In 7 ani mi-am propus sa ajung la independenta financiara

Posted by

Cand iti propui un obiectiv atat de indraznet si mai ales intr-un timp atat de scurt (initial ma gandeam ca am nevoie de vreo 15 ani), trebuie sa iti si asumi asta, asa ca postarea aceasta va permite sa veniti la mine peste 7 ani si sa ma intrebati daca am reusit. Bineinteles ca se pot intampla multe, din experienta de viata pe care o am sunt deja sigur ca vor exista multe obstacole, multe momente de cotitura si multe, multe provocari. Experienta din antreprenoriat totusi imi spune ca voi trece cu bine peste ele de fiecare data.

De ce 7 ani?

In curand fac 43 de ani si m-am gandit ca 50 de ani ar fi o varsta buna pentru pensionare. Planul initial parea posibil in 15 ani, apoi la o analiza mai detaliata a strategiilor care sa ma duca acolo, l-a scurtat la 10 ani si, cum imi plac provocarile, am zis ca cel mai probabil, cu ceva efort suplimentar, se poate ajunge la acest obiectiv in 7 ani de zile. Desigur, situatia ta poate fi diferita de a mea, daca ai 20 de ani poti sa iti faci lejer un plan ca sa ajungi la independenta asta financiara in 15 ani sau in 20 de ani, ca ce ai tu si nu am eu sunt 20 de ani in plus ca sa iti atingi obiectivele, iar asta poate insemna un avantaj foarte mare pentru tine.

Vreau si eu

Sunt sigur ca toata lumea isi doreste asta, dar cei mai multi nu fac nimic, nici macar cativa pasi in directia asta si da, stiu, inceputul e cel mai greu, dupa primii ani ai senzatia ca nu poti ajunge niciodata la un obiectiv atat de maret, dar cu timpul incepi sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, sa intelegi niste chestii care in principiu sunt simple si pe care le spune toata lumea prin cartile de educatie financiara si totusi nimeni nu le aplica.

O sa incerc totusi cu alta ocazie sa fac un scurt ghid cu intrebari care sa te ajute in primii pasi pe acest drum al libertatii financiare.

Mai am o provocare personala

Fac mereu o paralela intre sanatatea financiara si sanatatea corpului tau, spun mereu ca trebuie sa te inveti sa economisesti in fiecare zi asa cum trebuie sa faci miscare in fiecare zi si asa mai departe. Desi treaba asta cu banii mie mi se pare simpla, faptul ca trebuie sa incerc sa fac miscare, sa slabesc, sa ma ingrijesc de sanatatea corpului meu pare mereu o problema. Asa ca, daca tie ti se pare greu sa faci pasi in directia sanatatii financiare, intr-un fel te inteleg, pentru ca mie mi se pare greu sa fac pasi in directia sanatatii corpului meu. Asa ca la momentul acesta mi se pare o provocare mai mare sa creez niste obiceiuri sanatoase in directia asta decat in directia financiara, dar e clar ca trebuie sa fac ceva cu viata mea si in aceasta directie.

3 comments

  1. Salut, Dragoș! Foarte fain obiectiv și mult succes îți doresc. Și eu cochetez cu un target personal de genul acesta. Ar fi ideal când prinzi un pic de timp ca să faci un articol mai complex legat de ce acțiuni concrete vei realiza în următorii 7 ani pentru a atinge obiectivul. Cred că vei inspira pe mulți dintre noi, dar cred că te va ajuta și pe tine în procesul de clarificare.

  2. Exista mai mult decat atat vezi https://FabricaDeBani.ro si vei putea vedea pas cu pas calatoria mea in aceasta directie. Am inceput cu 10 lei pe zi, bani care ii dadeam pe Coca-Cola, am crescut la 500 de pe luna si pe urma mi-a fost data putin viata peste cap, gasesti de ce 2-3 articole mai jos, dar ne revenitm, suntem inca in grafice.

Comments are closed.