Fluxul banilor – economiile (partea a II-a)

Posted by

Va spuneam saptamana trecuta despre primul pas pe care trebuie sa-l faceti atunci cand vreti sa controlati fluxul banilor. Iar saptamana aceasta va voi vorbi despre al doilea pas, si anume, economiile pe care le puteti face dupa ce incepeti sa aveti o imagine de ansamblu asupra fluxului de bani.

Si de cate ori vorbesc despre economii, imi aduc aminte de o discutie de acum multi ani cu un fost sef de-al meu, in care eu ii spuneam ca imi trebuie neaparat o marire de salariu pentru ca nu mai mai descurc cu banii, iar el incerca sa imi explice ca poate nu sunt indeajuns de chibzuit. Tin minte si acum ca imi venea sa il iau la bataie si ca i-am zis ceva de genul: sa vina el cu mine la cumparaturi, sa vada daca imi ajung sau nu. La scurt timp dupa aceea, am luat cateva decizii care m-au pus cat de cat pe linia de plutire, iar acum, cativa ani mai tarziu, stiu ca avea foarte multa dreptate cand spunea ca poate nu stiu eu cum sa controlez fluxul banilor.

Am avut deseori discutii cu oamenii care imi cereau ajutorul pentru ca nu se mai descurcau cu banii. Si de obicei unul din primele lucruri pe care ii pun sa faca este sa economiseasca bani. Nu de putine ori am auzit un text de genul „Cere-mi sa fac orice, dar nu ma pune sa economisesc, ca nu sunt in stare„. Ma uitam cu mila la ei, stiind ca oamenii aia nu vor reusi niciodata in viata si incercam sa le indulcesc amarul cu cateva vorbe, dupa care incercam sa stau departe de ei.

Al doilea pas in controlul situatiei voastre financiare presupune sa economisesti lunar o suma de bani. Nu conteaza initial suma, poti incepe cu o suma mica, pentru a vedea ca se poate, dupa care incepi sa capeti acest obicei sanatos si poti sa cresti suma. Si probabil, la momentul in care citesti acest articol, o sa spui ca nu ai de unde. Nu de multe ori am auzit: „Da, dar tu ai salariu mare si ai de unde, pe cand eu, de unde sa mai pun si deoparte?„. Din pacate, nu o sa pot sa iti spun eu de unde sa economisesti si nici tu nu o sa stii cum poti face asta fara sa fi trecut prin primul pas, acela prin care ai o imagine de ansamblu a cheltuielilor tale.

Mai exista o solutie, dar nu o recomand. Eu sunt mai nebun de felul meu si de obicei, in viata mea, iau cateva decizii absolut nebunesti, iar dupa aia sunt indeajuns de nebun incat, cumva, reusesc sa merg inainte, chiar si cu acele decizii. Astfel, in 2014, am hotarat sa economisesc lunar o suma de bani care era mai mare decat salariul pe care il aveam atunci. O suma de bani impresionanta pentru cei care nu muncesc in IT si au un job normal de 8 ore; oricum, nu suma este importanta in articolul de fata. Aici am luat din nou de bune sfaturile lui Kiyosaki in care spunea sa te platesti pe tine insuti inainte de toate. Asa ca la inceputul lunii, cand luam salariul, completam cu ce maruntis mai aveam prin buzunare si ii puneam deoparte in euro. Iar apoi, pana la finalul lunii, trebuia sa ma descurc cumva sa am bani de mancare, intretinere si alte cheltuieli curente. Nu de multe ori m-am imprumutat de bani pe termen scurt, sau am facut sacrificii pe care nu le doresc nimanui. Dar timp de 8 luni de zile, am reusit sa pun deoparte, luna de luna, suma respectiva de bani. Si chiar daca anul asta, in prima parte a lui, a fost dedicat investitiilor in companie, in cea de-a doua parte am de gand sa reiau din nou planul meu nebunesc de economisire.

Inainte de asta, cand mi-am propus sa merg in Japonia, in 2012, nu aveam niciun ban pus deoparte, dar am reusit timp de cateva luni (cam 6-7 luni) sa rezolv toate problemele financiare si sa plec catre una din cele mai indepartate tari ale lumii, desi in 2012 nu aveam foarte clar mindset-ul de a economisi, ci mai mult o provocare foarte mare, care trebuia sparta in provocari mult mai mici si rezolvate rand pe rand.

Asa ca nu imi spune ca nu vei putea economisi bani sau ca nu ai de unde. Nici nu te astepta sa economisesti o suma mare de bani dupa 2-3 luni. Incearca doar sa-ti formezi un obicei care iti va aduce bunastare toata viata. Cum? Iti voi explica in cea de-a treia parte a acestei serii de articole.