Oameni la Biz Social Media Snow Camp 2015

Posted by

S-a discutat la un moment dat in sala despre faptul ca trebuie sa incercam sa oferim mai mult, sa ne diferentiem de ceilalti si sa aducem valoare in ceea ce oferim atunci cand comunicam pe blogurile noastre. Pentru ca e destul de simplu sa prezinti despre ce s-a vorbit in sala si totusi destul de greu sa te diferentiezi fata de ceilalti. Si am ales ca anul acesta sa vin cu un articol care sa faca diferenta, sa va vorbesc despre oamenii pe care i-am intalnit si cu care am stat de vorba la Social Media Snow Camp 2015.

E o nebunie sa fac asta, in masura in care eu retin foarte greu numele altor persoane, iar atunci cand reusesc totusi sa fac acest lucru, o dau rau de gard si iese cu totul altceva. Cred ca ar trebui sa-mi deschid o stana la cati miei am de dat.  De asemenea, e o nebunie sa fac asta atunci cand la eveniment au participat peste 100 de persoane, cred ca in jur de 115, si nu am stat sa caut date oficiale. Oricum, ar fi fost imposibil sa stau de vorba cu toti si am eu o oarecare „incredere” in mine ca sigur uit pe cineva. Sau, mai rau, sa nu ma trezesc ca pun in lista oameni „de la alte mese”.

Andrei Otineanu

Colegul meu de camera. In toata nebunia de acolo si atat de multi oameni noi, dupa ce ne-am dat mana si ne-am cunoscut, ne-am vazut mai departe fiecare de treaba lui. Cred ca in a doua sau a treia zi de dimineata m-am trezit spunandu-i: „Am stat de vorba cu atatia oameni si totusi pe tine nu te-am intrebat ce faci, cu ce te ocupi, esti venit aici ca blogger, agentie, client?”. Asa am aflat in primul rand ca e blogger, puteti citi blogul lui aici, am aflat si alte cateva mici lucruri despre viata lui si mi-a spus o poveste interesanta pentru care „l-am certat” ca nu a expus-o in partea de introducere. Am sa va spun eu pe scurt povestea si fiti siguri ca o sa ramaneti impresionati:

Mi-a spus ca tatal lui l-a intrebat ce-si doreste drept cadou de ziua lui, daca vrea sa-i cumpere o tableta, daca vrea sa-i cumpere altceva. I-a spus tatalui lui ca a auzit de Biz Social Media Snow Camp si ca ar vrea sa participe la acest eveniment. A fost cadoul pe care si l-a dorit de ziua lui si pe care l-a primit de la tatal sau si astfel a ajuns pentru prima oara aici. 

Nicoleta Scarlat

O nebuna (in sensul pozitiv al cuvantului) care iti va spune mereu in fata ceea ce gandeste. Imi plac astfel de oameni, desi, cand mi-a luat blogul la puricat, m-au cam trecut toate transpiratiile, gandindu-ma ca daca cumva am scris ceva gresit pe acolo, plec si batut acasa. Cum nu tratez pe blog teme de genul „pro sau contra fumatului in locurile publice” sau altele de genul, am scapat si nebatut, dar nici pupaturi n-am primit pentru blogul meu. Cum spuneam, e bine sa ai astfel de oameni prin preajma, oameni care nu se tem sa spuna ceea ce gandesc si cum vad ei lucrurile.

Secan Mirela

Al treilea om care m-a impresionat foarte mult in tabara. Culmea e ca nu am stat de vorba aproape deloc cu ea, nu stiu cu se ocupa in viata de zi cu zi, dar care face niste chestii wow. Daca ati urmarit cumva pe facebook hashtagul #bizsmscamp si ati vazut tricourile facute de participanti in tabara, cateva dintre ele, cele mai faine au fost pictate de ea. Danseaza super bine, picteaza (ca nu pot sa spun ca mai era vorba doar de a desena in operele sale) si dupa recitalul din bratele mosului, cred ca poate juca si pe scena unui teatru fara niciun fel de problema.

Bogdan Drăgotoiu

Mi-ar fi placut mai mult sa stau de vorba cu el, desi personal ma simt intimidat de personalitatea lui. Oricum, si-a facut blog si cu siguranta o sa-l urmaresc cu mare interes, sa vad ce are de spus. Pentru ca, intr-un fel, il vad asa ca pe un fel de intraprenor, iar chestiile misto pe care le-a facut la TNT impreuna cu echipa lui demonstreaza din plin spiritul antreprenorial care zace in spatele omului de vanzari si marketing, Bogdan Dragotoiu.

Alexandra Țoiu

Acum nu stiu daca mi-a placut asa de tare de ea pe motiv ca lucreaza la Red Bull sau pentru ca a avut rabdare sa ma asculte „cateva minute” (adica ore). Pe scurt, imi place atunci cand dau de oameni mai destepti decat mine, ajungi sa porti conversatii placute si interesante.

