Feb 19

Pietricica din parbriz

Pietricica din parbriz

Astazi, in drum spre Bucuresti, mi-a sarit o piatra in parbriz, lasand un mic semn, fapt care m-a suparat foarte tare. Desi am invatat ca in antreprenoriat trebuie sa trec repede peste situatiile mai putin placute, acesta a fost un lucru aparent minor, care mi-a afectat prima parte a zilei destul de rau. De ce vreau sa va povestesc despre acest lucru pe blog, o sa intelegeti putin mai jos.

Cand am plecat de la Ploiesti, am plecat cu o atitudine extrem de optimista; se prevedea o zi frumoasa in compania unor oameni frumosi si cu sanse mari de a cunoaste oameni noi si, de ce nu, de a incheia noi colaborari si contracte (asta ulterior). Pe drum, am luat la ocazie o tanara care probabil se ducea la munca si ulterior un domn mai in varsta; ei i-am zis sa-si ia o ciocolata din banii pe care a vrut sa mi-i dea la ocazie, iar lui, ca parea un om cu o situatie financiara mai precara, sa-si ia o paine de banii aia. I-am lasat pe amandoi in Otopeni, pe ea undeva la intrare si pe el prin centru.

Cumva stiam ca legea karmei avea sa isi spuna cuvantul si ca faptele mele bune urmau sa se fructifice inzecit intr-un viitor poate nu tocmai indepartat. In plus, asa cum am mai spus-o si pe aici, imi place sa ajut oamenii, chiar si fara sa astept ceva in schimb.

Si cand mai aveam putin si ieseam din Otopeni, pietricica aia blestemata mi-a dat toate legile si buna dispozitie peste cap. Si ziua a devenit intr-o secunda un dezastru, cu tot optimismul meu. Si nu ma durea atat de tare de parbriz, cat ma durea de supararea Danutei cand o sa ii spun, pentru ca tine foarte mult la masina ei.

Si primele 5 persoane de la Biz SMS Bucuresti cu care m-am intalnit si m-au intrebat ce fac, le-am spus ca „asa si asa” si pe urma incepeam sa le povestesc de pietricica ce mi-a stricat ziua. Si ma uitam la ei cum se uita mirati la mine, ca vad o tragedie intr-o intamplare aproape nesemnificativa din viata unui om. Ma „uitam” si eu (ma refer la eu-ul meu interior) ciudat la mine cum ma plang de o chestie minora si despre care probabil nu era nimic de povestit. Observam atat mirarea de pe fetele celorlalti, cat si mirarea mea personala legata de faptul ca ma plang de acest incident.

De cand am ales sa merg pe calea aceasta a antreprenoriatului, am invatat sa nu ma mai plang si sa gasesc solutii, asa ca in ultimele luni de zile nu m-a mai auzit nimeni plangandu-ma de nimic (inainte ma plangeam ca e greu, ca nu am bani, ca nu merg bine lucrurile si alte 1000 de lucruri).

Si iata-ma, plangandu-ma de o chestie aparent minora. Este minora si chiar daca ar fi sa inlocuiesc maine geamul, pentru ca suma de 800 de lei (atat costa, ca l-am mai inlocuit in vara tot din cauza unei pietricele). De fapt, daca ma oprea un politist si imi dadea o amenda de 1000 de lei, probabil nu ar fi reusit sa-mi strice ziua atat de tare cat pietricica aia mica de a facut poc in parbrizul meu. Si in cazul unei amenzi ar fi trebuit sa o platesc in 24 de ore, asa geamul ala poate sta asa luni de zile fara a fi inlocuit.

De asta am ales sa va povestesc intamplarea de astazi, pentru ca uneori, oricat de pregatit ai fi pentru orice fel de surprize neplacute care apar in antreprenoriat si, odata cu experienta, treci mult mai usor sau mai rapid peste ele, exista totusi lucruri minore care te pot da peste cap. Si chiar daca eu personal stiu explicatia psihologica din spatele supararii de azi, adevarul este ca e o intamplare minora, despre care nu se merita a povesti.

Si totusi suntem oameni, reactionam diferit la anumite lucruri si uneori, oricat de căliți si de obisnuiti cu greutatile vietii am fi, un lucru marunt, precum pietricica din povestea mea, ne pot afecta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.