ridicata langa trotuare trebuia sa le cam escaladam ca sa trecem dintr-o parte in alta a drumului. Eu, obisnuita fiind cu muntele, m-am imbracat si incaltat ca de munte, cu bocanci si mi-era foarte usor sa escaladez nametii, pe cand prietenul meu, in cizmulite si pantalonasi la dunga, de parca venise la birou.
    Eu urcam pe un damb de zapada si-l trageam de mana dupa mine, parca eram Pic si Poc. El era dama si eu domnul, se inversasera rolurile, numai ca lumea se uita lung la noi, cand vedea ca o femeie ajuta un barbat in putere sa treaca nametii. Imi venea si sa rad, dar imi venea sa ii dau un branci sa-l vad cu fata in zapada.
    Seara, la asternut, pregatirile de rigoare. Eu cu lumanarile, atmosfera romantica, el cu stalinskaya. Si cand am terminat pregatirile, domnul a trecut in asternut, la sforait de se auzea in vecini. Cred ca a fost chiar fondul muzica pe care si-l doreau si vecinii de camera pentru seara indragostitilor. Cert este ca pt mine a ramas imprimata „muzica” lui si in minte si pe telefon. Asa ca mi-am petrecut noaptea uitandu-ma la un film, acompaniata fiind de sforaitul lui pe 7 voci.
    Dupa acea seara, nici ca ne-am mai intalnit vreodata, despartirea s-a produs la telefon.
    A doua zi, dimineata, pregateam bagajele sa plecam acasa…lumanarile mele parfumate intacte au intrat inapoi in bagaj si le pastrez si in ziua de azi pentru o ocazie speciala si mai ales pentru o persoana speciala pe care, zic eu ca am intalnit-o, de cateva luni.

  36. Zamfir Ramona-Dora 22/12/2012, 6:07 pm

    Nu prea am avut tangente cu muntele decat vara, la un moment dat devenise o traditie ca in luna august sa mergem la Balea Lac. Pana acum doua saptamani, cand am hotarat impreuna cu iubitul meu sa petrecem un weekend la Paltinis, doar noi doi. Imi facusem atatea iluzii, atatea planuri, fiind prima data cand vedeam muntele cu zapada, imi imaginam cum voi schia si vom face oameni de zapada,ingerasi si toate cele. Nimic din toate astea nu s-a intamplat. Am pornit cu stangul cand am observat, dupa ce am plecat de acasa, ca ne-am uitat costumele de schi. Deja o parte din planurile mele se dusesera pe apa sambetei. Ajunsi aproape de Sibiu am gresit de doua ori drumul, asa ca ne-am invartit in cerc pana am gasit intr-un final calea buna. Mai mergem noi ce mai merge…in fata coloana de masini ! Parca totul era impotriva noastra! Am stat la acea coada aproape 5 ore..eram un pachet de nervi, imi doream din tot sufletul sa ma intorc acasa, sa nu mai aud niciodata de mers la munte. Insa iubitul tot insista ca va fi o experienta frumoasa, cu toate peripetiile. Am ajuns intr-un final la pensiunea unde eram cazati, era deja seara..turmentata dupa drum,obosita si infrigurata, nu am vazut cei doi caini ciobanesti ai proprietarilor care au venit sa ne intampine. Asa ca imediat ce am coborat din masina, m-am trezit cu nasul in zapada si cu doua animale peste mine. Va imaginati ca in acel moment nu mai puteam de fericire. Camera in care am fost cazati era superba, avea semineu, era totul perfect, iar eu am cazut lata pana a doua zi la pranz. Cu foarte proaspete si binedispusa, abia asteptam sa vad imprejurimile, insa cand m-am dus la fereastra, era viscol in adevaratul sens al cuvantului.Abia vedeai casele din apropiere.Dezamagita,m-am pus pe plans. Apoi a urmat o surpriza de proportii. Iubitul mi-a spus sa il urmez jos, la parter, pentru ca vrea sa vad ceva. L-am ascultat si nu mi-a venit sa cred cand am vazut care era surpriza. Picnic pe covor, in fata semineului, vin fiert, muffins si un inel. In acea seara am fost ceruta in casatorie!!! Imi pare rau pentru ca nu am reusit sa fac ce mi-am propus, insa am fost foarte fericita pana la urma, la finalul celor doua zile! In ziua in care am plecat, totul revenise la normal, ba chiar aparuse soarele, era vreme perfecta pentru plimbari schiat..am zambit si am spus: mersi, nu-mi mai trebuie acum!

  37. Imi place la nebunie sa merg pe munte si incerc sa ajung pe acolo cat mai des. Eram intr-o seara pe Lipscani cu niste prieteni la un vin fiert si pe la ora 2 ni se parea ca avem inca prea multa energie ca sa incheiem seara. Asa ca ne-am apucat sa scotocim in idei si sa vedem ce am putea sa facem.
    Long story short: ne-am sunat toti prietenii care aveau masina si i-am convins sa mearga cu noi la munte. Ora 5 dimineata, Sinaia cota 1400, luna martie (deci mai era zapada). Vand puternic, coafura rezista. Am oprit pe drum la un brico si am cumparat 6 sanii si am facut concurs de viteza.
    Punctul culminant a fost cand un amic s-a hotarat sa se dea cu sania tras de masina (eu eram la volan, cine altcineva). Einstein ar fi fost mandru de noi, aproape ca intrecusem viteza luminii pana jos in Sinaia.
    Si evident in drum spre casa am bagat o ciorba defasole in paine ca doar nu e drum la munte daca nu se incheie cu o burta plina.

  38. Raducanu Gabriel 22/12/2012, 10:14 pm

    Nu pot sa uit prima intalnire cu snowboard-ul … A fost ca o fata inabordabila. Oricat imi dadeam silinta ma respingea. Prima data m-a respins cat de cat frumos cu doar o cazatura. A doua oara a fost nemiloasa … am avut aceiasi senzatie ca as fi dat o burta la piscina. Groaznic ! Au mai urmat cateva cazaturi de mai mare frumusetea care puteau amuza pana si un orb dar in cele din urme frumoasa a cedat. A devenit sportul meu preferat de iarna chiar daca si acum placa mai face pe nebuna … sau poate eu nu am skill de level mare. Dar imi place sa cred ca placa ma uraste … poate sunt prea mare :)).

    Oricum … cat as invoca zeii zapezii pentru traficul de cacao chiar imi doresc sa ajung la munte cu prietena in vacanta asta si poate cu un pic de bunavointa din partea juriului imi face o surpriza. Iar prin zona aceea a Romaniei nu am fost niciodata.

    Pentru sensibilizarea juriului o sa folosesc aceiasi replica ca atunci cand ma prinde controlul pe ratp/ratb … Sunt student, sunt sarac si nu am bani :))))) .

    Numai bine si sarbatori fericite tuturor.

  39. vlase marcel 22/12/2012, 11:53 pm

    iubesc muntele skiul drumetiile mountain bike-ul traiesc din natura aer si apa

Comentariile sunt inchise.