Va credeti bloggeri?

Incep iar discutii peste discutii prin blogosfera despre cine e mic si cine e mare si ce ar trebui sa faca cei mici si cei mari, si cine pe cine ar trebui domnule sa bage in seama aia mari si tot asa. Vechile povesti pe care unii le stiu, altii abia acum aud de ele…

Inainte de a te crede insa mare blogger sau cineva in online cred ca ar fi bine sa citesti de 2-3 ori ce scrie Cristi in articolul lui, daca intelegeti tot ce scrie el pe acolo, pun pariu ca nici nu o sa va mai intereseze cat de mic sau de mare esti.

Acum o sa vin sa explic de ce, cum fac, ce fac eu pe blog:

– Daca unii au facut blogul pentru branding personal, eu l-am facut pentru masurarea brandingului, cu cat creste numarul de unici cu atat imi creste mie „rank-ul” de vedeta in online. Dar probabil o sa ajung vedeta dar unicii astia tot nu or sa creasca. Nu vor domnule, buni si aia care imi suporta aberatiile zi de zi.

– Nu scriu pe blog, de fapt eu nu prea stiu sa scriu, (biliard in orele de romana in liceu), eu exprim idei. Unele traznite, altele interesante, altele scrise la 2 noaptea sunt idei pe care nici macar eu nu reusesc sa le mai deslusesc a doua zi. Dar asa sunt unii mai cu idei, nu vreau sa stiu cum li se zice oamenilor cu idei. Stiu.

– Cine ma cunoaste spune despre blog ca seamana foarte mult cu mine, cine nu ma cunoaste, lasa un comentariu si pleaca (analfabetule, du-te… ) E dreptul la exprimare libera si fiecare are un liber arbitru.

– Am prins curaj dupa ce am castigat titlul de Blogger Oficial Snow Explosion anul trecut, dar intr-adevar posturile cu care am castigat atunci au fost muncite, am scris, am recitit, am modificat, am sters cuvintele care „formau” un limbaj de lemn, si astfel munca la articole plus pasiunea mea nebuna pentru snowboard mi-au adus 7 zile de vis in Austria.

– Nu am facut blogul acesta pentru bani, era singura chestie personala, dar imi aduce bani, nu multi, dar pe o piata mai mare mi-ar aduce cat sa traiesc din asta.

– Uneori nu am idei si atunci cand am fortat nota, cititorii mei au observat si m-au urecheat. Alteori am idei, dar am invatat ca exista Draft pentru informatiile neperisabile si astfel se pare ca scriu constant.

– De cand sunt navetist sau event goers, adun din tren sau de la conferinte mai multe idei decat pot duce.

– Uneori nu-mi notez ideile si uit de ele, asa ca unele articole zic eu interesante se pierd in strafundurile mintii mele.

– Citesc bloguri, si astfel mai vine un car de idei pe care nu le pot duce, un exemplu bun e acest post in urma citirii articolului de mai sus.

– Scriu despre ce cred si despre ce simt, falsitatea se vede iar minciuna are picioare scurte.

– Nu scriu despre lucruri la care nu ma pricep, sau naiba stie, sunt roman, si romanul se pricepe la toate.

– Daca atac pe cineva pe blog, in general ma gandesc de doua ori inainte de a scrie acel articol, eventual mai stau 2-3 zile sa-mi treaca supararile si apoi scriu. In rest sunt articole la care nici nu gandesc atunci cand le scriu, arunc cuvinte si idei si uneori din haos iese ceva bun sau nebun.

– Unora le place ce scriu. Eu zic ca-s la fel de nebuni ca mine, altfel nu se explica.

– Ca si la Cristi, si in cazul meu am observat oameni din jurul meu care se tem de mine pentru ca am blog. Acest lucru uneori creeaza un disconfort in comunicare iar pentru a scapa de el am inceput sa evit sa dau nume atunci cand scriu de rau.

P.S. Cand voi scrie o carte, o voi scrie fara greseli de limba romana si fara limbaj de lemn, deocamdata doar exprim idei.