Primul an de casnicie (2013)

 Am ras aseara la acest film, Primul an de casnicie, cum nu am mai ras de foarte multa vreme, dar nu va recomand sa mergeti sa-l vedeti, pentru ca e un film destul de prost. Eu vroiam sa vad Nitro Circus, dar cum zici ca a disparut fara urma de pe piata, am cautat alternative si aveam de ales intre un horror – Mama, Vrajitorul din OZ si o comedie care, cel putin din trailer, parea super tare. Mai ales ca unul din actorii principali este Simon Baker, cei care se uita la The Mentalist stiu despre cine vorbesc.

Ei bine, partea buna a filmului a inceput pe la jumatatea filmului, cand jumatate de sala era plictisita, iar prietenul meu comenteaza: „Bah, credeam ca m-ai adus la o comedie, dar asta pare drama„. Eu ii raspund ca am avut de ales intre asta si un horror, dar stiam ca sotiei lui nu i-ar fi placut un horror. Mi-a zis ca: „Da, dar macar unul din noi ar fi fost multumit!„.  Si am inceput sa rad, si sa rad, si la un moment dat mi-am dat seama ca eu sunt singurul din sala care rade si ii zic: „Mah, astia din sala probabil se gandesc ca-s retard, vazand ca-s singurul care rade la filmul asta„, la care mai adauga si el ceva, nu mai stiu exact ce, ca nu mai puteam de ras.

Si nu stiam cum sa mai astup gura si cum sa nu fac zgomot, ca nici aer nu mai aveam de atata ras. Cand apucam sa mai iau si eu o gura de aer, prietenul meu mai arunca cate un comentariu si incepeam iar. La un moment dat, au inceput si aia din sala sa rada, de rasul meu probabil si ma rugam sa se intample naibii o faza amuzanta in film sa ma scoata din „necaz”.

Cand sa ma opresc, ii auzeam pe aia din spate care radeau si ei pe infundate, amuzati probabil si de comentariile prietenului meu, cat si de rasul meu. Au fost cateva momente cand ma gandeam ca poate ar fi bine sa ies din sala, pentru ca imi era frica ca o sa izbucnesc in hohote. Va spun sincer ca si acuma rad cand imi amintesc de film si de show-ul facut in sala.

In fine, ma potolesc eu, se face liniste in sala, eu imi sterg lacrimile de la ochi, la care prietenul meu: „Ce faci, mah? Acuma plangi?” si am inceput iar. Si cand mai apucam sa trag aer, ii ziceam: „Taci, ca nu mai stau niciodata cu tine la film„. Vine in final si faza aia amuzanta in film si ma linistesc. Apuc sa-mi prind falcile intre dinti, ca sa imi pot controla cat de cat rasul si continui vizionarea.

Despre film nu am ce sa va zic prea multe, e prost, are cateva faze mai amuzante, dar cat sa iasa trailerul wow, si atat. Stiti ca am obiceiul sa dau note filmelor pe care le vad, pana acum nu am dat niciodata nota 4, dar exista pentru toate un inceput. De obicei, daca vad un film prost, nu scriu de el, acesta este o exceptie datorita faptului ca eu am ras la el.

P.S. Cred ca si vad pe altii povestind filmul: „Numai comedie nu era filmul… dar era unul in sala, singurul care radea, poate nu am inteles noi filmul„.