mart. 16

Prima vizita la Cluj

Prima vizita la Cluj

Zilele trecute, citind un articol legat de Cluj, mi-a revenit cumva in minte cand, intr-un moment de nebunie, am decis ca trebuie sa vizitez orasul si am hoinarit timp de 2 zile prin oras, am dormit parca la o prietena in caminele studentesti si am vizitat ce se putea vizita.

Pe scurt, eram student in anul II la facultate (UPG), faceam naveta de la Breaza la Ploiesti in unele zile cand veneam la facultate si seara ma intorceam cu un tren de 6:20 (cam asa) care se ducea pana la Teius. Mereu traiam cu intrebarea: oare unde o fi Teiusul asta? Astfel ca intr-o zi, cand plecam de la facultate, m-am hotarat din senin sa iau bilet pana la capat de linie, oriunde si oricat de departe ar fi acesta. Asa ca m-am prezentat frumos la ghiseul de bilete si i-am spus: pana la Teius. Doamna s-a uitat putin ciudat la mine (probabil ma stia ca iau bilet pana la Breaza sau Campina de obicei) si dupa inca vreo cateva detalii in care am aflat ca e pe langa Cluj, i-am zis sa-mi dea bilet pana la Cluj, probabil gandindu-ma ca din Cluj gasesc mai usor ceva sa ma intorc acasa. Oricum nu despre asta vreau sa ma povestesc, sunt destul de sigur ca v-am mai povestit de nebunia mea pe blog si cu alte ocazii, la fel cum sunt sigur ca v-am povestit si de aventurile de pe drumul de intoarcere.

Insa de data aceasta, aducandu-mi aminte de acel drum, am privit toata intamplarea cu ochi diferiti, nu atintiti spre drum, ci atintiti spre mine, tanarul nesabuit si dornic de aventura, curios si indraznet. Mi-am dat seama ca am putut intotdeauna sa fac lucruri pe care altii nu le fac, ca desi nu aveam nici bani, nici cunostinte in Cluj, nu m-a oprit nimic atunci cand m-am hotarat sa plec pana acolo. Mi-am dat seama ca, atunci cand iti urmezi visele, nu te gadesti la obstacole, nu te gandesti la 1000 de lucruri rele care s-ar putea intampla, nu te gandesti la piedicile pe care le-ai putea intampina pe drum.

Si brusc, aducandu-mi aminte de toate acestea, mi-am adus aminte de copilarie, de planurile mele si ale celui mai bun prieten al meu de a vizita piramidele din Egipt. Cum faceam noi planuri pentru a merge pe jos precum pelerinii pana in Grecia, apoi sa gasim o barca sa traversam marea (cat de mare poate fi o mare?) si in cele din urma sa ajungem la misterioasele piramide.

Cat de simplu este atunci cand esti copil sa faci planuri mari si indraznete, pe care acum, ca adult, le consideri nesabuite si imposibil de indeplinit. Cred ca cele mai mari piedici in calea viselor noastre ni le construim singuri si ca de cele mai multe ori ar trebui sa ne intoarcem privirea catre copilul din noi, pentru a putea visa si pentru a putea face primii pasi in directia viselor noastre. Ce ne opreste sa zburam in afara zidurilor construite de propriile noastre ganduri?

M-am uitat la tanarul acela care isi cumpara un bilet catre necunoscut si m-am simtit mandru de el. Chiar daca azi sunt mult mai rational, mult mai matur si mult mai profund in gandire, va trebui sa gasesc cumva drumul inapoi catre el, pentru ca doar asa voi putea in final sa zbor catre cer si, odata ajuns acolo sus, sa stralucesc precum o stea.

calatorind-cu-trenul

Ti-a placut acest articol? Sustine-ma pe Patreon!
  1. E fain sa pleci hoinar fara o destinatie precisa. Si mie mi s-a intamplat si DA, nu ai nevoie de prea mult ca sa ajungi nicaieri si DA, e mult mai simplu!

    • Dragos Schiopu 17/03/2016, 9:35 am

      Vezi ca textul de pe poza e mult mai profund decat ai crede. De altfel scrierile lui Lao Zi sunt cele mai traduse din lume dupa Biblie.

Comentariile sunt inchise.