De fapt, eu am să evit cu totul compania asta de acum încolo, nu am chef să lucrez cu neprofesioniști și când își bat joc de timpul și banii mei, așa că dacă tot consideră că eu am timp de pierdut o să mai pierd ceva vreme să le dau 1 stea și pe Google Maps la locațiile respective, și celor de la Cargus și să mai scriu și ceva recenzii pe unde mai pot pe tema asta.
Povestea începe așa, încerc să trimit un colet de vreo săptămână, nu am avut nici eu timp chiar în fiecare zi să mă ocup de treaba asta dar mă uit pe harta Ship and Go, văd o locație aproape de mine, zic, vai ce bine, dacă merge treaba asta o să tot am de trimis colete și chiar părea o soluție super pentru mine.
Mă duc la prima locație (Str. Independenței), acolo vânzătoarea se uită la mine ca la OZN-uri, că stai să o sun pe șefa, stai de fapt să-l sun pe ăla de la PayPoint, că ăla știe, îl sună, îi explică că oricum nu are cum să îmi ia coletul că nu are AVB-uri ca să îmi dea un AWB. Profesioniști total, o să evit magazinul respectiv pe viitor deși am mai luat de la el diverse materiale de construcții.
Mai trec 2 zile în care mă iau cu alte treburi ieri trebuia să vină curierul de la Cargus să ia un colet de la mine, un produs venit în teste de la Allview, zic numai bine că tot vine, îl rog să-mi facă un AWB și pentru cel de-al doilea colet pe care trebuia să-l trimit eu la Iași. Aaaa….. păi nu se poate că eu am acum doar un AWB de la Visual Fan, zic, ok, dar nu pot să-l trimit prin Ship and Go, ba da, îl duci pe Strada Viitorului și îl lași acolo. Îi zic mulțumesc deși văd că nu are chef să ridice și al doilea colet, sau poate nu mai are voie să încaseze cash, cine știe…
Azi mă bag pe site, intru și fac comanda, plătesc cu cardul, primesc AWB și pe urmă mă sui pe trotinetă și la drum să duc coletul. Ajung la magazinul de pe Strada Viitorului. Pe gard mare Cargus Ship and Go, zic hai că am nimerit unde trebuie, dacă mi-a zis și curierul, ce ar putea merge prost. O doamnă extrem de drăguță, îmi confirmă că am nimerit unde trebuie, mă întreabă numele și se apucă să caute printre colete. Îi explic că nu, eu trebuie să trimit coletul nu să-l ridic. Se uită la mine zâmbind și-mi spune că nu se poate, e doar pentru ridicat colete nu și pentru lăsat colete.
În fine, încă eram calm la momentul ăsta, îi zic că e bine de știut că măcar de ridicat pot să ridic de acolo și plec acasă cu gândul că o să sun la suport și o să schimb comanda astfel încât să vină curierul să-l ia și am rezolvat problema. Doamna de la suport îmi explică că trebuia să pot lăsa coletul dar că nu vor doamnele de acolo, îi sugerez să lucreze cu profesioniști și îi zic să schimb punctul de ridicare la mine acasă. Îmi zice că nu se poate, îmi sugerează să mă duc și mai departe de mine la al treilea punct pe care îl avea pe hartă să vorbesc acolo și dacă nu se poate nici acolo să revin cu un telefon la suport (trec peste cele 10-20 de minute în care îți cântă o melodie stupidă în cap, că deja m-am obișnuit de la alte companii cu asta) ca să anuleze comanda asta de 27 de lei pentru care îmi dă banii înapoi săptămâna viitoare, și să facă o altă comandă care e mai scumpă ca să vină curierul la mine acasă.
Moment în care m-am cam enervat, i-am și zis la telefon, dar nu putem să anulăm noi comanda de tot, să nu mă mai duc nicăieri să dau de alți proști la un alt magazin din ăsta de sat și să fac eu comanda să vină un curier de la Fan Curier să îmi ridice coletul. A rămas că anulează și că (…sună telefonul, vă explic mai jos de ce e important asta) or să îmi dea banii săptămâna viitoare înapoi.
La Fan Curier am contul pe Ploiești că până acum de acolo trimiteam colete, am încercat să adaug adresa nouă, dădea o eroare legată de județ, până la urmă mi-a zis că e totul ok și că o să vină un curier, tocmai ce spuneam mai sus că mi-a sunat telefonul, m-au sunat să mă întrebe dacă e strada din Ploiești și le-am spus că e din Băicoi, dar eu zic că până diseară vine curierul că ăștia cel puțin la Ploiești erau foarte serioși și ok.