nov. 22

De ce scriu in fiecare zi?

De ce scriu in fiecare zi?

M-au intrebat cativa, vazand activitatea mea din ultima vreme, de ce am reinceput sa scriu, daca e vorba de o revenire, daca e vorba de a incerca sa monetizez iar blogul, sau daca e vorba de altceva. Si nu le-am raspuns, desi stiam foarte bine raspunsul. Am zis ca in cele din urma pot sa va spun aici, ca nu reprezinta vreun secret: il caut pe Haotik.

Lasand deoparte glumele legate de dubla personalitate sau de faptul ca nu avea cum sa moara, de vreme ce eu sunt viu, adevarul este ca atunci cand am spus ca a murit, o parte din mine a murit, o parte din personalitatea mea, din energia mea, din fiinta mea. Haotik era acea parte din mine care ma ajuta sa urc un munte, oricat de inalt sau de periculos mi s-ar fi parut. Si ori de cate ori as fi cazut, si ori de cate ori mi-as fi rupt toate oasele, acea parte din mine ma ajuta sa ma ridic zambind si sa o iau de la capat.

De fapt, daca ar fi sa mi-l imaginez ca pe un personaj, atunci as spune ca Haotik era putin fanatic. Cand venea vorba de ideile lui, s-ar fi batut cu oricine pentru ele si ar fi trecut peste orice obstacole. Avea o nebunie a lui, sau daca stau mai bine sa ma gandesc, as putea spune ca Haotik era, in fond, copilul din mine.

Daca credeti ca scriu bine (am tot primit feedback pozitiv in ultima vreme, dar in final voi hotarati asta), sa stiti ca se datoreaza celor 8 ani de experienta si faptului ca inca imi place sa scriu. Dar din toate articolele mele, parca lipseste ceva, nu stiu sa va spun ce, un fel de scanteie, de nebunie, de … Si de acel ceva am nevoie in antreprenoriat.

Probabil ca unii ar spune ca e bine ca m-am maturizat, sunt mai atent cum ma imbrac, sunt mai atent cum ma prezint in fata altor oameni si de asemenea sunt mai atent la ce vorbesc, la ce glume fac si la cum ma comport in societate. De fapt, sunt mult mai atent si la afacerile si proiectele pe care le fac; si chiar daca inca zambesc chiar si in zilele cu mai putin soare, nu sunt asa cum eram eu la inceput.

Fiind mai atent, fac pasi mici, lipsiti de riscuri si asta nu ma ajuta deloc sa misc muntii din loc. Sunt mai impacat cu mine insumi, mai relaxat, dar totusi imi lipseste ceva, iar asta ma macina zilnic din interior. Cumva sper ca totusi undeva mai exista o scanteie, ca poate fi reinviata cu ajutorul blogului, pentru ca altfel nu stiu cum voi merge inainte.

Ti-a placut acest articol? Sustine-ma pe Patreon!
Taguri: