Posted by Am nevoie uneori sa imi aud gandurile, si pentru asta am nevoie de liniste. O liniste de aceea de mormant. Nu vreau sa aud nici macar ecourile proprilor voci care striga violent cat de multe merit eu, nu vreau sa aud nici vocile celor din jur care plang pentru un strop de nemurire. Vreau doar liniste.
Apoi in liniste vreau sa ascult linistea. Iar ea sa imi spuna doar atat. Te iubesc.
Sa ma intorc inapoi in real, desi realul e tocmai irealul sufletului nostru, si sa zambesc, sa ma bucur ca sunt inca iubit de acel ceva care nici macar nu stim ce este dar care ne da energia necesara de a exista.
Zambesc, acum stiu cine sunt. Probabil o sa uit la fel de repede cum mi-am amintit. Si miile de voci ale sufletului meu vor urla atat de tare incat nu o sa mai pot auzi linistea.
Asa ca trebuie sa lupt, sa ma zbat si sa sufar. Pana in momentul cand voi simtii iar linistea.
Sau, poti sa te bei pana pici. Atunci sigur o sa ai liniste :))