Cătalin Nastasoiu

Artistii au uneori un alt mod de gandire, plus experienta unor ani pe pamant american; mi-ar fi placut sa stau mai mult de vorba cu el dar nu am apucat, nu stiu daca din cauza ca a plecat cu o zi mai devreme sau pentru ca pur si simplu asa a fost sa fie. Oricum, are multe povesti interesante de spus, am auzit cateva la venire, pentru ca am fost in aceeasi masina oficiala Renault. Cine stie, poate data viitoare stam de vorba mai mult.

Mihai Țăranu

Cred ca generatia tanara stie mai multe despre el decat stiu eu, care i-am urmarit doar 2-3 clipuri. Din ce am apucat sa stau de vorba cu el, mi-am dat seama ca stie sa se si distreze, dar si sa-si faca treaba, avea de facut vreo 2 filmari intre conferinte si programul de „dupa-amiaza” la care a participat alaturi de noi pana spre dimineata si, bineinteles ca in ciuda acestor „obstacole”, si-a facut treaba. Nu cred ca ma are la suflet, ca mi s-a parut extrem de amuzant sa ma prefac ca nu stiu cine este si sa-i zic mereu: „Aaaa, tu esti tipul ala, Mikey Hash?” Cred ca o sa ma urasca toata viata pentru asta. 🙂

Diana Mihăila

Tare bine trebuie sa fie sa fii plin de energie si sa dai si celor din jur. Si fata asta (ma rog, e doamna, dar la toti ne place sa ne simtim tineri), chiar e plina de energie. Am apucat sa stau de vorba cu ea abia in ultima zi, dupa o noapte fara nici macar o ora de somn, asa ca, desi spunea lucruri interesante, cu greu imi aduc aminte acum despre ce era vorba.

Rodica Stoian

O tipa foarte simpatica, cu care mi-ar fi placut sa stau de vorba mai mult si o partenera de dans excelenta. Asta in caz ca se intreaba nevasta-mea cu cine am dansat. Glumesc, desigur, ca am dansat cu toata lumea, sau cu aproape toata lumea, nu stiu daca am apucat sa dansez si cu barbati. 🙂

Maria Ilea

Nu am apucat sa stau de vorba cu ea, insa am remarcat-o pentru ca arata fix ca o papusa, adica e foarte frumoasa. Legenda spune ca cineva chiar s-ar fi indragostit in tabara anul acesta. Nu va ganditi la tampenii, papusile nu-s chiar pe gustul meu, doar am remarcat ca arata ca o papusa.

Florina Iftimoae

Incerc sa imi aduc aminte daca la fussball am castigat sau am pierdut, cand am jucat in aceeasi echipa. Avea impresia ca dansez foarte bine, dar am incercat sa-i spun ca de fapt sunt antitalent cand vine vorba de dans si ca ceea ce se vede este de fapt o iluzie. Promit ca data viitoare sa stam de vorba mai mult.

Marian Timofte

Acum nu stiu daca mai are rost sa spun vorbe de lauda pentru cineva din echipa Biz, e clar ca oamenii din echipa aia sunt deosebiti, iar Marian mi s-a parut un baiat sufletist, plin de mult bun simt si gata oricand sa te ajute. In plus, joaca bine fussball, desi as fi preferat sa castig meciul ala de l-am jucat ultima oara.

Lelia Petrescu

Da, am reusit sa o fac din nou. Adica sa mai ma indatorez cu un miel. Nefiind un nume prea comun, mi-am zis ca-s eu cam surd si ca musai trebuie sa fie Valeria. E o tanara membra a echipei de la Biz, asa ca o sa incep si eu ca Cismaru, sa-i dau un sfat, ca o vad mai tanara: „Lucrezi intr-o echipa de oameni extraordinari, de la care poti invata enorm de multe, eu as fi super incantat sa stiu ca pot invata de la Marta zi de zi cate ceva”, desi nu Marta face toate lucrurile alea extraordinare prin online si offline, ci toata echipa. Oricum, Lelia probabil stie deja asta, o spun doar ca-s putin invidios pe ea ca face parte dintr-o asemenea echipa. Nu-i place sa piarda, ceea ce ma face sa inteleg ca se afla exact la locul potrivit, in echipa potrivita. In plus, sper eu ca am impresionat-o in mod placut, desi de obicei vorbesc mult si raman intotdeauna cu impresia ca „iar am spus multe tampenii si m-am facut de ras”.

Au mai fost si alte persoane cu care am stat de vorba, nu am mentionat aici prieteni vechi precum Vali, Alex, Cabral, Ivo si multi altii, am sarit si cateva domnisoare cu care stiu ca am stat de vorba, dar nu le stiu inca numele si probabil mai trebuie si cateva zile de odihna ca sa-mi aduc aminte ce alte prostii am mai facut pe acolo.