Este posibil ca o factura generata online si trimisa pe e-mail sa transmita virusi biologici?

Posted by

Desi ar parea o intrebare retorica, la care raspunsul e scurt si fara drept de echivoc: „Nu, nu este posibil”, experienta mea cu alti antreprenori ma face sa ma gandesc ca, intr-un fel, inca nu-mi explic cum este posibil si mai mult chiar, cred ca unii antreprenori stiu asta si de aceea cauta sa stea cat mai departe de respectiva factura.

De cate ori intreb un client de plata unei facturi intarziate, aflu ca s-a imbolnavit contabila, sau s-a imbolnavit baiatul care se ocupa de plati. Aproape ma simt vinovat de boala grava pe care o provoaca bietilor angajati, care in fond nu au nicio vina.

Daca nu s-a imbolnavit contabila inca, la aceeasi intrebare legata de plata facturii, aflu ca respectivul client e plecat din tara si ca ma cauta el cand revine. Ca si cum ar fi stiut ca factura respectiva ar putea sa-i dea vreo boala si prin urmare a fugit cat mai departe de ea, poate, poate scapa.

In ritmul asta, mai ca ma astept intr-o zi sa-mi spuna ca s-a imbolnavit banca, sau toti angajatii bancii, nici eu nu stiu la ce sa ma mai astept si traiesc cu impresia ca facturile mele provoaca adevarate epidemii.

Cel mai ciudat caz de boala

Am zis multa vreme ca nu are rost sa va povestesc, dar ma jur ca intamplarea respectiva a fost fascinanta. Aveam un client caruia ii lucram la un proiect mai mare. Am convenit sa se faca plata in 3 transe si pentru ca ma vedeam destul de des cu el, primele 2 transe s-au platit in 10 secunde direct in fata mea de pe telefon din aplicatia BT24. Si cand spun ca s-au platit in fata mea, va spun ca am putut vedea si cati bani avea in contul firmei la momentul platii.

Ei bine, dupa ce am finalizat lucrarea si trebuia sa mi se plateasca si ultima transa de bani, ce credeti, s-a imbolnavit contabila. Nu s-au imbolnavit angajatii de la Banca Transilvania, nu s-a „imbolnavit” nici aplicatia lor BT24, ci fix contabila.

Avand in vedere ca nici in ziua de azi nu am mai vazut cea de-a treia transa de bani, ma intreb daca nu cumva i-o fi murit contabila, ceea ce ma face sa ma simt si mai vinovat. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu afacerea respectiva sau cu contabila, pentru ca e bine sa stai deoparte de astfel de oameni bolnavi, ca sa nu-i bagi in boala si mai rau cu vreun proces ceva.

 

3 comments

    1. Sunt si oameni ok in zona de antreprenoriat. Din ce in ce mai rari parca, dar sunt.

    2. As zice ca nu au o educatie antreprenoriala potrivita. Mai ales ca nu-mi permit sa-mi jignesc clientii. Buni, rai, sunt totusi clientii mei.

Comments are closed.