Stau pe aici de vreo luna de zile, am mai stat si anul trecut cam toata vara, dar de data aceasta s-a facut o schimbare radicala de mindset si pot sa zic ca, intr-un fel, chiar daca nu am inca o solutie clara in minte pentru la iarna, m-am mutat cu adevarat si definitiv la casa.
Nu pot sa spun exact ce s-a schimbat sau ce anume a facut declicul, adusesem cateva lucruri de la apartament, dar ieri am inceput sa-mi car o mica parte din biblioteca de carti. Cumva, in urmatoarea perioada, o sa tot car lucruri pe masura ce le si gasesc loc in micuta mea cabanuta care devine un spatiu tot mai prietenos si mai atractiv pentru mine.
Cel mai important obiectiv
Mi-am propus cel mai important obiectiv pe anul acesta, si anume, sa duc casa la un stadiu in care poate fi locuita si iarna. Asa ca, in urmatoarea perioada, cred ca asta o sa fie focusul meu principal + firma, ca aia e sursa mea principala de venituri, ca sa pot sa indeplinesc acest obiectiv.
Dupa o perioada mai proasta, astazi sunt in toane bune, ma simt plin de energie si cred ca as putea sa reusesc, ma gandesc ca prin cate hopuri am trecut cu casa, parca mai e un mic pas pana la atingerea acestui obiectiv si, daca privesc din perspectiva asta, nu mai pare deloc un hop de netrecut.
Deci ce vreau sa fac in perioada urmatoare
Pai e clar ca trebuie sa finisez camerele de la etaj, sa pun gresia, parchetul si sa amenajez o baie. Asta ar rezolva cam majoritatea problemelor pana inspre toamna. Apoi continuam cu lucrarile de baza la parter, ca sa putem adauga si o instalatie de incalzire. Eventual, daca ce mi-am propus eu pare greu de rezolvat, rezolvam repede cu o centrala pe gaze.
Obiectiv secundar: iazul
Daca tot e mult de munca, eu zic ca e musai sa ma apuc si de iaz in perioada imediat urmatoare. Asta imi va aduce satisfactie, placere si poate si un loc in care sa ma racoresc la vara, cand temperaturile de afara vor creste considerabil.
Ar mai fi cateva obiective, bineinteles, dar nu are rost sa ma mai gandesc la ele in momentul acesta, dar as avea nevoie de o masina, cat si de bani pentru a continua cu investitiile pe bursa. Dar gasim noi o solutie si pentru astea.
Pana atunci, sa trecem la treaba!