Posted by Un drum lung, plin de gropi pe care il urcam cu groaza stiind ca trebuie sa ne mai si intoarcem. Doar 20 de km care par 100. Se merge incet, se lucreaza. Drumul de o culoare rosie inchisa concura cu succes cu Groapa Ruginoasa. La final ne astepta un traseu montan de 45 de minute cu grad de dificultate destul de mare (lanturi, cabluri) dar a meritat. Daca am ramas impresionat de gura de intrare de la pestera Poarta lui Ionele, la intrarea in Cetatile Ponorului am ramas de-a dreptul uimit. Poarta de intrare, inalta de 72 de metri nu are cum sa nu lase o impresie puternica asupra turistului.
Bineinteles ca ne-am bagat in interiorul ei pana la cea de-a doua dolina. In dreptul dolinei peisajul era mirific, umezeala crea un fel de ceata, iar lumina soarelui la apus crea un peisaj parca de pe alta planeta. Desi eram cu Ciprian si nu imi era frica, nu pot sa neg totusi ca aveam ceva frisoane pe sira spinarii de la mediul intunecat si de la raul care curgea zgomotos in subteran.
La intoarcere am dormit pe o pajiste plina de corturi, unde am remarcat cu mirare ca nu se aude din nici o masina nici Guta, nici Parazitii. Erau niste „roakeri” cu chitarile care au cantat pana la miezul noptii dar asta nu a facut decat sa adauge inca un strop de frumusete acelor locuri. Deci se poate si fara manele si boxe date la maxim si mai exista zone in Romania unde Urbis Animalus nu a patruns inca.
P.S. Salutari Codrutei si lui Romi pe care i-am cunoscut pe drumul de intoarcere, cand el a decis sa se duca singur in adancul pesterii, iar noi sa-i tinem de urat Codrutei. Oricum dupa o vreme eu am luat-o usor la deal stiind ca urc mai greu pe traseele montane. Mi-ati promis un comentariu, sa vad daca ati retinut blogul. Glumesc.