Ieri v-am prezentat o intamplare care poate fi perfect reala si care a creeat multe controverse. Spuneam ca trebuie sa invatam sa fim iar oameni, iar ca un capitol din aceasta „carte” vin azi sa va spun o poveste adevarata despre cum am uitat sa auzim.
De obicei, adica intodeauna, nu dau bani cersetorilor, si influentat de campaniile alea de genul „Sti cui dai bani?” si de faptul ca ca stiu ca in general fie exista cineva care colecteaza banii, fie isi iau de ei bautura si tigari, prefer sa trec pe langa ei si nici macar sa nu ascult ce spun ei acolo. Am o colega pe naveta mai cu dare de mana, dar nu le da niciodata bani ci doar mancare. Ea mi-a povestit ieri o intamplare care mi-a dat mult de gandit.
In Gara de Nord e o batranica, probabil si eu am trecut pe langa ea de nenumarate ori fara sa ascult ce zice. Intr-o zi, cerea oamenilor sa ii cumpere si ei o punga de pufuleti, colega mea, probabil cu gandurile la ce avea de facut la job a trecut pe langa ea fara sa asculte ce zice, dupa inca 2 metrii si-a dat sema ce cerea de fapt batranica. Nu stiu daca ati mai cumparat in ultima vreme o punga de pufuleti, dar e in jur de 1 leu, poate si mai putin de 1 leu, si totusi din sutele de persoane care treceau prin gara de nord nimeni nu se oprea sa ii cumpere.
Colega mea s-a dus la magazin, i-a cumparat o sticla de apa minerala, o banana si mult dorita punga de pufuleti si i-a dus-o. Toata distractia a costat 5 minute, cat i-a luat sa intre in supermarketul din gara si ca suma a fost 6 lei si ceva, bani pe care ii avea in buzunar sub forma de maruntis. Stiti voi restul ala pe care unii il lasam la magazin.
De cate ori nu trecem pe langa acesti oameni si nu vrem macar sa auzim ceea ce au de spus. Si, da si eu fac asa, imi „inchid” auzul pentru a nu fi perturbat de la gandurile mele importante legate de problemele omenirii.
Si totusi nu cerea bani, nu cerea mancare, cerea atat de putin, si nimeni nu era in stare sa auda.
E destul de complicat să deosebeşti cerşetorii de bună credinţă de ceilalţi.
Asa este, unii cersesc si sunt intradevar nevoiti sa faca asta, dar marea majoritate sunt prefacuti, isi ascund asa zisele handicapuri ca sa para cersatori si sa insele lumea.
E ca in povestea cu purcelusii 🙁
Te-ai ars o data, de doua ori, de x ori. Obosesti sa te mai arzi. Obosesti sa te mai auzi. Devenim imuni cumva …
Ieri eram in fata unui magazin sa cumpar ceva. Un cersetor isi arata o hartie cu ajutorul social de 400 lei. Nu i-am dat bani, dar i-a dat 7 lei un tip de langa mine. I-a urat de toate. Sanatate, bani, fericire, gagici multe. Apoi a continuat, eu n-am avut parte la viata mea de gagici … „doar de bani.”
Am ramas mut. L-am intrebat daca-i place munca. A zis ca nu. A zis ca este bolnav. Si l-am intrebat ce boala e aia. Puturosenie? S-a suparat pe mine. Dupa care mi-a aratat cati bani facuse din cersit in ziua respectiva. Am vazut CEL PUTIN 2 hartii de 50 lei, plus multe altele de 10 lei. Vreti sa inmultiti voi cu 30, sau o fac eu?
As ajuta oameni, dar as face-o direct la un orfelinat/cresa/camin. Nu pe strada. Pentru ca am aceeasi problema ca si tine. Mi-e frica sa nu-si ia bautura sau tigari de ei. Ori sa vina cineva sa-i colecteze. (si nu cred ca pot fi blamat)
Alex, Stiu dar ma gandesc ca poate sunt multe alte lucruri in viata noastra pe care nu le auzim, ciripitul pasarelelor primavara, plansetul unui copil, etc.
Impresionant! Am scris zilele tercute pe blog – Copiiph.ro despre timp, despre unde este el. Incerc sa adun aacum, aici cateva idei…
Nu avem timp….
Nu avem timp să dormim – visurile frumoase sunt cele în care trăim,
Nu avem timp să alergăm fără sens – e nevoie de scopuri pentru ca acțiunile noastre să atingă țeluri.
Nu avem timp să greșim pentru că nu știm să regretăm, să ne iertăm, să construim;
Nu avem timp să îi judecăm pe alții, ne trebuie pentru noi, pentru a cunoaște ce suntem de fapt.
Nu avem timp să scriem sau să citim, persoanele dragi sunt mereu cu noi și așteaptă să le vorbim,
Nu avem timp să corectăm ce am spus, cuvântul zboară, lovește, rănește.
Nu avem timp să facem proiecte pe care nu știm să le împlinim,
Nu avem timp să ne facem iluzii, sunt culori fără sens, nuanțe cărora le lipsește strălucirea,
Ne trebuie pensula de culori a curcubeului, ne trebuie spațiul vieții și avem cu noi pânza – sunt sufletele celor dragi!
Nu avem timp să lăsăm focul să ardă cenușă, nu avem timp să o împrăștiem,
Ne trebuie glastra iubirii, ne trebuie apa lacrimilor de fericire, ne trebuie ochii celor pentru care trăim.
Nu avem timp să ne îmbolnăvim, să ne formăm ambiții, să dăm vina pe destin,
Ne trebuie sceptrul schimbării, ne trebuie curajul de a trăi, ne trebuie forța de a ne cunoaște.
Nu avem timp să privim norii, suntem ocupați cu adevărul, vedem doar soarele, lumina proiectează umbre și nouă ne trebuie vise…
Nu avem timp să întrebăm, suntem însetați de răspunsuri.
Nu avem timp să distrugem un vis, nu avem voie să intrăm într-un suflet,
Nu avem timp să reinventăm ce am distrus, ne trebuie curajul de a întreba dacă avem voie să pășim în sufletul cuiva,
Ne trebuie să mergem în șoapte, să respirăm sentimente, să ne hrănim cu prietenii.
Nu avem timp să ne facem prieteni pe care să îi pierdem,
Nu avem voie să mințim în ce credem!
Nu avem timp să luăm lecții despre ceva ce am putea pierde, nu avem timp să uităm ce iubim.
Nu avem timp să primim daruri în care nu credem, nu avem timp să dăruim ce nu simțim.
Nu avem timp să dăm timp timpului.
Nu avem timp!!!